tarhon definitie

17 definiții pentru tarhon

TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate folosite drept condiment (Artemisia dracunculus). – Din tc. tarhun.
TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze lanceolate aromate întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). – Din tc. tarhun.
TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze adînc spintecate, cu flori de culoare albicioasă, cu miros și gust aromatic, ale cărei frunze se întrebuințează în bucătărie drept condiment (Artemisia Dracunculus ).
TARHÓN s. m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina dreaptă și ramificată, cu flori alburii, cu frunze aromate întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). – Tc. tarhun.
tarhón s. m.
tarhón s. m.
TARHÓN s. (BOT.; Artemisia dracunculus) (reg.) sagna-calului.
TARHÓN s. v. chimen, chimion, granat, spilcuță.
tarhón (-ni), s. m. – Plantă folosită drept condiment (Artemisia dracunculus). Tc. (arab.) tarhun (Șeineanu, II, 349; Lokotsch 2034), din gr. δραϰόντιον, cf. bg., pol. tarhon, mag. tarhonya.
TARHÓN m. Plantă erbacee cu flori gălbui și cu frunze înguste, ascuțite, aromate, folosite în alimentație drept condiment. /<turc. tarhun
tarhon n. plantă aromatică, originară din Tataria, ce se mănâncă ca salată (Artemisia dracunculus). [Turc. TARHUN].
1) Tarhón m. (cp. cu rut. targán [tarhan], rus. tarakán, libarcă, șfab, gîndac negru de bucătărie). Est Iron. Jidan. – Fem. -oancă, pl. e.
2) tarhón m. ca plantă și n. ca marfă (turc. [d. ar.] tarhun, pop. tarhon, d. gr. drakóntion, de unde și it. targóne și fr. estragon). O plantă erbacee aromatică culinară din familia compuselor originară din Siberia și Mongolia (artemisia dracúnculus).
TARHON s. (BOT.; Artemisia dracunculus) (reg.) sagna-calului.
tarhon s. v. CHIMEN. CHIMION. GRANAT. SPILCUȚĂ.
tarhón, s.m. – 1. (reg.; bot.) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze aromate, întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). 2. Chimen, chimion (Carum carvi): „Horincuță cu tarhon / Nebunit-ai cap de domn” (Calendar, 1980: 110). (Maram., Trans.). – Din tc. (arab.) tarhun (Scriban, DLRM; Șăineanu, cf. DER; DEX, MDA).
tarhón, s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze aromate, întrebuințate drept condiment (Artemisia dracunculus). 2. Chimen, chimion (Carum carvi): „Horincuță cu tarhon / Nebunit-ai cap de domn” (Calendar 1980: 110). – Din tc. (arab.) tarhun (Șeineanu cf. DER).

tarhon dex

Intrare: tarhon
tarhon substantiv masculin