tehui definitie

23 definiții pentru tehui

TEHÚI2, -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya „trândav”.
TEHUÍ1, tehuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) buimăci. – Din tehui2.
TEHÚI2, -IE, tehui, adj. (Reg.) Zăpăcit, năuc, buimăcit. – Cf. magh. tahonya. „trândav”.
TEHUÍ1, tehuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) zăpăci, a (se) buimăci. – Din tehui2.
TEHÚI2, -IE, tehui, -ie, adj. (Regional) Năuc, zăpăcit, amețit, buimăcit. Mă ceartă fără măsură: Că nu trag, că mi-s tehui. DEȘLIU, M. 40. Intrară pe rînd, repeziți peste prag, vreo cinci băietănași, tehui de somn. CAMILAR, N. II 270. Neculai se trezi tehui de băutură, înainte de a pleca doctorul. SADOVEANU, O. III 16.
TEHUÍ1, tehuiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A tulbura cuiva mințile, a zăpăci, a ameți, a buimăci. Bietului Toader a lui Ungureanu nu i-a luat o mînă și nu l-a tehuit sărmanul? I. CR. III 107. ◊ Refl. (Cu pronunțare regională) S-o buimăcit, s-o tăhuit di cap ș-o început a striga. ȘEZ. XXIII 37.
tehúi1 (reg.) adj. m., pl. tehúi; f. sg. și pl. tehúie
tehuí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiésc, imperf. 3 sg. tehuiá; conj. prez. 3 să tehuiáscă
tehúi adj. m., pl. tehúi; f. sg. și pl. tehúie
tehuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tehuiésc, imperf. 3 sg. tehuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. tehuiáscă
TEHÚI adj. v. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, tâmpit, zăpăcit.
TEHUÍ vb. v. ameți, buimăci, năuci, zăpăci.
tehúi (-ie), adj. – (Mold.) Nebun, lunatic, smintit. – Var. tăhui, terhui, căhui, chiahui, năhui. Creație expresivă puțin clară. – Der. tehuială, s. f. (nebuinie, țicneală); tehui, vb. (a zăpăci, a prosti).
TEHÚI ~ie (~i) pop. Care a pierdut temporar facultatea de a judeca limpede (din cauza fricii, somnului, băuturii); buimac; zăpăcit; năuc; bezmetic. /cf. ung. tahonya
A TEHUÍ ~iésc tranz. pop. A face să se tehuiască. /Din tehui
A SE TEHUÍ mă ~iésc intranz. pop. A deveni tehui; a nu ști de sine; a se buimăci; a se năuci; a se zăpăci; a se ului; a se pierde. /Din tehui
tehuì v. Mold. a zăpăci, a ameți: cu măciucă îl tehuește.
tehuiu a. și adv. Mold. 1. căpiat; 2. zăpăcit, năuc. [Tr. terhuiu, de origină necunoscută],
te- și tihuĭésc v. tr. (d. tehuĭ). Est. Fac tihuĭ.
tehúĭ, tihúĭ și căhúĭ, -úĭe adj., pl. m. și f. uĭ (cp. cu ung. tahonja, trîndav, și cu rom. haĭhuĭ). Est. Zăpăcit, năuc, nebun. – În Trans. terhuĭ și năhuĭ, în Suc. și Bucov. tăhuĭ. Forma căhuĭ în Nț. (rev. I. Crg. 2, 277) și’n sudu Mold. În Cov. și cheahuĭ (ea dift.), în Munt. cărăúĭ. V. și zblehuĭat.
tehui adj. v. AMEȚIT. BUIMAC. BUIMĂCIT. NĂUC. NĂUCIT. TÎMPIT. ZĂPĂCIT.
tehui vb. v. AMEȚI. BUIMĂCI. NĂUCI. ZĂPĂCI.
TEHUI adj. 1. – D-tru (16 A III 84). 2. Cf. Tehulești t. 3. Cf. Teahoe, vlah din Serbia (l. cit.).

tehui dex

Intrare: tehui (adj.)
tehui adj.
Intrare: tehui (vb.)
tehui vb. verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Tehui
Tehui