teapă definitie

11 definiții pentru teapă

TEÁPĂ s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. – Et. nec.
TEÁPĂ s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. – Et. nec.
TEÁPĂ s. f. (Adesea precedat de prep. «de» și urmat de un adjectiv posesiv sau de un substantiv în genitiv; de obicei peiorativ) 1. Soi, fel, fire, caracter. Ion știa foarte bine vorbele lui But și ale celorlalți de teapa lui. DUMITRIU, N. 169. Avea pre lîngă dînsul tot prieteni de teapa lui. ISPIRESCU, U. 103. Abu-Hasan a strîns împrejuru-i o ceată de tineri de vîrsta și de teapa lui. CARAGIALE, P. 120. 2. Stare, treaptă, rang social, condiție socială. Nevastă-sa... avea probabil fumuri de cucoană, care-l jigneau pe drept sau pe nedrept, ca o atingere adusă tepei lui. CĂLINESCU, I. C. 164. Nu vezi că cei mai mulți de teapa d-tale se țin cu nasul pe sus. CREANGĂ, P. 162. Las’, a găsi ea unul de teapa ei. CONTEMPORANUL, VII 498. Fiecare trebuia să poarte ișlicul după teapa lui. GHICA, S. 500.
teápă s. f., g.-d. art. tépei
teápă s. f., g.-d. art. tépei
TEÁPĂ s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. v. condiție.
teápă (tépe), s. f.1. Temperament, fire, caracter. – 2. Neam, soi. Sl. teti, tepą „a bate (monedă)” (Tiktin). Pare dublet al lui tapă, s. f. (tăietură în partea de jos a copacului pentru a-i marca direcția de cădere la tăiere; margine, tiv; cep), a cărui der. din v. germ. tappa › germ. Zapfen (Giuglea, Dacor., III, 680; REW 8565) este improbabilă. Legătura dintre teapă și sl. cepŭ (Conev 65) nu este posibilă; cu lat. stipa (Scriban) este la fel de improbabilă.
TEÁPĂ f. Grup de ființe sau de obiecte care se caracterizează printr-o anumită însușire; specie; gen; categorie; fel; soi. ◊ De aceeași (sau de o) ~ care este de același soi sau caracter (rău). /Orig. nec.
teapă f. 1. fire, caracter: apa trebue să vie la matca ei și omul la teapa lui PANN; 2. stare socială, rang: cei mai mulți de teapa d-tale CR. [Origină necunoscută].
teápă f., pl. inuz. tepe (cp. cu lat. stĭpa, paĭe, cu vsl. tepon, bat, de ex., o monetă, și cu rom. călitură, caracter și trampă 2). Stare (pozițiune) socială, rang, mediŭ în care ai trăit: apa trage la matcă și mojicu la teapă (Prov.). A-țĭ da în teapă, a face fapte care să denote vechea ta stare socială saŭ caracteru tăŭ: Țiganu trebuĭa să-șĭ dea în teapă (de ex., furînd). V. cislă.
TEA s. 1. categorie, fel, gen, soi, (fig.) calibru, (reg. fig.) pănură. (Avea doar prieteni de ~ lui.) 2. condiție, rang, stare, treaptă, (pop.) mînă, seamă. (Sînt de aceeași ~.)

teapă dex

Intrare: teapă
teapă substantiv feminin