templu definitie

12 definiții pentru templu

TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu consacrat găzduirii unor divinități și destinat practicării unui cult religios. ♦ Sanctuar central al cultului evreiesc de pe Muntele Moria din Ierusalim. – Din lat. templum, fr. temple.
TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios (mozaic, budist etc.). – Din lat. templum, fr. temple.
TÉMPLU, temple, s. n. Edificiu destinat cultului religios (la unele popoare din antichitate sau, astăzi, la mozaici, la protestanți etc.). Fundul templului se pierde sub uh strat de umbră groasă. MACEDONSKI, O. I 103. Se retraseră liniștiți, ca și cînd ar fi ieșit dintr-un templu. VLAHUȚĂ, O. A. III 54. Și-n două laturi templul deschise-a lui portale. EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. Să se înalțe un templu literar. MACEDONSKI, O. I 49. Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii. ALECSANDRI, P. A. 115. – Pl. și: (învechit) templuri (BĂLCESCU, O. II 11).
témplu s. n., art. témplul; pl. témple
témplu s. n., art. témplul; pl. témple
TÉMPLU s. (BIS.) sinagogă, (rar) havră. (Mozaicii merg sâmbăta la ~.)
TÉMPLU s.n. Edificiu destinat cultului (în antichitate la greci, la romani, la egipteni sau astăzi la evrei etc.). ♦ Loc de rugăciune; biserică (monumentală). [Pl. -le, -luri. / < lat. templum].
TÉMPLU s. n. edificiu destinat cultului religios în antichitate și (astăzi) la mozaici, budiști etc.. (< fr. temple, lat. templum)
TÉMPLU ~e n. 1) Edificiu special amenajat pentru practicarea unui cult religios. 2) Biserică monumentală. 3) fig. Loc sau edificiu unde are loc o acțiune comparabilă cu oficierea cultului religios. ~ al culturii. [Sil. tem-plu] /<fr. temple, lat. templum
templu n. 1. edificiu consacrat divinității, unei divinități oarecare (v. barăție, biserică, capiște, geamie, havră); 2. monument religios ridicat la Ierusalim de Solomon, distrus de Nabucodonosor, rezidit de Zorobabel, refăcut de Herod cel Mare și distrus de Titu (70 d. Cr.); 3. se zice, în special de bisericile neortodoxe, protestante și mozaice.
*témplu n., pl. e și urĭ (lat. templum [dim. d. tempus, timp], parte din cer tăĭată de augur cu bățu luĭ, perspectivă, locu unde ședea el ca să observe zboru păsărilor, templu. V. con-templu și în-tîmplu). Biserică păgînească: vestitu templu al luĭ Solomon fu zidit în Ĭerusalim de la anu 1013 pînă la 1006 în ainte de Hristos, dărămat de Nabuhodonosor, zidit ĭar de Zorobabel și dărămat ĭar de împăratu roman Titu la 70 după Hristos. Fig. Dominiŭ: templu senin al științeĭ, al arteĭ. V. bărăție, capiște, geamie, havră, pagodă.
TEMPLU s. (BIS.) sinagogă, (rar) havră. (Mozaicii merg sîmbăta la ~.)

templu dex

Intrare: templu (pl. temple)
templu pl. temple substantiv neutru
Intrare: templu (pl. templuri)
templu pl. templuri