te definitie

4 intrări

102 definiții pentru te

PER TU adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.
TELÚR s. n. Element chimic cu caracter nemetalic, de culoare albă-albăstruie, având proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. – Din fr. tellure.
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ◊ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. (Impersonal) Ți-ai găsit! (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.
PER TÚ adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. – După germ. per du.
TELÚR s. n. Element chimic cu caracter nemetalic, de culoare albă-albăstruie, având proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. – Din fr. tellure.
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ◊ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ◊ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ◊ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ◊ (Impersonal) Ți-ai găsit! ◊ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ◊ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ◊ (Impersonal) Ia te uită la el! ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.
VOI1 pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ◊ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ◊ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale: dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.
TELÚR s. n. Metaloid de culoare albă-albăstrie, avînd proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului.
TU pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Tu-mi vorbești ca o stîncă fără simțiri. DELAVRANCEA, S. 71. Și plîngeam de supărată Că tu nu te-ai priceput. COȘBUC, P. I 51. Tu rîzi și-ți razemi capul De umăru-mi încet. EMINESCU, O. IV 242. ◊ (Marchează o opoziție) Pe lîngă plopii fără soț Adesea am trecut, Mă cunoșteau vecinii toți, Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă de întărire) Nu ai tot atîtea regrete? Nu le cunoști și tu? C. PETRESCU, Î. II 154. Cam ai dreptate tu. ISPIRESCU, L. 291. Ce treabă ai tu, urîtule! CARAGIALE, O. II 160. ◊ (Impersonal) Auzi obrăznicie? Tu cu zeci de mii de fălci de moșie, și el, un ghiorlan, cu un petec de pămînt, și uite ce gură face alăturea cu mine! CREANGĂ, A. 155. ◊ Expr. Nici tu... nici tu... = nimic (din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie). Răbda. Nici tu joc, nici tu veselie, nici tu dezmierdare. ISPIRESCU, L. 386. Nici tu sat, nici tu tîrg, nici tu nemica. De ce mergi înainte, numai peste pustietăți dai. CREANGĂ, P. 201. 2. (La dativ, în forma ție, îți, ți, -ți, ți-) Puiul meu e bun și tace Nu ți-l dau, și du-te-n pace. COȘBUC, P. I 234. Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine: Soarta-mi cu-a mulțimii aș vrea să o unesc. ALEXANDRESCU, M. 6. Lumea toată de pre lume Ne-a și pus urîte nume: Mie grîu, ție tăciune. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 65. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesia) Ți-e drumu-ndelungat Și-i noapte. COȘBUC, P. I 230. Ia tacă-ți gura, măi Gerilă, ziseră ceilalți. CREANGĂ, P. 252. ◊ (Cu funcțiune atributivă, indicînd posesia) N-ai să-ți mai vezi livada. CAMILAR, N. I 85. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul dativ) Ți-aduci aminte, dihanie răutăcioasă și spurcată, cînd mi te-ai jurat pe părul tău? CREANGĂ, P. 33. ◊ (Impersonal) Ș-apoi chitiți că numai în arc se încheia tot meșteșugul și puterea omului aceluia? Ți-ai găsit! CREANGĂ, P. 245. (Cu valoare de dativ etic) Și așa ți le înșira toate de bine, cît socoteai că-s sleite. SBIERA, P. 98. Setilă, dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Pentru-o țîr’ de parastas, Îți zbiară pîn’la amiaz! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470. (Uneori întărit prin pers. 1) Luînd pe cîte un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. 3. (La acuzativ, în forma te, -te, te-) În cîșlegile ce vin, am de gînd să te mărit. SADOVEANU, B. 30. Eu nu am venit să te întreb asta. ISPIRESCU, L. 1. O, te văd, te-aud, te cuget, tînără și dulce veste. EMINESCU, O. I 29. ◊ (Impersonal) Tot mănăstiri să croiești, dacă vrei să te bage dracii în seamă. CREANGĂ, P. 49. ◊ (Intră în compunerea verbelor la diateza reflexivă, construită cu pronumele-obiect în cazul acuzativ) Sperii copiii, unde te trezești? SAHIA, N. 53. Dar cînți, cînți, nu te-ncurci. CREANGĂ, P. 299. Te duci, iubită scumpă, în țărmuri depărtate. ALECSANDRI, P. I 138. ◊ (Impersonal) Ia te uită, dumnealui, gata-i cu plecarea. DEȘLIU, M. 59. Au văzut numai copaci mari, nalți și groși, cît te spăriai cînd priveai la ei pînă-n vîrvul lor. SBIERA, P. 180. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Eu am în tine toată nădejdea. SADOVEANU, B. 93. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine. EMINESCU, O. I 149. Supărarea să-mi aline Ce-mi face dorul de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. (Glumeț) Tu și cu tine fac doi. ALECSANDRI, T. I 466. 4. (La vocativ) Tu, care ești pierdută în neagra vecinicie, Stea dulce și iubită a sufletului meu! ALECSANDRI, P. A. 62. ◊ (Însoțind un vocativ) Toți dușmani?... Și tu, Oană? DELAVRANCEA, O. II 73. O, calul meu Tu, fala mea! COȘBUC, P. I 112. Lună, tu, stăpîna mării. Pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I 130. O! tu, gerule năprasnic, vin, îndeamnă calul meu, Să mă poarte ca săgeata unde el știe și eu! ALECSANDRI, P. A. 113. 5. (Urmat de unul, una, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. – Forme gramaticale: dat. ție, îți, ți, ți-, -ți; acuz. tine, te, te-, -te.
VOI1 pron. pers. 2 pl. I. (La nominativ, ține locul numelui persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; are funcțiune de subiect, adesea marcînd insistența asupra subiectului) Voi să vegheați! O zi va răsări Cum alta încă nimeni nu cunoaște. BENIUC, V. 46. Voi puteți a mă-nțelege, căci voi singuri ați trăit. MACEDONSKI, O. I 96. Voi brațele, jurînd, le-ați pus Pe scut! COȘBUC, P. I 258. ◊ (Întărit printr-un vocativ) Voi, tinerii, sînteți viitorul. ◊ (Accentuează o opoziție) Eu străjuiesc aici, voi pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. Ei tot și voi nimica; ei cerul, voi dureri! EMINESCU, O. I 60. Că nu sînteți voi, Nu sînteți ca noi, Oameni de mîndrie. ALECSANDRI, P. P. 67. ◊ (Urmează după predicat, cu valoare afectivă) Bine, bine! cercați voi marea cu degetul. CREANGĂ, P. 260. 2. (La dativ, în forma vouă, vă, v-, vi, rar -vă) Cîntecul ăsta, cel mai tînăr din toate, Mîinile tinere vi le întinde. DEȘLIU, G. 33. Ș-apoi, și vouă, nu știu, zeu, cum v-a mai intra cineva în voie. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a II-a sg.) Venerabile domn... vi se va comunica un document de cea mai mare importanță pentru d-voastră. CARAGIALE, O. I 109. ◊ (Cu funcțiune de complement indirect, indicînd posesiunea) Dacă vi-i voia, să vă dea mă-ta în toate zilele numai colaci. CREANGĂ, A. 59. Aș pune mica mea parte Silința-vă lăudînd. ALEXANDRESCU, M. 235. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) V-ați găsit beleaua cu mine... nu vă pară lucru de șagă. CREANGĂ, P. 259. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Mîinile vi se vor înfrăți. DEȘLIU, G. 11. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l mătur de-aici. CREANGĂ, P. 310. 3. (La acuzativ, în forma vă, -vă, v-) Dragele mele nepoate, Nu vă pot juca pe toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 362. ◊ (Cu valoare de pronume de politețe, ținînd locul persoanei a Il-a sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvîntul. CARAGIALE, O. I 155. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei. BENIUC, V. 13. Întorcîndu-vă, ați avut ceva, vreo încăierare? SADOVEANU, O. I 167. ◊ (Cu valoare de pronume reflexiv reciproc) Nu vă veți mai despărți niciodată. DEȘLIU, G. 11. Unde v-ați întîlnit? SADOVEANU, M. C. 149. Cu ochii să vă zăriți Dar să fiți tot despărțiți. ALECSANDRI, P. P. 29. ◊ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Și eu vă am numai pe voi. ISPIRESCU, L. 13. Țineți cînii legați lîngă voi. GHICA, S. 283. În strunga de oi, Să fiu tot cu voi. ALECSANDRI, P. P. 2. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Zburați, zburați în măreția zării, Voi, visuri aurii A primăverilor ce vin. BENIUC, V. 65. Voi, voinicilor, duceți-vă de mai cinstiți cîte un palici de vin cu logofătul. SADOVEANU, O. I 44. Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! ALECSANDRI, P. P. 191. – Forme gramaticale: dat. vouă, vă, -vă, v-, vi, acuz. (pe) voi, vă, -vă, v-.
du-te-víno s. n.
îți v. tu
na-ți interj. + pr.
*na-vă interj. + pr.
per tu prep. + pr.
-tău/-tu (pop., fam., după nume de rudenie) adj. pr. m. (frate-tău/frate-tu; lui frate-tău/lui frate-tu); f. -ta (soră-ta), g.-d. -tii (soră-tii)
telúr s. n.; simb. Te
tíne v. tu
tu pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș)
-tu v. tău
ți-e pr. + vb. (ți-e cald)
ți-i1 pr. + pr. (ți-i dă)
*ți-i2 (pop.) pr. + vb. (ți-i frig)
ție v. tu
v-, -v- v. voi
v-, -v- v. voi.
v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)[1]
v-a pr. + vb. aux. (v-a văzut, v-a vedea)[1]
v-ar pr. + vb. aux. (v-ar vedea)
v-o1 pr. + pr. (v-o dă)
v-o2 pr. + vb. aux. (v-o fi)
v-oi pr. + vb. aux. (v-oi da)
v. voi
vi v. voi
voi1 pr., d. acc. vouă, neacc. vă (vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi (prep. + voi), neacc. vă (vă duce), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus), -v- (duce-v-aș)
du-te-víno s. n.
per tú prep. + pr.
telúr s. n., simb. Te
tu pr., d. acc. țíe, neacc. îți, ți, ți-, -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș )
ție v. tu
voi pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)
DU-TE-VÍNO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)
VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)
TELÚR s.n. Metaloid alb-albăstrui care are proprietăți asemănătoare cu cele ale sulfului. [< fr. tellure, cf. lat. tellus – pământ].
TELÚR s. n. metaloid alb-albăstrui cu proprietăți asemănătoare celor ale sulfului. (< fr. tellure)
tu adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat. etic.
tu interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s. n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s. f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s. n. (Trans., bucium mic); tutuc, s. n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s. m. (Munt., lemn, trunchi).
tu pron.Pron. personal, pers. 2 sing.Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.
vói pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.
TELÚR n. Metaloid alb-argintiu, fragil, întrebuințat la fabricarea semiconductoarelor și ca material colorant pentru sticlă și ceramică. /<fr. tellure, germ. Tellur
TU pron. pers. pers. II sing. (ție, îți, ți, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveți.Nici ~ cal, nici ~ căruță nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îți scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ și acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi și noapte. 4) (se folosește cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu
VOI pron. pers.2 pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos
înșir’-te-mărgărite f. 1. formulă pusă în basme în capul unei povestiri fără sfârșit; 2. vorbire fără cap nici coadă: vorbește neisprăvite la înșir’-te-mărgărite PANN.
teluriu n. metaloid de un alb albăstruiu, foarte lucitor și fragil, descoperit în 1782; se găsește în minele de aur ale Ardealului.
tu pr. personal de persoana a doua. [Lat. TU].
voi pr. pl. de a doua persoană. (Lat. VOS].
î́țĭ, V. ți.
te pron. V. tu.
*telúr și telúriŭ m. (lat. tellus, tellúris, pămînt). Chim. Un metal bivalent lamelos și fragil. Are aspectu oțeluluĭ, e cenușiŭ, se cristalizează în sistema romboedrică, se topește la 500° și posedă aceleașĭ proprietățĭ chimice ca sulfu și seleniu. Greutatea atomică 125, densitatea 6,2. A fost descoperit la 1782 de Müller de Richenstein în minele de aur din Transilvania.
téne pron. V. tine.
tíne, ac. luĭ tu (din maĭ vechĭu tene, te, ca *me, mă, mene, mine. V. mine).
2) -tu pron posesiv. V. tăŭ 1.
3) tu adv. întăritor după nicĭ: nicĭ tu casă, nicĭ tu masă (ca și bg. ni to vrĭeme, ni to mĭesto, nicĭ vreme, nicĭ loc, saŭ pol. ni to kaczor, ni to kaczka, nicĭ rățoĭ, nicĭ rață = nicĭ una, nicĭ alta.
1) tu pron. pers. de persoana a doŭa (lat. tû, it. pv. fr. cat. sp. pg. tu): ĭeŭ vorbesc, tu asculțĭ. – Se declină: tu; al tăŭ, a ta, aĭ tăĭ, ale tăle; ție, îțĭ, ți, țĭ (ție îțĭ pare, ți se pare, țĭ-a zis); te, pe tine (te vede pe tine). După ca, ca și, de cît se pune tine îld. tu: am făcut ca tine, ca și tine, maĭ bine de cît tine (V. tine).
ți pron. personal enclitic la dativ (lat. tibi): ți se dă, ți le dă, ți-l dă (Cînd nu urmează se și le saŭ nu e legat cu linioară, devine îțĭ, ĭar îțĭ se reduce la ți cînd e o vocală înainte: îțĭ dă, nu-țĭ dă). V. ție; mi, și, i.
ție pron. personal de persoana II acc. la dativ (lat. *tibi, îld. tĭbi. Cp. cu mie 2, șie). Ți, îțĭ: ție ți se pare. – În Mold. sud, cînd e izolat: țîia: Cuĭ? Țîĭa!
2) vă (din voŭă), pron. personal de pers II la dativ și ac. pl.: vă dă (voŭă), vă dă (pe voĭ). Cînd urmează se, la dativ se pune vi îld. vă: vi se dă (voŭă). Tot așa, se zice vă sînt, dar vi-s.
vi, V. vă.
1) voĭ, pron. personal de pers. II pl. (lat. vós; it. voi, vfr. cat. sp. pg. vos, nfr. vous): tu mergĭ, voĭ mergețĭ. V. vă.
vóŭă, dativu d. voĭ (lat. vŏbe, îld. vóbis): na-vă și voŭă, voŭă vă dă, voŭă vi se dă.
DU-TE-VINO s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)
TU pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)
VOI pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)
tu În ER, p. 158-159, am sprijinit explicația dată de TDRG pentru iu din formule ca nici tu casă, nici tu masă: nu e vorba de pronumele tu, ci de particula bulgărească mo, din formule ca нumo cuн, нumo дъщя „nici tu fiu, nici tu fiică”. Argumentele mele n-au reușit să convingă pe acad. Iorgu Iordan, care rămîne la cealaltă interpretare. În LR, XII, p, 660, obiecțiile domniei sale sînt următoarele: nu e vorba de persoana a II-a, ci de „persoana generală” (a III-a !), prin urmare fraza se adresează oricui, desemnat prin tu; formulele bulgărești nu se potrivesc deloc cu cele românești; expresia fiind din limbajul afectiv, atît de spontan prin însăși natura lui, un împrumut nu se justifică; explicația lui nici ca o formă hipercorectă pentru ni (cum propuneam eu) este „forțată”. Mărturisesc că aceste obiecții nu mi-au schimbat vederile. De ce pronumele de persoana „generală” este folosit numai în această situație, numai negativ? Căci este evident că nn se zice, de exemplu, acolo am găsit tu casa, tu masă. De ce tu apare numai repetat? Am citat expresia bulgărească нumo здpaв, нumo бoлeн „nici sănătos, nici bolnav”, nu pentru, că s-ar potrivi cu ce avem în românește, ci pentru a arăta că în bulgărește întrebuințarea merge mai departe decît la noi; dar nu avea nici tu băiat, nici tu fată eate la fel în românește și în bulgărește (Vezi aici mai sus). Se înțelege câ exista numeroase procedee afective Împrumutate, printre care unele și din bulgărește; ni cum spuneam în locul citat, ar putea fi foarte bine explicat pur și simplu ca tradus în românește prin nici (dealtfel se mai poate auzi ni tu) dar mi se pare mai probabil că a fost refăcut de cei care știau că nu e literar ni valoarea lui nici. Dacă tu e pronume, cum se face că nu apare niciodată accentuat în formula citată? În CL, XIII, p. 117-119, I. I. Bujor reia problema, fără a se referi nici la cartea mea, nici la recenzia acad. Iorgu Iordan, ci pornind de la Gramatica Academiei, și încearcă să dovedească că tu în formula discutată este vocativul pronumelui, cu valoarea lui mă sau fă. Dar dacă se zice (mai ales femeile zic) am cumpărat, tu, o rochiță, unde e clar că tu e pronume în vocativ și e accentuat, aceasta nu explică de ce se poate zice nici tu casă, nici tu masă și nu se poate zice tu, nici casă, tu, nici masă. Apoi mă și fă nu se repetă: autorul însuși dă exemplul mă, nici casă, nici masă.
AVE CAESAR (IMPERATOR), MORITURI TE SALUTANT! (lat.) slavă ție, Cezar (împărate), cei ce merg la moarte te salută! – Suetoniu, „De vita XII Caesarum”, 4. Omagiu rostit de gladiatori în fața lojii imperiale, la Roma, înainte de începerea luptelor în arenă.
C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins.
CURA TE IPSUM! v. MEDICE, CURA TE IPSUM!
DE PROFUNDIS (CLAMAVI AD TE, DOMINE) (lat.) din adâncul sufletului (strigat-am către Tine, Doamne) – Psalmii, 129. Se cântă, la catolici, în cadrul liturghiei morților. De profundis, strigăt de deznădejde, a căpătat o semnificație laică, fiind luat drept titlu al unor opere de către numeroși scriitori.
DE TE FABULA NARATUR v. MUTATO NOMINE, DE TE FABULA NARRATUR.
DO UT DES (lat.) îți dau ca să-mi dai – Formulă din dreptul roman referitoare la echivalența prestațiilor în cazul schimbului; în sens larg, serviciu contra serviciu.
FIAT VOLUNTAS TUA! (lat.) fie voia Ta, facă-se voia Ta! – Cuvinte din rugăciunea „Pater Noster” (Tatăl nostru) care se folosesc când cineva își exprimă, cu resemnare, acordul sau supunerea față de o hotărâre sau decizie.
GNOTHI SE AUTON (γυῶθι σε αυτόυ) (gr.) cunoaște-te pe tine însuți – Thales din Milet. Maximă gravată pe frontonul templului lui Apolo din Delhi, devenită deviza și îndemnul stăruitor al lui Socrate. În varianta latină: „Nosce te ipsum!”.
HODIE MIHI, CRAS TIBI (lat.) astăzi mie, mâine ție – Varianta latină a unei vechi zicale ebraice cu sens fatalist: nimeni nu e ferit de loviturile soartei.
LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI CH’ENTRATE! (it.) lăsați orice speranță, voi care intrați! – Dante, „Infernul,” III, 9. Inscripție gravată pe poarta Infernului dantesc.
MACTE, NOVA VIRTUTE, PUER SIC ITUR AD ASTRA (lat.) slavă ție, copile, pentru noua ta faptă de vitejie, așa se ajunge la stele – Vergiliu, „Eneida”, IX, 641. Cuvinte de îmbărbătare pe care Apolo le adresează lui Ascanius, în războiul troienilor cu latinii. P. ext. Îndemn la o acțiune hotărâte, ieșită din comun.
MANN WIRD NIE BETROGEN, MAB BETRÜGT SICH SELBST (germ.) nimeni nu te poate înșela, te înșeli numai tu însuți – Goethe, „Maximen und Reflexionen”. Dacă ai căzut victima unei înșelătorii, înseamnă că eroarea se află în tine.
MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindecă-te pe tine! – Dicton prin care se recomandă celor care dau sfaturi altora, să le urmeze ei înșiși, mai întâi.
MUTATO NOMINE DE TE FABULA NARRATUR (lat.) schimbând numele, despre tine este vorba în povestire – Horațiu, „Satirae”, I, 1, 69-70. Vorbind despre chinurile la care a fost supus Tantal în Infern, poetul se adresează unui interlocutor imaginar, pe care avariția îl pune în aceeași situație.
NON, NISI PARENDO, VINCITUR (lat.) nu o birui, dacă nu i te supui – Fr. Bacon, „Novum Organum”, aphorism, 129. În variantă engleză: „Nature, to be commanded, must be obeyed” („Trebuie să te supui naturii că să-i poți porunci”). Omul nu poate determina natura să-i servească interesele decât cunoscând și respectând legile ei.
NOSCE TE IPSUM! (lat.) cunoaște-te pe tine însuți – Cicero, „Tusculanae disputationes”, I, 22, 52. Traducerea latină a maximei grecești „Gnothi seauton”.
PATERE QUAM IPSE FECISTI LEGEM (lat.) suportă legea pe care tu însuți ai făcut-o – Varianta latină a unei sentințe atribuite lui Pittacos, unul dintre cei șapte înțelepti ai Greciei antice.
Te, simbol chimic pentru telur.
TELÚR (< fr., germ.; {s} lat. tellus „pământ”) s. n. Element chimic (Te; nr. at. 52, m. at. 127,60, p. t. 452°C, p. f. 1.390°C, gr. sp. 6,00), din grupa a VI-a a sistemului periodic, cu caracter nemetalic, alb-albăstrui, cu proprietăți asemănătoare sulfului. A fost descoperit de către mineralogul austriac Franz Joseph Müller von Reichenstein în 1782 în minele de aur din Transilvania. În natură se întâlnește sub formă de telurizi și t. nativ, deseori însoțind sulful și seleniul. Are diferite întrebuințări, între care: colorant pentru sticlă și ceramică, compușii săi sunt materiale cu proprietăți semiconductoare, receptori de radiație infraroșie.
TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta.
TU NE CEDE MALIS (lat.) nu ceda în fața răului! – Vergiliu, „Eneida”, VI, 95. Nu te lăsa copleșit de loviturile soartei, ci înfrunt-o. Sfat dat lui Enea din Sibila din Cumae.
TU QUOQUE, FILI MI? (lat.) și tu, fiul meu? – Suetoniu, „De viris illustrisibus”, 40, 8. Exclamața plină de amărăciune și de reproș a lui Cezar când a zărit printre ucigașii săi pe fiul său adoptiv Brutus. Dezamăgire în fața unui act neașteptat de infidelitate din partea unei persoane foarte apropiate.
TUA RES AGITUR (lat.) e în interesul tău – Horațiu, „Epistulae”, I, 18, 84.
ROGU-TE, Ioniță, răzeș mold., 1781, < vb. a ruga.
să mori tu? expr. (vulg.) serios?, pe cuvânt de onoare?
știi tu ce expr. (tox.) droguri, narcotice, stupefiante.

te dex

Intrare: telur
telur substantiv neutru (numai) singular
Te simbol
teluriu substantiv neutru (numai) singular
Intrare: per tu
tu pronume personal
per tu adverb
per
Intrare: tu
tu pronume personal
Intrare: du-te-vino
du-te-vino (numai) singular substantiv neutru invariabil