tarla definitie

3 intrări

33 definiții pentru tarla

TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune; solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. sb. trlo.
TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren agricol mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune); solă; cultura de pe o astfel de suprafață. 2. (Rar) Drum sau teren îngust care desparte semănăturile; hotar. – Din tc. tarla.
TẤRLĂ, târle, s. f. 1. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se odihnesc vitele sau oile în timpul pășunatului; p. ext. stâna cu toate dependințele ei. 2. Turmă de oi. – Cf. scr. trlo.
TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Porțiune întinsă de teren agricol, de obicei în formă pătrată sau dreptunghiulară, mărginită de patru drumuri care se întretaie, făcînd parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari; p. ext. cultura de pe o astfel de porțiune. Pîndarii goneau vitele afară din tarlale, căznindu-se să le ție pe drumul îngust dintre ele. SANDU-ALDEA, U. P. 94. Munciră din zori de zi pînă la nămiezi și nu se lăsară pînă ce nu culcară la pămînt o tarla bunicică [de orz]. POPESCU, B. II 48. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar.
TÎ́RLĂ, tîrle, s. f. Loc neîmprejmuit și neacoperit unde se adună și se odihnesc vitele aflate la pășune; p. ext. stîna cu toate dependințele ei. Pe malul înverzit al Dobrogei se aprindeau focuri; iar din baltă veneau strigătele văcarilor care-și îndemnau boii în tîrlă. DUNĂREANU, CH. 148. Scoboară degrabă ciobanul La tîrlă cu oile lui. COȘBUC, P. I 293. Tîrle de oi se zăresc pe sub poalele codrilor, mori și herăstraie de-a lungul apelor. VLAHUȚĂ, O. A. II 143.
TARLÁ, tarlale, s. f. 1. Suprafață de teren mărginită de patru drumuri care se întretaie (făcând parte din teritoriul unei comune sau al unei gospodării agricole mari); cultura de pe o astfel de porțiune. 2. (Rar) Drum îngust care desparte semănăturile; hotar. – Tc. tarla.
tarlá s. f., art. tarláua, g.-d. art. tarlálei; pl. tarlále, art. tarlálele
tấrlă s. f., g.-d. art. tấrlei; pl. tấrle
tarlá s. f., art. tarláua, g.-d. art. tarlálei; pl. tarlále
târlă s. f., g.-d. art. târlei; pl. târle
TARLÁ s. v. solă.
TARLÁ s. v. postată.
TÂRLĂ s. v. stână.
TÂRLĂ s. v. staul.
tarlá (-ále), s. f. – Cultură, solă, tablă, fîșie de teren cultivată cu aceeași specie de plante. – Megl. torlă. Tc. tarla (Șeineanu, II, 353; Lokotsch 2040; Ronzevalle 62).
tîrlă (-le), s. f. – Stînă, ocol de vite. – Megl. torlă. Sl., cf. bg. tărlo, sb. trlo, cr. tèrlo (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der. tîrlaș, s. m. (coproprietar al unei stîne), cf. GS, VI, 43; tîrli, vb. (a-și așeza tîrla într-un anumit loc; a zăbovi cu turma într-un anumit loc); tîrliște, s. f. (loc în care mai înainte a fost o tîrlă), cf. bg. tărlište.
TARLÁ ~le f. Suprafață (mare) de teren cultivată cu aceeași specie de plante agricole. [Art. tarlaua; G.-D. tarlalei] /<turc. tarla
TÂRLĂ ~e f. 1) Construcție primitivă în afara satului, unde se adăpostesc oile și ciobanii vara și unde se prepară produsele din lapte de oaie; stână; oierie. 2) Loc unde se află această construcție. 3) Grup mare de oi. [Sil. târ-lă] /cf. sb. trlo, bulg. trălo
tarla f. bucată de pământ semănat și lucrat: mirosul ce ieșia din tarlalele cu flori POP. [Turc. TARLA].
târlă f. 1. loc de iernat pentru vite cu bordeie pentru păzitori; 2. așezare provizorie pe o moșie străină pentru a face plugărie sau pentru a văra cu oile. [Serb. TRLO, locul unde se țin vitele iarna].
tarlá f. (turc. tarla, cîmp, ogor, de unde și ung. tarló). Sud. Postată, delniță, cleată, parte de ogor, de arătură, semănătură: a cosit toată tarlaŭa. V. țarină.
1) tî́rlă f., pl. e (bg. tŭrlo, sîrb. trlo, id. V. tor). Odaĭe, cîșlă, perdea, îngrăditură de vară p. oĭ la cîmp. Locu unde se odihnesc oile după muls. Locu stîneĭ cu toate dependențele eĭ (GrS. 6, 245). V. cĭopor.
2) tî́rlă și túrlă f., pl. e (d. tîrlă 1, adică „putoare”). Nord. Triv. Tîrfă, fleoarță.
TARLA s. (AGRIC.) solă, (Mold. și Transilv.) tablă. (Mai multe ~ cu porumb.)
tarla s. v. POSTATĂ.
tîrla-mîrla adv. v. BRUSC. DEODATĂ. FULGERĂTOR. INSTANTANEU. ODATĂ. REPEDE. SCURT. SUBIT.
TÎRLĂ s. stînă, (rar) oierie, (reg.) băcie, cășărie, colibă, mandră, mutare, odalîc, sălaș, (prin Transilv., Ban. și vestul Munt.) staul.
tîrlă s. v. STAUL.
tấrlă, târle, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș, 1986): „Mă duc în târlă, nu-i nimic. Și dacă ziu din târlă văd că șede un om (...) cu clopu’ rădicat și nu zâce nici țâț” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 126). ♦ (onom.) Târlea, Târle, Târleac, nume de familie (40 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Cf. srb. trlo „locul unde se țin vitele iarna” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX).
tấrlă, -e, (tirlă), s.f. – Suprafață împrejmuită pentru adăpostul oilor; staul (Dăncuș 1986). – Cf. srb. trlo.
neam de târlă expr. peior. (om) bădăran, mitocan, prost crescut.
târlă, târle s. f. v. târlan.

tarla dex

Intrare: târlă
târlă substantiv feminin
Intrare: tarla
tarla substantiv feminin
Intrare: târla
târla