targă definitie

14 definiții pentru targă

TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniții și bolnavii; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. + Spec. (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ cu care se transportă răniți și bolnavi; mică platformă portativă de scânduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Tamar. 2. (În expr.) A trage targa pe uscat = a fi strâmtorat bănește, a o scoate greu la capăt; a trage mâța de coadă. – Cf. bg. targa.
TÁRGĂ, tărgi, s. f. 1. Pat portativ, cu care se transportă răniții și bolnavii. Eram în vagoane speciale, în tărgi lungi pentru dormit. CAMIL PETRESCU, U. N. 416. Îl ridicară pe mîni și-l duseră pe-o targă. MIRONESCU, S. A. 36. De la căpitănia portului sosiră doi oameni cu targa, așezară mortul înlăuntru, îl înveliră cu o pînză albă. DUNĂREANU, CH. 52. 2. Mică platformă portativă de scînduri, de nuiele etc., care servește la căratul diferitelor materiale. ♦ (Rar) Samar folosit la șantiere pentru căratul cărămizilor pe schele. Trebuie ca, mereu, neamul nostru să umble cu targa în spate și să-și cîștige pîinea cu mistria. PAS, Z. I 252. 3. Coș folosit la căratul peștelui. La piață peștele se scoate dintr-însele încetul cu încetul, descărcîndu-se cu tărgile (împletite din curpene de viță cu 2 mînere de lemn). ANTIPA, P. 717. 4. (În expr. A trage targa pe uscat = a fi strîmtorat bănește, a o scoate cu greu la capăt; a trage mîța de coadă. Pînă prin postul mare uneori, de bine, de rău, se mai trăgea targa pe uscat. PAS, Z. I 131.
tárgă s. f., g.-d. art. tắrgii; pl. tărgi
tárgă s. f., g.-d. art. tărgii; pl. tărgi
TÁRGĂ s. 1. v. brancardă. 2. (Mold. și Bucov.) patașcă, (Transilv.) părângă, șireglă. (~ pentru transportat materiale.)
TÁRGĂ s. v. codârlă, coș, fund, năsălie, paner, tamar.
tárgă (tắrgi), s. f. – Pat, brancardă, năsălie. Origine incertă. Se consideră în general drept der. din germ. Trage, prin intermediul pol. tragi „tomberon”, slov. traglje „targă”, mag. taraglya (Cihac, II, 402; Philippide, Principii, 141; Tiktin; Candrea); dar această ipoteză prezintă dificultăți fonetice. Este posibil it. targa „scut mare”, fiind scutul singur sau susținut de două lemne sau lănci, forma cea mai simplă a tărgii vechi. Der. din gr. *τάργη în loc de ταράγνη (Diculescu, Elementele, 469) sau din lat. tragŭla (Giulgea, Dacor., II, 820) este și mai dificilă.
TÁRGĂ tărgi f. 1) Pat portativ constând dintr-o pânză tare, bine întinsă și fixată pe două bare paralele de lemn sau de metal, folosit pentru transportul bolnavilor și al răniților; brancardă. 2) Mică platformă portativă de nuiele, folosită pentru căratul greutăților la o distanță mică. ◊ A trage ~a pe uscat a fi în criză pecuniară; a avea greutăți de ordin material. [G.-D. tărgii] /<germ. Trage
targă f. 1. roabă cu care se cară paiele sau pleava dintr’o arie; 2. pat purtăreț; 3. patașcă. [Nemț. TRAGE, printrún intermediar săsesc].
tárgă f., pl. tărgĭ (pe cale săsească d. germ. trage, targă, de unde și bg. targa, nsl. traglje, pol. tragi, ung. taraglya. V. traglă, țargă, tărăboanță). Un fel de pat portativ cu picĭoare saŭ fără picĭoare pe care-l duc doĭ oamenĭ transportînd lucrurĭ maĭ grele, morțĭ și rănițĭ. Scîndură c’o policĭoară de cărat cărămizĭ la binale. A tîrî targa pe uscat (Munt.), a tîrî sania pe uscat (pin confuziune cu tragă), adică „a trage mîța de coadă, a îndura mizerie”.
targă s. v. CODÎRLĂ. COȘ. FUND. NĂSĂLIE. PANER. TAMAR.
TARGĂ s. 1. (MED.) brancardă, (Mold.) patașcă. (~ pentru transportat răniții.) 2. (Mold. și Bucov.) patașcă, (Transilv.) părîngă, șireglă. (~ pentru transportat materiale.)
a trage targa pe uscat expr. a fi strâmtorat material, a o scoate greu la capăt.

targă dex

Intrare: targă
targă substantiv feminin