TEMĂTÓR, -OáRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. – Teme + suf. -ător.

TEMĂTÓR, -OÁRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. – Teme + suf. -ător.

TEMĂTÓR, -OÁRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. Stătea... cuprinsă de acea frică nelămurită și de nădejdea temătoare că de undeva, din vreun colț de umbră, un rîs înăbușit avea s-o călăuzească. DUMITRIU, B. F. 82. ♦ Neîncrezător, bănuitor. Un om bun, însă temător. RETEGANUL, P. II 27. Slab, bolnăvicios, de un caracter aspru, temător. ALECSANDRI, T. 1210. Să nu mai fii temător Și de toți bănuitor! TEODORESCU, P. P. 119.

TEMĂTÓR, -OÁRE, temători, -oare, adj. Care se teme sau care inspiră teamă. – Din teme + suf. -(ă)tor.

temătór adj. m., pl. temătóri; f. sg. și pl. temătoáre

temătór adj. m., pl. temătóri; f. sg. și pl. temătoáre

TEMĂTÓR adj. 1. v. fricos. 2. fricos, sălbatic, sperios, (livr.) timorat. (De ce ești atât de ~?) 3. v. bănuitor.

TEMĂTÓR adj. v. gelos.

TEMĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) rar 1) Care se teme. 2) Care manifestă bănuieli; bănuitor. /a teme + suf. ~tor

temător a. 1. care se teme; 2. gelos: peste fire era temător PANN.

temătór, -oáre adj. Care se teme, fricos: om temător de Dumnezeŭ. Gelos: soț temător.

temător adj. v. GELOS.

TEMĂTOR adj. 1. fricos, sperios, (livr. și fam.) poltron, (înv. și reg.) spăimos, speriecios, (reg.) speriat, (înv.) spăimîntos, temut, (arg.) tîrșelos. (Fire ~.) 2. fricos, sălbatic, sperios, (livr.) timorat. (De ce ești atît de ~?) 3. bănuitor, neîncrezător, suspicios, (livr.) circumspect, incredul, (rar) bănuicios, bănuielnic, (înv. și reg.) prepuielnic, prepuitor, (reg.) năzarnic, (înv.) necredincios, presupuitor. (E un om tare ~.)