tati definitie

40 definiții pentru tati

TÁTĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ◊ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi crește; cap de familie. Tată mare sau tata-moșu = bunic. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor, prin descendență directă, din generație în generație. ◊ Expr. Calcă pe urmele lui tată-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (rele). Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, crește carnea, se spune când părintele își pedepsește copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamație de uimire sau de satisfacție. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecțiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui bărbat considerat ca strămoș, ca fondator al unei dinastii, al unui neam etc. 5. (În credința creștină) Dumnezeu, creatorul lumii. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștine. ◊ Expr. (A ști) ca (pe) Tatăl nostru = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără greșeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. Fig. (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte calități, care este deasupra altora, îi covârșește pe toți. [Nom. sg. art.: tata și tatăl, gen.-dat. sg.; tatii și tatei] – Lat. tata.
TÁTĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau acestui bărbat copiii săi când i se adresează sau când vorbesc despre el ori pe care și-l dă el însuși când vorbește cu copiii săi; taică, părinte, tătân, babacă. ◊ Tată de familie = bărbat care are copii pe care îi crește; cap de familie. Tată mare sau tata-moșu = bunic. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adj. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor, prin descendență directă, din generație în generație. ◊ Expr. Calcă pe urmele lui taică-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (rele). Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune despre un copil care seamănă perfect tatălui său. Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se zice despre un om rău, lipsit de scrupule. Unde dă tata, crește carnea, se spune când părintele își pedepsește copiii pentru binele lor. Măi tată! exclamație de uimire sau de satisfacție. 2. (La vocativ) Termen cu care se adresează cineva unui copil (sau unei persoane tinere străine) pentru a marca un raport de familiaritate și de simpatie. 3. (Uneori determinat prin „socru”) Nume dat de ginere sau de noră socrului. 4. (Fam.) Nume dat unui bărbat (mai în vârstă) în semn de respect sau de afecțiune. ♦ (Pe lângă un nume de persoană) Nume dat unui neam etc. 5. (În credința creștină) Dumnezeu, creatorul lumii. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștine. ◊ Expr. (A ști) ca (pe) Tatăl nostru = (a ști) foarte bine, pe de rost, fără greșeală. 6. Fig. (Fam.) Creator, făuritor, fondator. 7. (Glumeț) Cel care întrupează cele mai înalte calități, care este deasupra altora, îi covârșește pe toți. [Nom. sg. art.: tata și tatăl; gen.-dat. sg.: tatii și tatei] – Lat. tata.
TÁTĂ, tați, s. m. 1. Bărbat care are copii; nume pe care i-l dau copiii cînd i se adresează sau cînd vorbesc despre el; taică, părinte. Așteptăm pe tata. Vine din război. SAHIA, N. 48. Făt-Frumos... zise: tată, a venit vremea să-mi dai ce mi-ai făgăduit. ISPIRESCU, L. 2. Fiul a făcut altfel de cum făcuse tatăl. CARAGIALE, P. 120. Zburătoru-ți este tată și pe el Călin îl cheamă. EMINESCU, O. I 84. M-ai făcut, maică, fecior Să fiu tatei d-ajutor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 301. Unde dă tata, crește carnea (= părintele își pedepsește copiii pentru binele lor). ◊ (La sg., familiar și popular, nearticulat, urmat de adjectivul posesiv) Prevestit de tată-so de la Țarigrad... a fugit la Brașov. GHICA, S. 17. Sinziana va face tot ce voi vrea eu, pentru ca să scape pe tată-său. ALECSANDRI, T. I 424. (Rar, la gen.-dat.) S-a dus cel din urmă suflet prietenesc ce-mi mai rămăsese de pe urma tată-meu. GANE, N. III 42. Aș vrea să pot deschide al tată-meu mormînt. MACEDONSKI, O. I 269. (În forma prescurtată tat-, tatu- sau ta-) De departe zări și pe cei doi frați cu tat-său, mergînd pe jos, obosiți de zăduf și de cale lungă. VISSARION, B. 22. Fiul craiului... se înfățișează înaintea tatu-său. CREANGĂ, P. 192. Pînă tasău ajungea, Ea-mpinsă și oranița, Sări și tasău în ea. PĂSCULESCU, L. P. 246. ◊ Tată de familie = bărbat care are soție și copii; cap de familie. Tata-mare sau tata-moșu = bunic. De cîte ori trecea pe lîngă o copilă, el îi spunea un cuvînt de tată-mare întristat. ARGHEZI, P. T. 117. Tată vitreg = al doilea soț al unei femei în raport cu copiii ei dintr-o căsătorie anterioară. (În opoziție cu tată vitreg) Tată bun = tată adevărat. ◊ Loc. adv. Din tată în fiu = transmis de-a lungul generațiilor prin descendență directă. Moșia Ilovenilor, moștenită din tată în fiu. C. PETRESCU, R. DR. 202. ◊ Expr. Bucățică ruptă tată-său sau tată-său în picioare, se spune cînd fiul sau fiica seamănă leit cu tatăl. Bucățică ruptă tată-său în picioare, ba încă și mai și. CREANGĂ, P. 250. Calcă pe urmele lui tată-său, se spune despre cel care seamănă cu tatăl său în apucături și obiceiuri (mai ales rele). A scăpa de dracul și a da peste tată-său = a căuta pe dracul și a găsi pe tată-său, v. drac (1). A trimite (pe cineva) de la dracul la tată-său v. drac (1). Se leapădă și de tată-său sau vinde și pe tată-său, se spune despre un om lipsit de scrupule. Să fie de sufletul tatii, exclamație de consolare pe care o spune un zgîrcit cînd suferă o pagubă sau cînd este silit să facă un dar. Aproape de Boiște vine satul Blebea, care mai mult de jumătate, după ce-și scapă căciula pe baltă, zice: «să fie de sufletul tatei!». CREANGĂ, A. 72. Măi tată = exclamație de uimire sau de satisfacție. Scripcarii cîntă, și unde, măi tată, mi se prind de mînă la joc, de pare că-s draci de pe comoară. ȘEZ. III 183. 2. (În vorbirea afectivă, mai ales la genitiv cu funcțiune de atribut pe lîngă «dragul», «puiul» etc.) Nume pe care și-l dă însuși părintele vorbind cu copiii lui. Taci, dragul tatei, zicea împăratul. ISPIRESCU, L. 2. Din trei feciori, cîți are tata, nici unul să nu fie bun de nemica?! Apoi, drept să vă spun, că atunci degeaba mai stricați mîncarea, dragii mei. CREANGĂ, P. 188. ◊ (Prin personificare, cînd cineva vorbește cu animalele sale) Hi!!! zmăoaicele tatei, îndemnați înainte. CREANGĂ, P. 119. ♦ (La vocativ) Termen cu care cineva se adresează copilului lui, adesea și unei persoane străine, pentru a marca un raport de familiaritate și de afecțiune. Ce-i Nicachi, tată? Ce s-a întîmplat? C. PETRESCU, R. DR. 251. Iorgule, tată, tu n-ai luat cafeaua. DELAVRANCEA, la TDRG. Ședeți, tată, aicea lîngă foc. ȘEZ. I 161. 3. (Uneori determinat prin «socru») Nume dat de ginere sau de noră socrului. Ipate... zice socru-său: – Tată, eu n-oi putea merge. CREANGĂ, P. 169. 4. Nume dat unui bărbat (mai în vîrstă) în semn de respect sau de afecțiune. Mulgem astă-seară, tată-baciule? GALACTION, O. I 66. Mulțumim, tată-moșule, mulțumim. ISPIRESCU, L. 336. ♦ (Adesea pe lîngă un nume de persoană) Nume dat unei persoane considerate ca strămoș, ca fondator al unei dinastii, al unui neam etc. Eu țiu cu tata Traian și nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. 5. (În credința creștină) Dumnezeu. ◊ Tatăl nostru = numele unei rugăciuni creștinești. ◊ Expr. A trage (una) în numele tatălui v. nume (1). (Mai ales în construcție cu verbul «a ști») Ca tatăl nostru = foarte bine, putînd fi spus pe de rost fără greșeală. Rolurile au să se împartă chiar de pe acum, pentru ca să fie știute ca tatăl nostru. ALECSANDRI, S. 114. 6. Fig. Creator, făuritor. Dar deodat-un punct se mișcă... cel întîi și singur. Iată-l Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl... Punctu-acela de mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, E stăpînul fără margini peste marginile lumii. EMINESCU, O. I 132. 7. Fig. (De obicei ironic) Cel care întrupează cele mai înalte calități, este deasupra altora, îi covîrșește pe toți. Înălțimea-sa este tata flămînzilor și al însetaților. CREANGĂ, P. 258. – Forme gramaticale: nom. art. sg. tata (gen.-dat. tatii și tatei) și tatăl.
táta-móșul (pop.) s. m. art., g.-d. art. lui táta-móșul
tátă (părinte) s. m., art. táta/(+ atribut) tátăl, g.-d. art. tátei/lui táta/(+ atribut) tátălui; pl. tați
!Tátă (Dumnezeu) s. propriu m., art. Tátăl, g.-d. art. Tátălui
tátă-máre (pop.) s. m., art. táta-máre, g.-d. art. lui táta-máre
tátă-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
!tátă-sócru (fam.) (-so-cru) s. m., art. táta-sócrul, g.-d. art. lui táta-sócrul
Tátăl nóstru (rugăciune) s. propriu n.
táta-móșul s. m. art., g.-d. art. lui táta-móșul
táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
tátă s. m., art. tata, g.-d. art. tátei/lui táta; art. tátăl (numai + atribut sau „Dumnezeu”), g.-d. art. tatălui; pl. táți
tátă-máre s. m., art. táta-máre, g.-d. art. lui táta-máre
tátă-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
Tátăl nóstru (rugăciunea) s. pr. n.
BARBA-TÁTEI s. v. tătăneasă.
TÁTĂ s. 1. părinte, (franțuzism) papa, (înv. și pop.) taică, (pop.) tătân, (înv. și reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. și sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrânul (art.), tati, (arg.) puriu. (Are ~ doi copii.) 2. tată-mare v. bunic. 3. v. Dumnezeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. și reg.) ocinaș.
TATĂ BĂTRÂN s. v. unchi.
TATĂ MÓȘ s. v. unchi.
TÁTI s. v. părinte, tată.
ȚÂȚ s. v. pitulice, purcelușă.
tátă (-ți), s. m. – Părinte. – Var. tătîne, pl. tătîni. Mr. tată, pl. tătîni, megl. tată, pl. tătǫni, istr. tǫtę. Lat. tata (Diez, I, 413; Pușcariu 1718; REW 8596; Densusianu, Hlr., 139; Pușcariu, Lr., 281), cf. vegl. tuota, alb. tatë, it. de S. tata, it. dial. tato „tată, bunic”, tata „stăpînă”, v. fr. taie, sp., port. tata. Der. din sl. tata, cf. sb., ceh., pol. tata, mag. tata (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Miklosich, Lexicon, 983) nu este probabilă; coincidența se explică prin izvorul expresiv comun, cf. și gr. τάτα, ngr. τατᾶς. Uz general (ALR, I, 152). Are decl. dublă, datorată aspectului său formal; art. tata și tatăl, genitiv tatei și tatălui. Această ultimă formă pare să se explice prin nevoia de a împiedica întîlnirea unei terminații f. cu posesivul m. spune tatălui tău, nici o dată tatei său; din același motiv se preferă uneori folosirea fără flexiune spune tată-tău, sau cu art. antepus, ca la numele proprii spune lui tată-său. Var. tătîne se explică de obicei prin forma vulgară a lat. tata (Densusianu, GS, 139; Rosetti, I, 104), cf. barba, barbanis „unchi dinspre tată”; dar această declinare este de origine germanică și ne putem îndoi că a influențat latina din Dacia. Este vorba probabil de -ne paragogic, ca în it. (Rohlfs, It., 432), cf. cine, sine, sau susținută de echilibrul tată-tătîni cu frate-frățîni sau cu om-oameni (ca noră-nurori, față de soră-surori). – Der. tătînesc, adj. (înv., patern).
TÁTĂ tați m. 1) (și cuvânt de adresare) Bărbat considerat în raport cu copiii săi. ◊ ~ bun tată adevărat. ~-socru tatăl soțului sau al soției, privit în raport cu nora sau cu ginerele. ~ mare, ~-moșu bunic. Din ~ în fiu din generație în generație. 2) Bărbat de vârstă aproximativ egală cu a unui părinte. 3) (și ca termen de adresare a unui tânăr către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva. 4) pop. Persoană care a inițiat un domeniu de activitate sau o realizare importantă. 5) Persoană care protejează pe cineva sau îi acordă un sprijin. 6) (în religia creștină) Creator a tot ce există; Dumnezeu. ◊ ~l nostru numele unei rugăciuni la creștini. (A ști) ca (pe) „~l nostru” a ști (ceva) foarte bine; a ști pe de rost. [Art. tata; G.-D. tatei, lui tata] /<lat. tata
tată m. părinte, în graiul copiilor. [Lat. TATA (alături de sinonimul literar PATER)].
Tatăl-nostru m. rugăciune zilnică ce începe cu aceste cuvinte.
tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea.
táta-sócrul s. m. art., g.-d. art. lui táta-sócrul
tátă-meu (-tău, -său) s. m.
barba-tatei s. v. TĂTĂNEASĂ.
TA s. 1. părinte, (franțuzism) papa, (înv. și pop.) taică, (pop.) tătîn, (înv. și reg.) nene, (reg.) tataie, (prin Mold.) babacă, babaie, (Munt., Olt., Dobr., sudul Mold. și sudul Transilv.) tete, (fam.) bătrînul (art.), tati, (arg.) puriu. 2. tată mare = bunic, (pop.) bun, bunel, (înv. și reg.) moș, (reg.) bît, taică, (Mold. și Dobr.) tete, (înv.) deadiu, papucă. 3. (BIS.; art.) atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 4. (BIS.) tatăl nostru = (înv. și reg.) ocinaș.
tată bătrîn s. v. UNCHI.
tată moș s. v. UNCHI.
tati s. v. PĂRINTE. TATĂ.
țîț s. v. PITULICE. PURCELUȘĂ.
a cere cât dracu’ pe tată-său expr. (d. comercianți) a practica prețuri exagerat de mari.
a fugi de dracul și a da de /peste ta-su / taică-su expr. a da dintr-un necaz într-unul și mai mare.
a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.
tata-mare s. m. sg. (mar.) comandant de vas.
tată, tați s. m. 1. (fig.) creator, făuritor, fondator 2. (glum.) mentor, om care întrupează cele mai înalte calități / care este deasupra altora

tati dex

Intrare: tată
tată substantiv masculin admite vocativul
Intrare: tati
tati
Intrare: țâț (ornit.)
țâț 3 s.m. substantiv masculin
Intrare: tată-socru
tată-socru admite vocativul (numai) singular substantiv masculin
  • silabisire: -so-cru
Intrare: tată-mare
tată-mare admite vocativul (numai) singular substantiv masculin
Intrare: tata-moșul
tata-moșul (numai) singular substantiv masculin articulat
Intrare: barba-tatei
barba-tatei substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: tată-meu
tată-meu substantiv masculin articulat (numai) singular
tată-tău substantiv masculin articulat (numai) singular
tată-său substantiv masculin articulat (numai) singular