TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie.

TEMEINICÍE s. f. 1. Însușire a ceea ce este temeinic; soliditate, tărie, trăinicie; statornicie. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios. 2. Însușire a hotărârii unui organ de jurisdicție de a reflecta realitatea obiectivă a faptelor care concură pentru soluționarea unui litigiu. – Temeinic + suf. -ie.

TEMEINICÍE s. f. Însușirea a ceea ce este temeinic; soliditate, trăinicie, tărie; statornicie. Frumusețea lor și temeinicia sînt vrednice de vedere. GOLESCU, Î. 106. ◊ Loc. adv. Cu temeinicie = temeinic, serios; cu insistență. Se vorbea chiar cu temeinicie... de un oarecare Harizon, care își avea copilul mort acasă, iar el, la circ, făcuse atîtea comicării. ARDELEANU, D. 271.

temeinicíe s. f., art. temeinicía, g.-d. temeinicíi, art. temeinicíei

temeinicíe s. f., art. temeinicía, g.-d. temeinicíi, art. temeinicíei

TEMEINICÍE s. 1. seriozitate, soliditate, tărie. (~ obiecției, argumentării sale.) 2. v. maturitate. 3. v. justețe.

TEMEINICÍE ~i f. Caracter temeinic. ~ea unui argument. ◊ Cu ~ temeinic. [G.-D. temeiniciei] /<temeinic + suf. ~ie

temeinicie f. soliditate.

temeĭnicíe f. (d. temeĭnic). Calitatea de a fi temeĭnic.

TEMEINICIE s. 1. seriozitate, soliditate, tărie. (~ obiecției, argumentării sale.) 2. maturitate, profunzime, seriozitate. (~ gîndirii, a sentimentelor cuiva.) 3. dreptate, justețe, (înv.) rezon. (~ cauzei sale.)