TEȘITÚRĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). ♦ (Tehn.) Suprafață conică obținută prin operația de teșire. 2. Ciot, buturugă. – Teși + suf. -tură.

TEȘITÚRĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî ). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). ♦ (Tehn.) Suprafață conică obținută prin operația de teșire. 2. Ciot, buturugă. – Teși + suf. -tură.

TEȘITÚRĂ, teșituri, s. f. 1. Tăietură piezișă făcută într-un copac (pentru a-l doborî). ♦ Suprafață teșită a unui obiect (neted). 2. Partea care rămîne în pămînt dintr-un trunchi tăiat sau ars; ciot, buturugă. Dă bici iepelor și iar mai trage un ropot; cînd numai iată ce ajunge roata de-o teșitură și iar se rupe capătul. CREANGĂ, P. 128. Intră-apoi și omu-n casă suduind... Că și-a rupt la car un capăt într-un drac de teșitură. CONTEMPORANUL, VI 40. ♦ Bucată de lemn scurtă; despicătură. (Atestat în forma tișitură) Iacă dihania de urs... pun mîna pe o tișitură și strigînd înfricoșat... am și repezit într-însul. MARIAN, NA. 248. – Variante: tișătúră (ȘEZ. XXI 51, ib. XXIII 106), tișitúră s. f.

teșitúră s. f., g.-d. art. teșitúrii; pl. teșitúri

teșitúră s. f., g.-d. art. teșitúrii; pl. teșitúri

TEȘITÚRĂ s. v. buturugă, buștean, butuc, ciot.

TEȘITÚRĂ ~i f. 1) Tăietură oblică (mai ales în trunchiul unui copac). 2) Suprafață rămasă în urma teșirii unui obiect. 3) Parte de material (mai ales de lemn), desprinsă prin teșire. /a teși + suf. ~tură

teșitură f. 1. buturugă: ajunge roata de o ieșitură și se rupe capătul CR.; 2. pișcătura vârfului urechii (la vite). [Lit. bucată sau parte teșită].

teșitúră f., pl. ĭ. Loc teșit (trunchĭ retezat peziș, ureche retezată peziș ș. a.).

teșitură s. v. BUTURUGĂ. BUȘTEAN. BUTUC. CIOT.