Dicționare ale limbii române

12 definiții pentru tembel

TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.
TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent; indolent, lăsător; tâmpit, idiot. – Din tc. tembel.
TEMBÉL, -Ă, tembeli, -e, adj. Nepăsător, indiferent, indolent, lăsător. Constantin, tembel și fără darul stăruinții, din chiar croiala lui, n-a putut să rămînă la mașini și a trecut la bucătărie. GALACTION, O. I 117. Un elev leneș, tembel și greu de cap. VLAHUȚĂ, O. A. 447. Fata de împărat nu se putu împrieteni cu toți ceilalți fii de împărați, fiindcă cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22.
tembél adj. m., pl. tembéli; f. tembélă, pl. tembéle
tembél adj. m., pl. tembéli; f. sg. tembélă, pl. tembéle
TEMBÉL adj. v. indiferent.
tembél (-lă), adj. – Nepăsător, inert. – Mr., megl. timbel. Tc. (per.) tembel (Șeineanu, II, 355; Lokotsch 2064; Ronzevalle 67), cf. ngr. τεμπέλης, bg., sb. dembel. – Der. tembelîc, s. n. (indolență, apatie); tembelism, s. n. (indolență).
TEMBÉL ~ă (~i, ~e) rar 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește nepăsare, indiferență; nepăsător; indiferent. 2) Care denotă facultăți intelectuale reduse. /<turc. tembel
tembel a. și m. trândav: cei mai mulți erau năzuroși, tembeli și deșuchiați. ISP. [Turc. TEMBEL, leneș].
tembél, -ă adj. (turc. tembel, d. pers. den-bel, care-șĭ hrănește trupu; ngr. tembélis, bg. sîrb. dembel). Apatic, trîndav: popoarele tembele îs menite peiriĭ.
TEMBEL adj. apatic, delăsător, indiferent, indolent, lăsător, nepăsător, pasiv, placid, (livr.) impasibil, (reg.) nebriștit, (fig.) rece. (Om ~; atitudine ~.)
tembel, -ă, tembeli, -e adj. 1. nepăsător, indiferent 2. tâmpit, idiot

Tembel dex online | sinonim

Tembel definitie

Intrare: tembel
tembel adjectiv