TEÍST, -Ă, teiști, -ste, s. m. și f. Adept al teismului¹. – Din fr. théiste.

TEÍST, -Ă, teiști, -ste, s. m. și f. Adept al teismului¹. – Din fr. théiste.

TEÍST, teiști, s. m. Adept al teismului. Întrebare pe care o fac ateiștii teiștilor: «Dacă nu e dumnezeu, zic teiștii, atunci cine a făcut lumea?». «Dacă dumnezeu a făcut-o», răspund ateiștii prin altă întrebare, «apoi pe dumnezeu cine l-a făcut?». GHEREA, ST. CR. I 55.

teíst s. m., pl. teíști

teístă s. f., g.-d. art. teístei; pl. teíste

teíst s. m., pl. teíști

teístă s. f., pl. teíste

TEÍST, -Ă adj. Referitor la teism¹, propriu teismului¹. [Pron. te-ist. / cf. fr. théiste].

TEÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al teismului¹. (< fr. théiste)

TEÍST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Adept al teismului. /<fr. théiste

teist m. partizan al teismului.

*teíst, -ă s. și adj. Adept al teizmuluĭ. V. ateŭ.