TELÚR s. n. Element chimic cu caracter nemetalic, de culoare albă-albăstruie, având proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. – Din fr. tellure.

TELÚR s. n. Element chimic cu caracter nemetalic, de culoare albă-albăstruie, având proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. – Din fr. tellure.

TELÚR s. n. Metaloid de culoare albă-albăstrie, avînd proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului.

telúr s. n.; simb. Te

telúr s. n., simb. Te

TELÚR s.n. Metaloid alb-albăstrui care are proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. [< fr. tellure, cf. lat. tellus – pământ].

TELÚR s. n. metaloid alb-albăstrui cu proprietăți asemănătoare celor ale sulfului. (< fr. tellure)

TELÚR n. Metaloid alb-argintiu, fragil, întrebuințat la fabricarea semiconductoarelor și ca material colorant pentru sticlă și ceramică. /<fr. tellure, germ. Tellur

teluriu n. metaloid de un alb albăstruiu, foarte lucitor și fragil, descoperit în 1782; se găsește în minele de aur ale Ardealului.

*telúr și telúriŭ m. (lat. tellus, tellúris, pămînt). Chim. Un metal bivalent lamelos și fragil. Are aspectu oțeluluĭ, e cenușiŭ, se cristalizează în sistema romboedrică, se topește la 500° și posedă aceleașĭ proprietățĭ chimice ca sulfu și seleniu. Greutatea atomică 125, densitatea 6,2. A fost descoperit la 1782 de Müller de Richenstein în minele de aur din Transilvania.

Te, simbol chimic pentru telur.

TELÚR (< fr., germ.; {s} lat. tellus „pământ”) s. n. Element chimic (Te; nr. at. 52, m. at. 127,60, p. t. 452°C, p. f. 1.390°C, gr. sp. 6,00), din grupa a VI-a a sistemului periodic, cu caracter nemetalic, alb-albăstrui, cu proprietăți asemănătoare sulfului. A fost descoperit de către mineralogul austriac Franz Joseph Müller von Reichenstein în 1782 în minele de aur din Transilvania. În natură se întâlnește sub formă de telurizi și t. nativ, deseori însoțind sulful și seleniul. Are diferite întrebuințări, între care: colorant pentru sticlă și ceramică, compușii săi sunt materiale cu proprietăți semiconductoare, receptori de radiație infraroșie.