Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

20 defini╚Ťii pentru temenea

TEMENE├ü, temenele, s. f. Salut f─âcut dup─â obiceiul musulman, printr-o plec─âciune; ploconeal─â, ├«nchin─âciune. ÔŚŐ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. ÔÇô Din tc. temenna(h).
TEMEN├Ź, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca ├«n fa╚Ťa cuiva ├«n semn de salut; a se ├«nchina. ÔÇô Din temenea.
TEMENE├ü, temenele, s. f. Salut f─âcut dup─â obiceiul musulman, printr-o plec─âciune; ploconeal─â, ├«nchin─âciune. ÔŚŐ Expr. A face temenele = a fi exagerat de politicos, a fi slugarnic, a se ploconi. ÔÇô Din tc. temenna(h).
TEMEN├Ź, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca ├«n fa╚Ťa cuiva ├«n semn de salut; a se ├«nchina. ÔÇô Din temenea.
TEMENEÁ, temenele, s. f. Fel de a saluta, după obiceiul musulman, făcînd o plecăciune; ploconeală, închinăciune. I-am făcut o temenea și-am ieșit în dosul casei. GALACTION, O. I 78. Mesrur a trecut înainte, poftindu-l cu multe temenele pe calif în celălalt salon. CARAGIALE, O. III 73.
TEMEN├Ź, temenesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se pleca ├«n fa╚Ťa cuiva ├«n semn de salut; a se ├«nchina. Ienicerii de sosea, Bun─â ziua c─â-i dedea ╚śi frumos se temenea. TEODORESCU, P. P. 552.
temene├í s. f., art. temene├íua, g.-d. art. temen├ęlei; pl. temen├ęle, art. temen├ęlele
!temen├ş (a se ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. se temen├ę╚Öte, imperf. 3 sg. se temene├í; conj. prez. 3 s─â se temene├ísc─â
temene├í s. f., art. temene├íua, g.-d. art. temen├ęlei; pl. temen├ęle
temen├ş vb., ind. prez. 1 sg. ╚Öi 3 pl. temen├ęsc, imperf. 3 sg. temene├í; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. temene├ísc─â
TEMENE├ü s. v. reveren╚Ť─â.
TEMEN├Ź vb. v. ├«nchina, ploconi.
temene├í (-├ęle), s. f. ÔÇô Ploconeal─â, reveren╚Ť─â. ÔÇô Var. ├«nv. temena. Mr. timinee, megl. timin├á. Tc. temenna (╚śeineanu, II, 355; Ronzevalle 67); cf. ngr. ¤ä╬Á╬╝╬Á╬ŻßżÂ¤é, alb., bg. sb. temena. ÔÇô Der. temeni, vb. refl. (a face temenele, a se ploconi).
TEMENE├ü ~├ęle f. Plec─âciune ad├ónc─â f─âcut─â ├«n semn de salut (dup─â obiceiul musulmanilor). ÔŚŐ A face ~ele a manifesta slug─ârnicie. [Art. temeneaua] /<turc. temenna
temen(e)├á f. ├«nchin─âciune dup─â maniera turceasc─â, adic─â corpul plecat, dreapta l─âsat─â pu╚Ťin ├«n jos, dus─â apoi la buze ╚Öi ├«n urm─â la cap: la Sultan de se ÔÇÖnchina cu ad├ónc─â temena POP. [Turc. TEMENNA].
temen├Č v. a face temenele, a se ploconi: ienicerii de ÔÇÖmi sosia, bun─â ziua c─â-i dedea, ╚Öi frumos se temenia POP.
temene├í f., pl. ele (din ma─ş vech─şu temen├í, turc. [d. ar.] temenna, urare, salutare). ├Änchin─âc─şune (salutare) dup─â obice─şu musulman (cu capu plecat ╚Öi cu m├«na dreapt─â l─âsat─âÔÇÖn jos, apo─ş dus─â la buze ╚Öi apo─ş la frunte).
temen├ęsc (m─â) v. refl. (d. temenea). Fam. Fac temenele, m─â ploconesc.
TEMENEA s. compliment, ├«nchin─âciune, m─âtanie, plec─âciune, ploconeal─â, reveren╚Ť─â, (reg.) plocon, (├«nv.) plecare, (turcism ├«nv.) tal├«m, (fam. rar) selaml├«c. (I-a f─âcut o ~ ad├«nc─â.)
temeni vb. v. ÎNCHINA. PLOCONI.

Temenea dex online | sinonim

Temenea definitie

Intrare: temenea
temenea substantiv feminin
Intrare: temeni
temeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a