Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 932016:

TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ, cu care se transportă răniții și bolnavii. Eram în vagoane speciale, în tărgi lungi pentru dormit. CAMIL PETRESCU, U. N. 416. Îl ridicară pe mîni și-l duseră pe-o targă. MIRONESCU, S. A. 36. De la căpitănia portului sosiră doi oameni cu targa, așezară mortul înlăuntru, îl înveliră cu o pînză albă. DUNĂREANU, CH. 52. 2. Mică platformă portativă de scînduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Samar folosit la șantiere pentru căratul cărămizilor pe schele. Trebuie ca, mereu, neamul nostru să umble cu targa în spate și să-și cîștige pîinea cu mistria. PAS, Z. I 252. 3. Coș folosit la căratul peștelui. La piață peștele se scoate dintr-însele încetul cu încetul, descărcîndu-se cu tărgile (împletite din curpene de viță cu 2 mînere de lemn). ANTIPA, P. 717. 4. (În expr. A trage targa pe uscat = a fi strîmtorat bănește, a o scoate cu greu la capăt; a trage mîța de coadă. Pînă prin postul mare uneori, de bine, de rău, se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131.

Targă dex online | sinonim

Targă definitie