tehnică definitie

20 definiții pentru tehnică

TÉHNIC, -Ă, tehnici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Ansamblul metodelor, procedeelor și regulilor aplicate în executarea unor lucrări sau, în general, în practicarea unei profesii. 2. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.
TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj., s. f. I. Adj. Care aparține tehnicii (II), privitor la tehnică. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă la scară un obiect, cu înscrierea dimensiunilor lui, și care este folosit la construirea obiectului în spațiu. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic unui domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate într-o meserie, într-o știință etc. II. S. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să cerceteze și să transforme natura înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei științe etc. 3. (Mil.; în sintagma) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. – Din fr. technique.
TÉHNIC, -Ă, tehnici, -e, adj. Care se referă la tehnică, de tehnică, al tehnicii. Lexicon tehnic. ▭ Creșterea continuă a întregii producții sociale în U.R.S.S. s-a făcut și se face pe baza unui neîncetat progres tehnic. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 33, 5/1. Marile fabrici de cinematograf sînt înzestrate după ultimele progrese tehnice. SAHIA, U.R.S.S. 43. Cartea-ți plină de regule tehnice și de învățături doctrinarii. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Desen tehnic = desen care reprezintă, la scară, un obiect cu înscrierea dimensiunilor și care este folosit la construirea în spațiu a obiectului. Termen tehnic = termen de specialitate, caracteristic mai ales unui anumit domeniu de activitate. ♦ Care se ocupă de latura de strictă specialitate (într-o meserie, o artă, o știință etc.). Serviciu tehnic. ▭ Am voi cîteva amănunte care să pună accentul mai puțin pe partea tehnică și mai mult pe aplicarea descoperirii în industrie. BARANGA, I. 168. Eminescu era muncit, ca orice scriitor mare, de problema tehnică a limbii. CĂLINESCU, E. 154.
TÉHNICĂ, tehnici, s. f. 1. Totalitatea uneltelor și a practicilor producției, dezvoltate în decursul istoriei, permițînd omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. Problema centrală în sporirea productivității muncii o constituie utilizarea cît mai deplină a tehnicii, folosirea cît mai rațională și mai productivă a capacităților de producție existente. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2870. Ce n-avem noi! Toate instituțiile, toate darurile tehnicei moderne. IBRĂILEANU, SP. CR. 243. 2. Totalitatea procedeelor întrebuințate în practicarea unei meserii, a unei arte, a unei științe. Tehnica picturii. Tehnica versificației. ▭ Aplauzele entuziaste... s-au referit mai cu seamă la tehnica oratorică a vorbitorilor. HOGAȘ, DR. II 169. Intriga se încurcă așa de rău, încît... a trebuit toată priceperea lui în ale scenei, în ale tehnicei teatrale pentru a o descurca. GHEREA, ST. CR. I 364.
téhnic adj. m., pl. téhnici; f. téhnică, pl. téhnice
téhnică s. f., g.-d. art. téhnicii; pl. téhnici
téhnic adj. m., pl. téhnici; f. sg. téhnică, pl. téhnice
téhnică s. f., g.-d. art. téhnicii; pl. téhnici
TÉHNIC, -Ă adj. Referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ◊ Termen tehnic = termen care denumește o anumită noțiune dintr-un domeniu al științei, al tehnicii etc. // (În forma tehn-, tehni-, tehno-; scris și techn-, techni-, techno-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) tehnică”, „procedeu, capacitate din tehnică”. // s.m. (Rar) Maistru tehnician, mecanic. [Cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos].
TÉHNICĂ s.f. 1. Totalitatea uneltelor și a deprinderilor de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul de a obține bunuri materiale. 2. (Mil.) Tehnică de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. Totalitatea procedeelor folosite în practicarea unei profesiuni. [Gen. -cii. / cf. fr. technique, it. tecnica, germ. Technik].
TÉHNIC1, -Ă I. adj. referitor la tehnică; propriu unei arte, unei meserii etc. ♦ termen ~ = termen care denumește o anumită noțiune dintr-un domeniu al științei, al tehnicii etc. II. s. f. 1. ansamblu de unelte și deprinderi de producție, dezvoltate în cursul istoriei, care permit omenirii să acționeze asupra naturii înconjurătoare cu scopul producerii bunurilor materiale. 2. ~ de luptă = totalitatea mijloacelor de luptă și auxiliare cu care sunt înzestrate forțele armate. 3. ansamblu de prescripții metodologice folosite pentru o acțiune eficientă, atât în sfera producției materiale, cât și a celei spirituale. (< fr. technique, lat. technicus, germ. technisch, /II/ Technik)
TEHN(O), -TÉHNIC(Ă), -TEHNÍE elem. „artă, meserie”, „tehnică, procedeu”. (< fr. techn/o/-, -technique, -technie, cf. gr. tekhne)
TÉHNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de tehnică; propriu tehnicii. 2) Care se referă la latura de strictă specialitate a unei arte, a unei științe, a unei meserii. /<fr. technique, lat. technicus
TÉHNICĂ ~ci f. 1) Totalitate a uneltelor și a mijloacelor de muncă, perfecționate în cursul dezvoltării istorice a omenirii, care permit obținerea de bunuri materiale. 2) Ansamblu de procedee și deprinderi folosite într-un anumit domeniu de activitate. ~ de interpretare muzicală. 3) Totalitate a mașinilor, mecanismelor și aparatelor aflate în întrebuințare. ◊ ~ de luptă totalitate a mijloacelor de luptă cu care sunt dotate forțele armate ale unei țări. [G.-D. tehnicii] /<fr. technique, lat. tehnicus
tehnic a. propriu unei arte: termen tehnic.
tehnică f. totalitatea procedeurilor unei arte sau meserii.
*téhnic și técnic, -ă adj. (vgr. tehnikós, d. téhne, artă. V. electro-, piro- și zoo-tehnic). Propriŭ uneĭ arte saŭ uneĭ științe: termin tehnic. Ingineresc: școală tehnică. S. m. și f. Tehnician, acela care știe bine procedura științeĭ saŭ arteĭ luĭ. S. f. Modu de a lucra al uneĭ științe saŭ arte: tehnica picturiĭ. Adv. În mod tehnic: a vorbi prea tehnic.
științífico-téhnic, -ă adj. 1976 Cu caracter științific și tehnic v. cultural-artistic (din științific + tehnic; FC II 172)
BAZĂ TEHNICĂ DE AVIAȚIE unitate tehnică de aviație organizată în vederea menținerii permanente în stare de disponibilitate a aerodromurilor (de bază, de manevră, de rezervă) de care dispune o unitate de aviație, precum și a echipajelor altor unități aterizate pe aerodromurile pe care le deservesc. B.T.D.A. este stabilă pe aerodromurile deservite.
TÉHNIC, -Ă adj. (cf. fr. technique, lat. technicus, gr. technikos): în sintagmele cuvânt tehnic, limbaj tehnic, termen tehnic și vocabular tehnic (v.).

tehnică dex

Intrare: tehnic (adj.)
tehnic adj. adjectiv
Intrare: tehnică (suf.)
tehnică suf.
Intrare: tehnică (adj., subst.)
tehnică adj., subst. substantiv feminin
Intrare: științifico-tehnic
științifico-tehnic adjectiv