TEMÚT1, temuturi, s. n. (Rar) Faptul de a (se) teme; temere. Și-n loc de galben buzdugan, Făclii de ceară ți-au făcut În dreapta cea fără temut Și-n mîna care poartă scut, Ți-au pus un ban. COȘBUC, P. I 148. ♦ (Învechit) Faptul de a fi gelos; gelozie. Prin inimile femeilor Trec cînd săgețile iubirii, cînd ale temutului. MARIAN, NA. 249. Iunona, stăpînită de patima temutului, trimise doi șerpi la Ercule. ISPIRESCU, U. 18. Boala lui este temutul, dar fără dînsu nu trăiește. CONACHI, P. 4.