tensiune definitie

15 definiții pentru tensiune

TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a ceea ce este întins; încordare. ♦ Fig. Situație încordată; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forță interioară care ia naștere într-un corp supus unor forțe exterioare. 2. Diferență de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 3. Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 4. (Fiziol.; în sintagmele) Tensiune arterială = presiune cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea pe care sângele o exercită asupra pereților arteriali; presiune mai mare decât cea normală, constituind o stare patologică. Tensiune oculară = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.
TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a ceea ce este întins; încordare. ♦ Fig. Situație încordată; zbucium sufletesc, nervozitate. ♦ Forță interioară care ia naștere într-un corp supus unor forțe exterioare. 2. Diferență de potențial între două puncte ale unui câmp electric. 3. Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 4. (Fiziol.; în sintagmele) Tensiune arterială = presiune cu care circulă sângele în artere, echivalentă cu presiunea pe care sângele o exercită asupra pereților arteriali; presiune mai mare decât cea normală, constituind o stare patologică. Tensiune oculară = tensiune a arterelor oculare. [Pr.: -si-u-] – Din fr. tension, lat. tensio, -onis.
TENSIÚNE, tensiuni, s. f. 1. Stare a unui corp care este întins sau comprimat, răsucit sau încovoiat; încordare. Tensiunea mușchilor. ◊ Fig. Învîrtejirea nervoasă, tensiunea neomenească de atîtea ore, scădea într-o sfîrșeală trecătoare. CAMIL PETRESCU, N. 22. Dialogul juriștilor ajunsese la un moment de mare tensiune. Se simțeau intimidați, obosiți, neliniștiți amîndoi. EFTIMIU, N. 12. Pe cînd la centrul cercului format încordarea creștea, la periferie, tensiunea fiind mai slabă, se făcea haz. BART, S. M. 87. ♦ Forță interioară care acționează asupra unității de arie dintr-o secțiune a unei piese supuse acțiunii unor forțe exterioare. 2. Presiune exercitată de fluxul sîngelui asupra pereților vaselor sanguine și a inimii; (sens curent) presiune mai mare decît cea normală, constituind o stare patologică (v. hipertensiune). Hemoragiile au la bază ruptura pereților vasculari, datorită unei tensiuni sanguine mărite. NICOLAU-MAISLER, D. V. 55.
tensiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. tensiúnii; pl. tensiúni
tensiúne s. f. (sil. -si-u-), g.-d. art. tensiúnii; pl. tensiúni
TENSIÚNE s. 1. v. încordare. 2. (FIZ.) intensitate. (~ într-un conducător.) 3. (FIZ.) tensiune de vapori = presiune de vapori. 4. (FIZIOL.) (rar) presiune. (~ arterială.) 5. v. hipertensiune. 6. (fig.) dramatism. (~ unei situații.) 7. încordare, nervozitate. (Stare de ~.) 8. agitație, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastâmpăr, neliniște, nerăbdare. (~ dinaintea plecării la drum.)
TENSIÚNE s. v. efort unitar, febră.
Tensiune ≠ destindere
TENSIÚNE s.f. 1. Starea a ceea ce este întins; întindere. ♦ (Fig.) Încordare; zbucium sufletesc, nervozitate. 2. (Fiz.) Forță interioară care acționează asupra unității de arie dintr-o secțiune a unui corp supus unor forțe exterioare. ♦ Presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 3. Diferența de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 4. (Med.) Presiune exercitată de fluxul sanguin asupra arterelor și asupra inimii. [Cf. fr. tension, lat. tensio].
TENSIÚNE s. f. 1. stare a ceea ce este întins; întindere. ◊ (fig.) încordare; surescitare, nervozitate. ◊ (fon.) efort al mușchilor, al coardelor vocale în timpul emisiunii unui sunet; (p. ext.) prima fază a articulării unui sunet. 2. (fiz.) forță interioară care acționează asupra unității de arie dintr-o secțiune a unui corp supus unor forțe exterioare. ◊ presiunea vaporilor produși de un lichid într-un spațiu închis. 3. diferența de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 4. ~ arterială = presiune exercitată de fluxul sangvin asupra arterelor și asupra inimii. (< fr. tension, lat. tensio)
TENSIÚNE ~i f. 1) Stare de încordare; întindere. ~ea mușchilor. 2) fig. Stare de spirit sau situație încordată; zbucium sufletesc; încordare. 3) fig. Efort intelectual. 4) fiz. Forță interioară care acționează asupra suprafeței unui spațiu închis. 5) Diferență de potențial dintre două puncte ale unui câmp electric. 6) med. Presiune exercitată de fluxul de sânge asupra vaselor și asupra inimii. [G.-D. tensiunii; Sil. -si-u-] /<fr. tension
tensiune f. încordare: tensiunea mușchilor; fig. tensiunea spiritului.
*tensiúne f. (lat. ténsio, -ónis, d. téndere, a întinde). Întindere, încordare: tensiunea unuĭ mușchĭ, uneĭ frînghiĭ, (fig.) a mințiĭ. Fiz. Tensiunea aburuluĭ, forța cu care el împinge în toate părțile; tensiune electrică, forța cu care electricitatea grămădită undeva tinde să învingă presiunea atmosferică și să scape.
tensiune s. v. FEBRĂ.
TENSIUNE s. 1. încordare, întindere. (~ mușchilor.) 2. (FIZ.) intensitate. (~ într-un conductor.) 3. (FIZIOL.) (rar) presiune. (~ arterială.) 4. (MED.) hipertensiune, hipertonie. (Un bolnav cu ~.) 5. (fig.) dramatism. (~ unei situații.) 6. încordare, nervozitate. (Stare de ~.) 7. agitație, febrilitate, încordare, înfrigurare, neastîmpăr, neliniște, nerăbdare. (~ dinaintea plecării la drum.)

tensiune dex

Intrare: tensiune
tensiune substantiv feminin
  • silabisire: -si-u-