tarac definitie

2 intrări

18 definiții pentru tarac

TARÁC, taraci, s. m. (Reg.) Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taráș s. m.] – Din ucr. taraš.
TARÁȘ s. m. v. tarac.
TARÁC, taraci, s. m. Stâlp bătut în pământ, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. [Var.: taráș s. m.] – Din ucr. taraš.
TARÁȘ s. m. v. tarac.
TARÁC, taraci, s. m. Stîlp băgat în pămînt, care servește ca element de susținere pentru un pod, un zăgaz, un gard etc. Două cadre pătrate, închipuind țarcuri îngrădite cu taraci... Proptele și mănunchi de tufiș, legați cu frînghii, sprijină și întăresc taracii. ODOBESCU, S. III 109. Zidul de la Dunăre este gros ca 3/4 părți din stînjen, temelia este pe taraci de stejar din care se mai văd pînă astăzi. I. IONESCU, M. 592. – Variantă: taráș (PANN, P. V. III 54) s. m.
TARÁȘ s. m. v. tarac.
TARÁȘ s. m. v. tarac.
tarác (reg.) s. m., pl. taráci
tarác s. m., pl. taráci
TARÁC s. v. antricot, cotlet.
tarác (-ci), s. m. – Prăjină, stîlp, pilon. – Var. mold. taraș, tăraș. Mr. tăracă. Tc. tarak „pieptene” (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ταράϰι „bridă”, bg. tarak „greblă”, rus. tarak „prăjină” (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explică prin rut. taraš (Candrea), pol., ceh. taraš „terasare” (Cihac, II, 401; după Tiktin și Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronunțarea mold. a pl. taraci). Otărac, s. m. (Olt., crevace, piesă încovoiată la scheletul luntrei) pare a fi același cuvînt.
TARÁȘ ~i m. Stâlp scurt bătut în pământ, servind ca element de susținere la o construcție (pod, zăgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras
tarac m. stâlp ce sprijină un gard sau coastele prispelor (la o casă țărănească). [Turc. TARAK].
taraș m. Mold. V. tarac. [Formă abstrasă din pl. tanaci].
tarác m. (cp. cu turc. tarak, peptene, grapă). Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V. taraș.
taráș m. (rut. tarás [Cdr.]. Cp. cu tarac). Est. Stîlp, bulamac, ștenap (de telegraf ș. a.). Tarac.
tarac s. v. ANTRICOT. COTLET.
TARAC subst. 1. Tărăceni = Tăriceni s. (BCI XI 53). 2. Tărăcilă, N., mold., act. 3. Tărăcinul, St. (17 B III 238).

tarac dex

Intrare: tarac
tarac substantiv masculin
taraș
Intrare: Tarac
Tarac