teleagă definitie

2 intrări

15 definiții pentru teleagă

cotígă sf [At: PSALT. 310/31 / V: căt~, ~tiúgă / Pl: ~igi, (înv) ~íge / E: ucr кoтигa] 1 Căruță scurtă pentru transporturi ușoare. 2 Cantitate care se poate transporta cu cotiga (1, 3, 6). 3 Car mic. 4 Car sărăcăcios, cu coșul stricat. 5 Căruță cu două roți Si: teleagă. 6 Car mai lung cu care se aduc lemne de la pădure. 7 (Înv) Car mare, cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 8 (Prc) Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) căroaie, rotilă, teleagă, teleguță. 9 (Reg; fig) Preot bătrân și bărbos.
TELEÁGĂ, telegi, s. f. 1. Căruță mică (cu două roți) care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare. 2. Cotigă (la plug). – Din sl. telĕga.
TELEÁGĂ, telegi, s. f. 1. Căruță mică (cu două roți) care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare. 2. Cotigă (la plug). – Din sl. telĕga.
TELEÁGĂ, telegi, s. f. 1. Căruță mică, de obicei cu două roți, care servește la transportul persoanelor sau al unor poveri ușoare. Curăța zăpada la cimitir și ducea o teleagă de paie. Făcea focul să dezghețe pămîntul, să poată săpa groapa. STANCU, D. 29. Într-o zi de vară cu soare mult, doi oameni străini coborîră dintr-o teleagă la marginea satului. SADOVEANU, O. III 193. Spre ei înainta o teleagă sprintioarâ. ALECSANDRI, P. I 106. 2. Ansamblul celor două roți pe care se reazemă grindeiul plugului; cotigă. Cîntă puiul cucului Pe coarnele plugului Și mirla de pe teleagă Tot strigă la boi să meargă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 285.
teleágă s. f., g.-d. art. telégii; pl. telégi
teleágă s. f., g.-d. art. telégii; pl. telégi
TELEÁGĂ s. 1. v. cotigă. 2. (TEHN.) cotigă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)
teleágă (-égi), s. f. – Căruță mică, căruță ușoară cu două roți. – Var. telegă, teligă, tileagă. Mr. tăl’igá. Sl. tĕlega, cuvînt de origine dubioasă (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 406; Conev 71; cf. Vasmer, III, 89), cf. bg. talĕg, sb. teljiga, pol., rus. telĕga, slov., mag. taliga. – Der. telegar, s. m. (cal de trăsură); telegări, vb. (Olt., a obosi caii peste măsură, a extenua); teleașcă, s. f. (căruță mică), din rus. teljezka (Scriban).
TELEÁGĂ ~égi f. 1) Cărucior (cu două roți) folosit pentru transportul persoanelor sau al unor încărcături ușoare; cotigă. 2) Ansamblu tehnic constând din două roți de mărimi diferite unite printr-o osie, pe care se sprijină grindeiul plugului; cotigă. [Sil. -lea-] /<sl. telĕga
teleagă f. car fără loitre și scândură, servind la transportul lemnelor lungi. [Slav. TELĬEGA, car].
cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne, ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.
teleágă f., pl. egĭ (vsl. rus. telĭega, car, d. turc. talika, căruță; bg. ung. taliga, rut. teliga, pol. telega. V. teleașcă). Vechĭ. Căruță rapidă cu doŭă roate (saŭ și cu patru), întrebuințată și la deprins caiĭ la trap (bihuncă). Azĭ. Nicĭ în car, nicĭ în teleagă (saŭ în căruță), se zice cînd nu-țĭ place ceva în nicĭ un fel. Căruță cu doŭă roate de cărat grinzĭ tîrîndu-le cu un capăt pe pămînt, butoaĭe ș. a. (fr. haquet). Cotiga pluguluĭ saŭ cotiga caruluĭ (cea din ainte saŭ cea din apoĭ). Munt. Iron. (taligă saŭ -ică). Brișcă ridiculă: de unde viĭ cu taliga asta? – În Trans. telegă, teligă și tileagă.
TELEA s. 1. cotigă, (reg.) tărăbuță, toligă. (~ pentru poveri ușoare.) 2. (TEHN.) cotigă, (reg.) dric, roate (pl.), rotile (pl.), (Transilv.) căroaie. (Pe ~ se reazemă grindeiul plugului.)
teleágă, s.f – v. tileagă („carul fără loitre”).
TELEAGĂ subst. 1. – (Dm; C Ștef; 16 A I 517, II 116; Sd XVI) etc.; – Dragotă (17 A III 207); – Toader (Isp II2). 2. Telega, Onca (16 a VI 35) și s. 3. Telegar, Mihai, diac (17 A I 1) < subst. 4. Teleghie, M. (Sur IX). 5. Teleguț (Ard); -ă, D-tru (17 A V 220); -escu din Cîmpina.

teleagă dex

Intrare: teleagă
teleagă substantiv feminin
Intrare: Teleagă
Teleagă