tei definitie

24 definiții pentru tei

TEI, (1) tei, s. m., (2) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, utilizate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
TEI, (1) tei, s. m., (2, rar) teie, s. n. 1. S. m. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe sau albe-gălbui, puternic parfumate, melifere, întrebuințate în farmacie, și cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roșiatic, ușor (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). 2. S. n. Fibră din scoarța de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frânghii, rogojini. ◊ Expr. A lega două-n tei = a reuși să adune ceva avere. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. – Lat. *tilium (= tilia).
TEI, (1) tei, s. m., și (2, rar) teie, s. n. 1. Arbore cu frunze mari în formă de inimă, cu flori albe-gălbui melifere, puternic parfumate, întrebuințate în medicină; crește în păduri sau cultivat pe străzi și în parcuri (Tilia platyphyllos). O pupăză, care-și făcea cuib de mulți ani într-un tei foarte bătrîn și scorburos. CREANGĂ, A. 52. Cînd voi muri, iubito, la creștet să nu-mi plîngi; Din teiul sfînt și dulce o ramură să frîngi, La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi. EMINESCU, O. I 129. Miere de floare de tei De-i gusta-o să tot cei. ALECSANDRI, P. P. 51. 2. (La sg. cu sens colectiv sau, rar, la pl.) Fibră din scoarță de tei (1), folosită la legat și la fabricat sfori, frînghii, rogojini. Comandantul Onofrei, Cel cu pletele-ncurcate Și cu straiu-ncins cu tei. COȘBUC, P. I 328. Le jupoaie pieile picioarelor de la copite în sus și le legă cu tei. ISPIRESCU, L. 249. Căruța lui, deși era ferecată cu teie, cu curmeie, însă era o căruță bună. CREANGĂ, P. 106. N-aveau altă avere decît... o funie de tei. ȘEZ. III 95. ◊ Expr. A lega două în tei = a reuși să adune ceva avere. Cu ce are soră-mea Evanghelina, cu ce are Alviță, au să fie în stare să lege două in tei. STANCU, D. 171. Muncești de te spetești și doi în tei te văz că nu poți lega. ISPIRESCU, L. 175. A lega teie de curmeie v. curmei. A găsi tei de curmei = a găsi pretexte. A și găsit tei de curmei pentru a lipsi de acasă. GANE, N. II 20.
tei1 (arbore) s. m., pl. tei, art. téii
tei2 (fibră) s. n., pl. téie
tei (arbore) s. m., pl. tei, art. téii
tei (fibră) s. n., pl. téie
TEI s. (BOT.) tei pucios v. tei roșu; tei roșu (Tilia cardama) = tei pucios, tei roșu pădureț; tei roșu pădureț v. tei roșu.
TEI s. v. moș.
TEI, tei, s.m. Denumire dată unor specii de arbori cu frunze mari, cu flori albe sau gălbui cu miros puternic, întrebuințate în medicină; fibră din scoarța acestor arbori din care se împletesc sfori, frânghii sau rogojini.
téi (-i), s. m. – Arbore cu frunze în formă de inimă (Tilia). – Mr. tel’u. Lat. tĭlĭa, redus la modelul decl. m., ca toate numele de arbori (Pușcariu 1725; REW 8735), cf. it. tiglio, prov. telh, fr. til, cat. tell. – Der. teios, adj. (dur, rezistent; fibros; se zice despre o varietate de struguri); teișor, s. m. (arbust exotic, Kerria japonica; aglică, cununiță; Spiraea ulmifolia); teiță, s. f. (odogaci, Saponaria officinalis); teiș, s. n. (pădure de tei); înteioșa, vb. refl. (Olt., a se face fibros).
TEI1 ~ m. 1) Arbore cu scoarța brăzdată mărunt, cu frunze mari, ovale, zimțate și cu flori albe-gălbui, aromate, dispuse în inflorescențe, utilizate în scopuri medicinale. 2) Lemnul acestui arbore. ◊ ~-alb (sau~-argintiu) tei cu lemnul alb-roșiatic, cu coroana deasă și cu frunze cenușii-argintii pe partea inferioară. [Monosilabic] /<lat. tilia
TEI2 téie n. Fibră din coaja teiului, folosită ca material de împletit sau de legat (în viticultură și pomicultură). /<lat. tilia
teiu m. 1. arbore mare și frumos al cărui lemn alb, moale și ușor, se Întrebuințează în ebenisterie (Tilia platyphyllos); 2. floarea-i plăcut, mirositoare din care se fac infuziuni antispasmodice și sudorifice; 3. scoarța de teiu din care se fac funii: curmeiu de teiu. [Lat. TILIA].
teiu-beleiu n. în locuțiunea nu-i teiu-beleiu, ci-i beleiu-teiu, adică e tot una (CR.). [Lit. teiu alb].
teĭ m. (lat. pop. *tĭlium, îld. tĭlia, teĭ, it. tiglio, pv. telh, vfr. teil [nfr. tilleul, d. *tiliolum]). Un frumos copac, tipu familiiĭ tiliaceelor, cu frunze marĭ de coloare maĭ deschisă pe dos de cît pe față, cu florĭ foarte mirositoare, din care se face o infuziune sudorifică și potolitoare (tilia platyphyllos). Floare de teĭ: era răcit și bea ceaĭ de teĭ. S. n., pl. e. Funie de coajă de teĭ: un car legat cu teĭe și curmele. Teĭ prăjit. V. călină.
tei s. v. MOȘ.
POIANA TEIULUI, com. în jud. Neamț, situată la poalele V ale m-ților Stânișoarei și cele ENE ale m-ților Bistriței, pe valea Bistriței, la coada lacului Izvoru Muntelui; 4.971 loc. (2003). Expl. și prelucr. lemnului. În apa lacului Izvoru Muntelui există o stâncă singuratică (Piatra Teiului), înaltă de 23 m, reprezentând un martor de eroziune alcătuit din calcare recifale compacte de vârstă cretacică (declarată rezervație geologică). Bisericile de lemn Buna-Vestire (1741, cu foișor și turle adăugate în 1894) și Trei Ierarhi (1802), în satul Poiana Largului; bisericile de lemn cu același hram – Sf. Gheorghe, în satele Galu (1818) și Petru Vodă (începutul sec. 19) și Sf. Dumitru (1826-1830, reparată în 1903), în satul Călugăreni. În satul Petru Vodă există o mănăstire de călugări, cu biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, construită în 1990.
TEI subst. 1. Teiu, Nechita (16 B VI 144). 2. Teiș b. (16 B V 58) < subst.
SPARMANNIA L. f., SPARMANIA, TEIUL DE CAMERĂ, fam. Tiliaceae. Gen originar din Africa tropicală și de S și din Madagascar, 7 specii. Frunze simple, pufoase, mari, serate pe margini, verzi-deschis-luminos, mult asemănătoare cu cele de tei. Florile au caliciul și corola cu 4 lacinii, stamine fertile și sterile. Fruct, capsulă globuloasă, spinoasă.
TILIA L., TEI, fam. Tiliaceae. Gen originar din regiunile temperate ale emisferei nordice, 30-50 specii de arbori cu scoarța mai întîi netedă, apoi cu adîncituri în lungul tulpinii, cu numeroase fibre, lujerii brusc îndoiți. Frunze simple, alterne, rotund-cordate, cu margini dentate și vîrf acut. Flori hermafrodite, de obicei pe tip 5 (numeroase stamine), dispuse în raceme pedunculate. Fruct, o achenă sferică cu 1-3 semințe, pe un peduncul lung, concrescut cu o aripă foliacee îngust-alungit-eliptică.
Tilia cordata Mill. (syn. T. parvifolia Ebrh; T. ulmifolia Scop.) « Tei cu frunză mică, Tei pucios ». Specie care înflorește vara. Flori mici, albe-gălbui, dispuse, cca 11, în racem, de obicei pendent, pedunculate. Frunze rotund-cordiforme, pînă la 6 cm lungime, cu vîrf acut, marginea dințată, pețiolate, glabre, pe partea inferioară glauce, cu smocuri de peri maro-închis la întretăierea nervurilor. Arbore, pînă la 30 m înălțime, coroană piramidală, scoarță gri-maro-închis, lujerii și mugurii maro-gălbui. Fruct, capsulă cu pereți moi, ușor comprimabili (puțin costată), de obicei alipit-păroasă.
Tilia platyphyllos Scop. (syn. T. grandifolia Ehrh.) « Tei cu frunză mare ». Specie care înflorește vara. Flori mari, verzi-gălbui, dispuse, pînă la 9, în corimb pendent, plăcut mirositoare. Frunze, de la cordat-rotunjite la ovate, pînă la 12 cm lungime, dințate, pe partea superioară glabre, verzi-închis, pe cea inferioară verzi-deschis, glabre sau cu fascicule albicioase de peri la intersecția nervurilor. Arbore, pînă la 40 m înălțime, coroană lat-ovată, lujerii și mugurii maro-închis-roșietici, puțin păroși sau glabrii, scoarță gri-deschis. Fruct, achenă tomentoasă, muchiată.
Tilia tomentosa Moench (syn. T. argentea Desf.; T. alba Ait.) « Tei alb, Tei argintiu ». Specie care înflorește vara-tîrziu. Flori galbene, foarte mirositoare și melifere, dispuse, cca 10, în corimbe pendente. Frunze cordiform-rotunjite, pînă la 10 cm lungime, dentate, vîrf acut, pe fața superioară verzi-închis, pe cea inferioară, alb-tomentoase, toamna galbene-aurii, pețiol alb, tomentos. Arbore,pînă la 30 m înălțime, coroană dens- și lat-piramidală. Lujerii alb-tomentoși. Scoarță cenușie. Fruct ovat, ascuțit, cu 5 coaste și 1-2 semințe.

tei dex

Intrare: tei (arbore)
tei arbore substantiv masculin
Intrare: tei (fibră)
tei fibră substantiv neutru
Intrare: Tei
Tei
Intrare: tei
tei