TEGLÍCI, teglice, s. n. Unealtă folosită de cojocari și de cizmari pentru a întinde pielea în vederea prelucrării ei. – Din bg. teglič.

TEGLÍCI, teglice, s. n. Unealtă folosită de cojocari și de cizmari pentru a întinde pielea în vederea prelucrării ei. – Din bg. teglič.

TEGLÍCI, teglice, s. n. Unealtă folosită de cojocari și de cizmari spre a întinde pielea crudă. (Atestat în forma tiglici) După ce se usucă, se udă seara cu apă numai pe piele, nu și pe lînă, și a doua zi se trage la tiglici ca să se întindă. I. IONESCU, M. 699. – Variantă: tiglíci s. n.

teglíci (te-glici) s. n., pl. teglíce

teglíci s. n. (sil. -glici), pl. teglíce

TEGLÍCI s. v. ciocâlteu, cui.

teglíci (-iuri), s. n. – 1. Zăvor, cui de lemn. – 2. Unealtă de întins pielea crudă; întinzător. – Var. tiglici. Bg. teglic, sb. teglic, teglec (Tiktin).

teglíci, teglíce, s.n. (reg.) 1. cuiul care trece prin jugul carului. 2. unealtă de cizmărie și de cojocărie pentru întinderea pielii.

tegliciu n. 1. cuiul ce trece prin jugul carului (se aude prin Romanați); 2. (tigliciu) unealtă pe care cismarul întinde pielea încălțămintelor. [Cf. serb. TEGLIČ, trăgător (din tegleti, a trage)].

cĭocîltéŭ și -îrtéŭ n., pl. eĭe (ung. csikoltó, csikoltyu). Vest. Marele piron care ține jugu fixat în proțap. – În Trans. -tăŭ. În Olt. și teglicĭ, în Tel. tiglicĭ.

teglícĭ n., pl. e (bg. teglič, cĭocîlteŭ; sîrb. tegleč, care servește la tras, d. tegliti, a trage, a întinde). Olt. Munt. vest, Cĭocîlteŭ. Unealtă de întins pĭelea la cizmărie. – Și tiglicĭ.

teglici s. v. CIOCÎLTEU. CUI.