cimurui vt [At: DA / Pzi: ~ésc / E: cimur + -ui] (Reg) A tencui.

TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn’kuvaty.

TENCUÍT1 s. n. Acțiunea de a tencui și rezultatul ei; tencuire. – V. tencui.

TENCUÍT2, -Ă, tencuiți, -te, adj. Acoperit cu tencuială. – V. tencui.

TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn’kuvaty.

TENCUÍT1 s. n. Acțiunea de a tencui și rezultatul ei; tencuire. – V. tencui.

TENCUÍT2, -Ă, tencuiți, -te, adj. Acoperit cu tencuială. – V. tencui.

TENCUÍ1, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid cu tencuială. Tencuiește muchia zidului de lîngă țîțîna de jos a ușii. I. BOTEZ, ȘC. 122.

TENCUÍ 2, tencuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strînge ceva în teancuri, a împacheta. Toate le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126.

TENCUÍT1 s. n. Acțiunea de a tencui; tencuire.

TENCUÍT2, -Ă, tencuiți, -te, adj. Acoperit cu tencuială. Înăuntru bisericii sînt două coloane mărețe, dar, îndată ce le atingi cu mîna, vezi că sînt de lemn scobit, tencuite, ca să imite coloanele de marmură. BOLINTINEANU, O. 294.

tencuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 să tencuiáscă

tencuít s. n.

tencuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tencuiáscă

tencuít s. n.

TENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)

TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui.

TENCUÍT s. (CONSTR.) tencuire. (~ul unui perete.)

TENCUÍT adj. (CONSTR.) (Transilv.) văcălit. (Perete ~.)

tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).

A TENCUÍ ~iésc 1. tranz. (pereți, tavane etc.) A acoperi cu tencuială. 2. intranz. A efectua lucrări de tencuială; a face tencuială. /<ucr. tyn’kuvaty

tencuì v. 1. a da cu tencueală un perete; 2. a așterne cu ghips. [Pol. TYNKOWAC (din nemț. tünchen)].

tencuĭésc v. tr. (rut. tinkuvati, pol. tynkowač, d. germ. tünchen, a vărui, tünche, spoĭală, care vine d. lat. túnica, cămașă). Acoper un zid cu un strat de tencuĭală. V. văruĭesc, spoĭesc, sclivisesc, muruĭesc.

tencui vb. v. LIPI. MURUI. SPOI. VĂRUI.

TENCUI vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)

TENCUIT s. (CONSTR.) tencuire. (~ unui perete.)

TENCUIT adj. (CONSTR.) (Transilv.) văcălit. (Perete ~.)

tencui, tencuiesc v. t. a bate.