TEȘMENÍ, teșmenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) buimăci, a (se) încurca, a (se) zăpăci. – Et. nec.

TEȘMENÍRE, teșmeniri, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) teșmeni. – V. teșmeni.

TEȘMENÍ, teșmenesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) buimăci, a (se) încurca, a (se) zăpăci. – Et. nec.

TEȘMENÍRE, teșmeniri, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) teșmeni. – V. teșmeni.

TEȘMENÍ, teșmenesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A buimăci, a zăpăci, a sminti. Spuneți-mi tot ce știți, că vă teșmenesc în bătăi. STANCU, D. 269.

teșmení (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. teșmenéște, imperf. 3 sg. teșmeneá; conj. prez. 3 să teșmeneáscă

teșmeníre (reg.) s. f., g.-d. art. teșmenírii; pl. teșmeníri

teșmení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. teșmenésc, imperf. 3 sg. teșmeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. teșmeneáscă

teșmeníre s. f., g.-d. art. teșmenírii; pl. teșmeníri

TEȘMENÍ vb. v. fâstâci, intimida, încurca, zăpăci.

teșmení, teșmenésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se ului, a se zăpăci, a se buimăci, a se încurca. 2. a decădea, a se ramoli.

teșmenì v. a se ului: teșmenitul de Joie ISP. [Origină necunoscută].

teșmenésc v. tr. (ung.). Munt. Uzez, stric (o haĭnă): mĭ-aĭ purtat haĭna și mĭ-aĭ teșmenit-o. V. refl. Mă veștezesc, mă berghelesc: s’a teșmenit de bătrîneță. Mă izmenesc, mă țicnesc, mă zăpăcesc, mă uluĭesc: nu știa ce să facă teșmenitu de Joĭe (Isp. 2, 20. Cp. și rev. I. Crg. 9, 94). – Și -lesc.

teșmeni vb. v. FÎSTÎCI. INTIMIDA. ÎNCURCA. ZĂPĂCI.