TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se țin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (Înv.) Închisoare. [Pl. și: temnice] – Din ucr. temnyk.

TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Reg.) 1. Adăpost în pământ, în care se țin stupii iarna. 2. Adăpost săpat în pământ pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (Înv.) Închisoare. – Din ucr. temnyk.

TÉMNIC, temnicuri, s. n. (Regional) 1. Adăpost în pămînt, unde se țin stupii iarna. Astăzi maica Evlampia scoate stupii de la temnic. SADOVEANU, P. M. 247. Un știubei se cumpără în primăvară, cînd se scoate din temnic, cu 40 pînă la 60 lei. I. IONESCU, D. 249. 2. (Învechit) Adăpost săpat în pămînt pentru ocrotirea ostașilor (în timp de război). 3. (Învechit) Închisoare, temniță. Slujitorii lui Cantemir, încălecînd, i-au luat înainte spre temnicurile de osîndă. SADOVEANU, Z. C. 236.

témnic (reg.) s. n., pl. témnicuri/témnice

témnic s. n., pl. témnicuri/témnice

témnic (-ce), s. n. – Adăpost în pămînt în care se țin stupii iarna. Sl. tĭmĭnŭ „întunecat”, cu suf. -nic, cf. tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der. temniță, s. f. (închisoare), din sl. tĭmĭnica (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. bg. tămnicŭ, sb., cr. tamnica, slov. temnica, pol. ciemnica, mag. tömlöcz; temnicer, s. n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl. tĭmĭničarŭ „deținut”; întemnița, vb. (a încarcera).

TÉMNIC ~uri n. 1) rar Adăpost de iarnă pentru stupi (săpat în pământ). 2) înv. Clădire unde stau deținuții; închisoare. /<bulg. temniku, ucr. temnyk

temnic n. Mold. bordeiul unde se țin stupii iarna. [Slav. TĬMĬNIKŬ, suterană (din TĬMA, întuneric)].

témnic n., pl. e (vsl. tĭmĭnikŭ, subterană, d. tĭma, întuneric. V. temniță). Est. Bordeĭ de ținut stupiĭ ĭarna. – Și tevnic (ca pivniță, schivnic față de pimniță, schimnic). În vest timnic, prelungire a caseĭ în partea din dos. (Iov. 29). V. boșcă, prelipcă.