TEICÚȚĂ, teicuțe, s. f. Diminutiv al lui teică. – Teică + suf. -uță.

TEICÚȚĂ, teicuțe, s. f. Diminutiv al lui teică. – Teică + suf. -uță.

TEICÚȚĂ, teicuțe, s. f. Diminutiv al lui teică; cutia morii; jgheab. S-a oprit la o fîntînă, a scos apă c-o teicuță înfiptă într-o prăjină ș-a băut. VLAHUȚĂ, la TDRG. Cocoșul mătură coșul, Puicuța mătură teicuța. I. CR. III 307.

teicúță s. f., g.-d. art. teicúței; pl. teicúțe

teicúță s. f., g.-d. art. teicúței; pl. teicúțe