temperare definitie

21 definiții pentru temperare

TEMPERÁ2, temperez, vb. I. Tranz. A potoli, a modera, a domoli (un sentiment, o acțiune, o dorință etc.) ◊ Refl. Vântul s-a mai temperat. – Din fr. tempérer, lat. temperare.
TEMPERÁRE s. f. Acțiunea de a tempera2. – V. tempera2.
TEMPERÁ2, temperez, vb. I Tranz. A potoli, a modera, a domoli (un sentiment, o acțiune, o dorință etc.) ◊ Refl. Vântul s-a mai temperat. – Din fr. tempérer, lat. temperare.
TEMPERÁRE s. f. Acțiunea de a tempera2. – V. tempera2.
TEMPERÁ, temperez, vb. I. Tranz. A modera, a potoli, a domoli. Lagărul democrației și socialismului luptă activ pentru pace; el este pe deplin capabil să tempereze înflăcărarea războinică a cercurilor agresive. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 370, 6/l. ◊ Fig. O ceață aurie și subtilă se revărsa dinspre apus... temperînd claritatea zărilor. GALACTION, O. I 348.
temperá vb., ind. prez. 1 sg. temperéz, 3 sg. și pl. tempereáză
temperáre s. f., g.-d. art. temperării
TEMPERÁ vb. 1. v. potoli. 2. v. alina. 3. v. domoli. 4. v. calma. 5. a domoli, a potoli, a stăpâni, a stăvili, (fig.) a înfrâna, a zăgăzui. (I-a mai ~ avântul.) 6. v. atenua.
TEMPERÁRE s. 1. v. alinare. 2. v. atenuare.
A (se) tempera ≠ a (se) intensifica
A tempera ≠ a grăbi
TEMPERÁ vb. I. tr. A modera, a micșora; a potoli, a domoli (un sentiment, o acțiune, o tendință). [< fr. tempérer, cf. lat. temperare].
TEMPERÁRE s.f. Acțiunea de a tempera și rezultatul ei. [< tempera].
TEMPERÁ2 vb. tr., refl. a (se) modera, a (se) atenua; a (se) potoli, a (se) domoli. (< fr. tempérer, lat. temperare)
A TEMPERÁ ~éz tranz. livr. (persoane și manifestările lor) A face să se tempereze; a potoli; a domoli; a modera. /<fr. tempérer
A SE TEMPERÁ mă ~éz intranz. 1) (despre fenomene ale naturii) A scădea în intensitate; a pierde din intensitate; a se ogoi; a se modera; a se domoli. 2) (despre persoane și despre manifestările lor) A deveni calm, înfrânându-se; a se potoli; a se domoli; a se modera; a se ogoi. /<fr. tempérer
temperà v. 1. a micșora prisosul unei calități: a tempera tăria vinului cu apă; 2. Med. a alina, a ușuia; 3. fig. a pune o măsură dreaptă: a tempera blândețea și severitatea.
*temperéz v. tr. (lat. témpero, -ráre. V. stîmpăr). Stîmpăr, moderez: a tempera căldura. Fig. Astîmpăr, liniștesc, alin: bătrîneța temperează pasiunile.
TEMPERA vb. 1. a (se) astîmpăra, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, (pop.) a (se) molcomi, a (se) stîmpăra, (înv. și reg.) a (se) prinde, (înv.) a (se) așeza, (fig.) a (se) stinge. (Și-a ~ setea.) 2. a (se) alina, a (se) calma, a (se) domoli, a (se) îmblînzi, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) ușura, (înv. și pop.) a (se) ostoi, (pop.) a (se) ogoi, (înv. și reg.) a (se) mîngîia, (înv.) a (se) odihni, (fig.) a adormi, a (se) răcori. (I-a mai ~ durerea.) 3. a (se) domoli, a (se) încetini, a (se) liniști, a (se) potoli. (Și-a ~ fuga, pașii.) 4. a (se) calma, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) potoli, a (se) stăpîni. (Te rog să te ~!) 5. a domoli, a potoli, a stăpîni, a stăvili, (fig.) a înfrîna, a zăgăzui. (I-a mai ~ avîntul.) 6. a (se) atenua, a (se) calma, a descrește, a (se) diminua, a (se) domoli, a (se) liniști, a (se) micșora, a (se) modera, a (se) pondera, a (se) potoli, a (se) reduce, a scădea, a slăbi, (rar) a (se) pacifica, (fig.) a (se) îmblînzi, a (se) îndulci, a (se) înmuia, a (se) muia. (Viteza vîntului s-a mai ~.)
TEMPERARE s. 1. alinare, calmare, domolire, liniștire, potolire, ușurare, (rar) potoleală, (înv.) potolit. (~ durerilor.) 2. atenuare, calmare, descreștere, diminuare, domolire, micșorare, potolire, reducere, scădere, slăbire. (~ vitezei vîntului.)
temperare (< lat. temperare „a potrivi, a modera”; fr. tempérament; it. temperamento; germ. Temperatur; engl. temperament), denumire generală dată procedeelor și operațiilor elaborate în timp pentru a se obține sisteme de intonație (I, 1) în care să fie egalizată (uniformizată), întâi parțial și apoi total, mărimea acelor intervale* muzicale omonime care au valori diferite în gama prin cvinte* (Pitagora) și în cea naturală* sau armonică (Zarlino). Prin această egalizare s-a simplificat construcția instr. muzicale cu claviatură*, s-a redus numărul alterațiilor s-a putut compune, transpune (v. transpoziție) și executa muzică în orice tonalitate (2) și a devenit posibilă enarmonia (2). Se cunosc sisteme de t. neegală și egală (germ. Gleichschwebende). În primele, părăsite în prima jumătate a sec. 18, numai unele intervale erau uniformizate, alese dintre cele mai utilizate, cu alterațiile necesare și posibile. Prin aceasta se putea compune, transpune și executa muzica într-un număr redus de tonalități (cu puține alterații la cheie*) și numai în acestea se putea modula (v. modulație); instr. muzicale cu sunet fix erau construite și acordate (1) corespunzător. (Ex.: la orga* din castelul regal danez din Frederiksborg, construită în 1612 și restaurată fidel de A. Cavaillé-Coll în sec. 19, sunt utilizabile numai tonalitățile do, sol și re). În sistemele de t. egală, octava* este împărțită într-un număr de intervale exact egale: 12 (A. Werckmeister), 31 (N. Vicentino), 41 (P. von Jankó), 43 (J. Sauveur), 53 (Mercator-Holder) și chiar 55 (Chr. Huygens). La acestea trebuie adăugate vechile sisteme orient. de t. egală: cel arabo-persan cu 17 trepte în octavă și cel indian cu 22 de trepte (śruti) (v. microintervale). T. ideală este aceea cu 53 de sunete* în octavă*, deoarece permite orice fel de intonație netemperată sau temperată, în 53 de tonalități diferite. Utilizarea ei este însă posibilă numai în cazul vocii sau al instr. cu coarde și arcuș și practic nu poate fi vorba de claviaturi* cu 53 de sunete în octavă. ♦ Problemele ridicate de inconvenientele sistemelor expuse au fost soluționate prin adoptarea t. egale (uniforme) cu 12 semitonuri* în octavă. Un asemenea semiton are cea mai mică valoare considerată astăzi în muzică, valoare unică și aceeași în tot cuprinsul scării muzicale cromatice. Octava se divide în 6 tonuri* egale, terțele* mari sunt toate egale și la fel terțele mici, sextele* mari, cele mici etc. Sunt posibile orice enarmonii (de ex. intervalul disonant de cvartă* micșorată do diez-fa = intervalul consonant de terță mare re bemol-fa). În scara astfel temperată numai intervalele de octavă au mărimea acustic exactă (2/1 în raport de frecvențe* sau 1.200 de cenți*). Toate celelalte intervale sunt ușor alterate. Gama egal temperată cu 12 sunete în octavă (gama cromatică*), materializată concret pe instr. cu claviatură, are drept simbol egalitățile (enarmoniile) si diez = do = re dublu bemol. Rezultând din condiția ca suma a 12 semitonuri egale (s) să dea o octavă, ea este reprez. din punct de vedere acustic-matematic de relația s12 = 2/1 de unde s = 21/12 = 1,05946. Acest ultim număr este valoarea în raport de frecvențe a semitonului egal temperat (ex.: considerând sunetul la = 440 Hz dat de diapazon (6), sunetul si bemol imediat superior va avea frecvența de 440 x 1,05946 = c. 466 Hz). Privit la început ca o adevărată monstruozitate, acest mod de t. a fost consacrat, dovedindu-și pentru prima dată superioritatea față de modurile anterioare de t., datorită lui J.S. Bach, prin preludiile și fugile din Das wohltemperierte Klavier (2 vol., 1722 și 1744), scrise câte 2 în fiecare tonalitate maj. și min. având ca tonică*, rând pe rând, toate cele 12 sunete temperate. După aceasta, sistemul Werckmeister a devenit unicul sistem de acordare (2) a instr. cu claviatură. ♦ T. pluricromatică, denumire dată uneori divizării octavei, t. în 36, 48 sau mai multe microintervale* egale (t. cvartitonală, prin sferturi de ton: t. sextitonală, prin șesimi de ton etc.). ♦ Se admite că ideea t. a fost enunțată pentru prima dată de spaniolul Bartolomeu Ramis de Parja, în De Musica Tractatus (1482), unde propune ca în terța mare do-mi diferența de o comă* sintonică (81/80) dintre mi pitagoric (81/64) și mi natural (5/4) să fie temperată, adoptându-se un sunet fix, inconvenientele vechilor intonații practicate (pitagorică și naturală) au devenit tot mai supărătoare, impunându-se soluții de remediere. În gama prin cvinte, necesitatea t. a fost impusă de consecințele care rezultă din faptul că prin suprapunerea a 12 cvinte* nu se ajunge la un sunet egal cu cel rezultat din suprapunerea a 7 octave, ci la unul mai înalt cu o comă* pitagorică (diatonică). În această gamă, semitonul diatonic* (limma) este mai mic cu o comă pitagorică decât semitonul cromatic* (apotome*); terța mare și sexta mare depășesc mărimea intervalelor omonime naturale (ale armoniei (III, 1)), astfel că nu se pot obține acorduri* pure; răsturnările* lor sunt în schimb mai mici, cu aceleași consecințe etc. În gama naturală (armonică) se întâlnesc alte feluri de inconveniente. Aici tonul are 2 mărimi: ton mare, do-re = fa-sol = la-si = 9/8 și ton mic re-mi = sol-la = 10/9, astfel că și septima* mică are două valori diferite: 16/9 și 9/5. Există apoi o cvintă perfectă „joasă”, re-la = 40/27, mai mică decât cvinta perfectă 3/2 cu o comă sintonică, și, implicit, o terță mică „joasă”, re-fa = 32/27, căreia îi lipsește aceeași comă sintonică pentru a fi egală cu terța mică naturală 6/5 etc. În aceste sisteme, netemperate, introducerea alterațiilor, impusă de modulații sau de transpuneri, creează complicații mari, uneori insurmontabile. Numai pentru alterațiile simple, gama prin cvinte ar avea nevoie de încă 14 sunete în octavă, pe lângă cele 7 diatonice (câte un diez* și un bemol* pentru fiecare sunet diatonic). În gama naturală ar fi nevoie de un număr și mai mare de alterații în octavă, datorită existenței multor intervale omonime de valoare diferită. În aceste condiții, construcția și mai ales utilizarea instr. muzicale cu claviatură corespunzătoare deveneau practic imposibile. Pentru învingerea dificultăților semnalate s-a încercat mai întâi să se elaboreze sisteme de t. neegală, adoptându-se fie sunete aproximativ medii între cele apropiate, fie sunete exacte, selectate dintre toate cele teoretic necesare și renunțându-se pur și simplu la cele mai puțin folosite în compoziții. În primul caz, octava era împărțită în 12 intervale de semiton, dintre care unele neegale, iar în cel de-al doilea în 12, 17, 19 sau 31 de sunete cu cele mai diferite valori ale intervalelor omonime. T. neegale încercate nu puteau însă da satisfacție, mai ales pentru că permiteau puține modulații și transpuneri exacte, limitate la un număr redus de tonalități. Nodul gordian al crizei a fost tăiat de organistul, compozitorul și matematicianul Werckmeister. Acesta, reluând sistemul cu 12 trepte în octavă schițat de Mersenne în 1636, îl dezvoltă și-i dă formă teoretică definitivă. La adoptarea acestei t. au contribuit mult J.D. Heinichen și J.G. Neidhardt. Opunerea față de noul sistem s-a manifestat și după ce Bach a dovedit în mod strălucit posibilitățile și avantajele t. cu 12 semitonuri egale; chiar în sec. nostru s-a repetat părerea că gama egal temperată cu 12 trepte ar fi o denaturare grosolană a adevăratei simțiri muzicale. Această gamă, care sacrifica puritatea intonației intervalice și acordice în favoarea rațiunii și a practicii, a însemnat desigur un compromis – dar un compromis creator: ea este alfabetul în care au scris muzică toți compozitorii din ultimul sfert de milen. și mai bine.

temperare dex

Intrare: tempera (vb.)
tempera vb. verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: temperare
temperare substantiv feminin