tencui definitie

16 definiții pentru tencui

cimurui vt [At: DA / Pzi: ~ésc / E: cimur + -ui] (Reg) A tencui.
TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn’kuvaty.
TENCUÍ, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid sau un tavan cu tencuială. – Din ucr. tyn’kuvaty.
TENCUÍ1, tencuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un zid cu tencuială. Tencuiește muchia zidului de lîngă țîțîna de jos a ușii. I. BOTEZ, ȘC. 122.
TENCUÍ 2, tencuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A strînge ceva în teancuri, a împacheta. Toate le-a tencuit Și-n corabie le-a clădit. SEVASTOS, N. 126.
tencuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 să tencuiáscă
tencuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tencuiésc, imperf. 3 sg. tencuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tencuiáscă
TENCUÍ vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)
TENCUÍ vb. v. lipi, murui, spoi, vărui.
tencuí (-uésc, -ít), vb. – A acoperi zidul cu un strat de mortar. – Var. înv. tincui. Germ. tünchen „a albi” prin intermediul pol. tynkowac (Cihac, II, 407; Tiktin). – Der. tencuială, s. f. (strat de mortar); tencuitor, s. m. (meseriaș care tencuiește).
A TENCUÍ ~iésc 1. tranz. (pereți, tavane etc.) A acoperi cu tencuială. 2. intranz. A efectua lucrări de tencuială; a face tencuială. /<ucr. tyn’kuvaty
tencuì v. 1. a da cu tencueală un perete; 2. a așterne cu ghips. [Pol. TYNKOWAC (din nemț. tünchen)].
tencuĭésc v. tr. (rut. tinkuvati, pol. tynkowač, d. germ. tünchen, a vărui, tünche, spoĭală, care vine d. lat. túnica, cămașă). Acoper un zid cu un strat de tencuĭală. V. văruĭesc, spoĭesc, sclivisesc, muruĭesc.
tencui vb. v. LIPI. MURUI. SPOI. VĂRUI.
TENCUI vb. (CONSTR.) (reg.) a malterezi, (Ban.) a drișcui, (Transilv. și Ban.) a măltări, (Maram.) a măltărui, (Transilv.) a văcăli. (A ~ un perete.)
tencui, tencuiesc v. t. a bate.

tencui dex

Intrare: tencui
tencui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a