tava definitie

3 intrări

24 definiții pentru tava

TAVÁ s. f. v. tavă.
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.
TAVÁ s. f. v. tavă.
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal, de material plastic, de lemn, având forme și dimensiuni diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă cele necesare pentru servit; tabla, tablă1 (5). ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (Reg.; în expr.) A da pe cineva tavă (sau tava) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] – Din tc. tava. Cf. bg. tava.
TAVÁ s. f. v. tavă.
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect de lemn sau de metal, pătrat, dreptunghiular sau rotund, cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile cu mîncare, tacîmurile etc.; tipsie, tabla. Mîncarea venea pe tăvi. DUMITRIU, N. 41. Privea... viragiile savante ale chelnerilor printre scaune, balansînd în vîrful brațelor tăvile încărcate. C. PETRESCU, Î. I 4. V-aș arăta pentru prima oară reprodusă în desemn... o tavă rotundă de argint. ODOBESCU, S. III 635. 2. Vas de tablă (smălțuit) de formă dreptunghiulară sau rotundă, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mîncări și prăjituri. (Atestat în forma tava) Calul ai să-l poți alege punînd în mijlocul hergheliei o tava plină cu jăratic. CREANGĂ, P. 192. 3. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva, a-l ghionti, a-l bate. Se pricepeau să pună mîna pe șeful rău de gură sau rău de mînă și-l dădeau tava. PAS, Z. III 174. Trage-i pumni, palme și pe urmă... dă-l tavă prin noroi. CARAGIALE, la CADE. 4. (Regional) Șervețel brodat, care se așterne pe o tavă (1) sau pe o mobilă ca ornament. Să-i lucreze... ceva, un lucru de nimic, dar făcut de mîna ei. – Ba, lucru minunat! avea chiar, din timpurile cele bune, o tavă începută, aproape gata. SLAVICI, N. I 308. – Pl. și: tave (ODOBESCU, S. III 412, GHICA, S. 34). – Variantă: (regional) tavá, tavale, s. f.
TAVÁ s. f. v. tavă.
TÁVĂ, tăvi, s. f. 1. Obiect plat de metal sau de lemn, având forme diferite și marginile puțin ridicate, pe care se aduc la masă farfuriile, tacâmurile etc.; tabla. ♦ Vas de tablă sau de fier smălțuit, cu marginile ridicate, în care se coc la cuptor anumite mâncăruri și prăjituri. 2. (În expr.) A da pe cineva tava (sau tavă) = a tăbărî asupra cuiva. 3. (Reg.) Șervețel brodat care se așterne pe o tavă (1) sau ca ornament pe o mobilă. [Var.: (reg.) tavá s. f.] Tc. tava.
távă s. f., g.-d. art. tắvii; pl. tắvi
távă s. f., g.-d. art. tăvii; pl. tăvi
TÁVĂ s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăți.)
tavá adv. – Prin tăvălire, mușcînd pămîntul. Origine îndoielnică, probabil expresivă, ca dura, tumba și legată de rădăcina expresivă tăb- „obiect rotund”, cf. tăbueț, tăbîltoc. – Der. tăvăli, vb. (a răsturna, a răsuci, a da de-a dura, a rostogoli în ceva; a scălda, a unge; a murdări, a păta, a mînji; a strica; a uza; a pisa, a mototoli, a-și bate joc), cu suf. expresiv -li, cf. mr. antăvălescu, antăvălire, megl. (an)tăvălés, (an)tăvăliri (după Cihac, II, 243 și Tiktin, din sl. valiti „a învîrti”, cu un pref. tă- greu de explicat, cf. tămînda, tămînji; după Candrea, din sb. tavoljiti „a trăi greu”); tăval (în expresia de-a tăvalul, prin răsturnare, de-a rostogolul); tăvală, s. f. (tăvălug, cilindru care se învîrte); tăvăleală, s. f. (acțiunea de a se tăvăli; trîntă, bătaie; uzură, deteriorare, mai ales a hainelor); tăvălitură, s. f. (loc unde iarba a fost călcată sau tăvălită; urmă, dîră, călcătură); tăvălug (var. tăvăluc, tefelug, mr. tăvăluc), s. n. (sul, rolă, cilindru), cu suf. expresiv -ug(ă), cf. hălăciugă, măciucă, buturugă; tăvălugi (var. tăvăluci), vb. (a mărunți pămîntul cu tăvălugul; a strivi, a netezi); prăstăvăli, vb. (a răsturna); prăstăvala, adv. (Olt., de-a rostogolul). Tiva, adv. (Mold., repede, fuga, în goană), pare să fie var. a lui tava (după Scriban, din bg. otiva „s-a dus”). – Cf. și tărbăci, tearfă, vălătuc, tivi.
távă (-ắvi), s. f.1. Talger, tipsie, platou. – 2. Vas plat de metal pentru copt la cuptor prăjituri, mîncăruri etc. – Var. Mold. tavá, tăvá. Mr., megl. tavă. Tc. tava (Șeineanu, II, 352; Lokotsch 2751), cf. ngr. νταβᾶς, alb. tavë, bg., sb. tavá.
TÁVĂ tăvi f. 1) Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tablă. 2) Vas din tablă cu fundul plat și cu marginile ridicate, folosit pentru a coace la cuptor diferite mâncăruri și produse de panificație (plăcinte, checuri, torturi etc.). [G.-D. tăvii] /<turc. tava
tavă f. 1. tigaie de fript; 2. tablă de lemn sau de metal pentru servit cafea, dulceață, ceaiu: fam. a da tavă pe cineva, a-l bate rău. [Mold. tavà = turc. TAVÁ, tigaie].
1) tablá f. (turc. tabla și tavla, d. it. távola, de unde și ngr. távla, V. tablă). Mold. Suprafață de lemn orĭ de metal pătrată saŭ rotundă pe care alvițariĭ îșĭ duc marfa saŭ pe care se duce cafea, dulceață ș. a. – În Munt. tavă.
táva adv. (d. tăvălesc). Vest. Fam. A da pe cineva tava, a-l tăvăli pe jos, a-l trînti rostogolindu-l și bătîndu-l. V. tumba.
tavá f. (turc. tava, ngr. tavás, bg. sîrb. tava). Est. Vas de aramă rătund saŭ de tinichea în patru colțurĭ de pus la copt plăcinta, pasca ș. a. – În vest tavă.
távă f., pl. tăvĭ și tave (din tavá). Vest. Tavá (de copt plăcinta). Tablá (de adus cafeaŭa). V. tipsie și sinie.
țávă, V. țeavă.
țeávă f., pl. țevĭ (vsl. cĭevĭ, țeavă, bg. ceva, pol. cewie). Munt. Tub (de pușcă, de tun, de pompă, de dus apa supt pămînt, de întrebuințat ca mosor la țesut ș. a.). – În Mold. sud țavă, pl. țăvĭ; în nord țévie.
TA s. tipsie, (reg.) tablă, (Mold.) tabla. (~ încărcată cu bunătăți.)
Tavă v. Tavita.
sânge la tavă expr. (vulg.) nimic important, fleacuri.

tava dex

Intrare: tavă
tava
tavă substantiv feminin
Intrare: Tavă
Tavă
Intrare: țavă
țavă