technețiu definitie

10 definiții pentru technețiu

TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.
TECHNÉȚIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin reacții nucleare. [Pr.: teh-] – Din fr. technétium.
technéțiu [ch pron. h, țiu pron. țiu] s. n.; simb. Tc
technețíu s. n. [ch pron. h; -țiu pron. -țiu], simb. Tc
TECHNÉȚIU s.n. v. tehnețiu.
TEHNÉȚIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron. -țiu, var. technețiu s.n. / < fr. technétium].
TECHNÉȚIU s. n. elemente radioactiv sintetic, cu densitate mare, greu fuzibil, asemănător cu reniul. (< fr. technétium)
TECHNÉȚIU n. Element radioactiv, obținut inițial pe cale artificială, iar mai târziu din deșeurile industriei atomice. [Sil. tech-ne-țiu] /<fr. technétium
Tc, simbol chimic pentru technețiu.
TECHNÉȚIU (TEHNÉȚIU) (< fr. {i}; {s} gr. tekhnetos „artificial”) s. n. Element chimic (Tc; nr. at. 43, m. at. 99) din grupa a VII-a a sistemului periodic. Metal alb-argintiu, care se găsește în cantități infime în minereurile de uraniu. Izotopul Tc97 a fost primul element obținut pe cale artificială, în 1937, într-un ciclotron. Prin metode spectrale Tc a fost identificat în Soare și în unele stele. Izotopul Tc99 este utilizat în medicina nucleară. Necesarul de Tc se obține din deșeurile ind. atomice.

technețiu dex

Intrare: technețiu
tehnețiu (numai) singular substantiv neutru
  • pronunție: -țĭu
Tc simbol
technețiu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: tehnețĭu