Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

18 defini╚Ťii pentru tarac

TAR├üC, taraci, s. m. (Reg.) St├ólp b─âtut ├«n p─âm├ónt, care serve╚Öte ca element de sus╚Ťinere pentru un pod, un z─âgaz, un gard etc. [Var.: tar├í╚Ö s. m.] ÔÇô Din ucr. tara┼í.
TAR├ü╚ś s. m. v. tarac.
TAR├üC, taraci, s. m. St├ólp b─âtut ├«n p─âm├ónt, care serve╚Öte ca element de sus╚Ťinere pentru un pod, un z─âgaz, un gard etc. [Var.: tar├í╚Ö s. m.] ÔÇô Din ucr. tara┼í.
TAR├ü╚ś s. m. v. tarac.
TAR├üC, taraci, s. m. St├«lp b─âgat ├«n p─âm├«nt, care serve╚Öte ca element de sus╚Ťinere pentru un pod, un z─âgaz, un gard etc. Dou─â cadre p─âtrate, ├«nchipuind ╚Ťarcuri ├«ngr─âdite cu taraci... Proptele ╚Öi m─ânunchi de tufi╚Ö, lega╚Ťi cu fr├«nghii, sprijin─â ╚Öi ├«nt─âresc taracii. ODOBESCU, S. III 109. Zidul de la Dun─âre este gros ca 3/4 p─âr╚Ťi din st├«njen, temelia este pe taraci de stejar din care se mai v─âd p├«n─â ast─âzi. I. IONESCU, M. 592. ÔÇô Variant─â: tar├í╚Ö (PANN, P. V. III 54) s. m.
TAR├ü╚ś s. m. v. tarac.
TAR├ü╚ś s. m. v. tarac.
tarác (reg.) s. m., pl. taráci
tarác s. m., pl. taráci
TARÁC s. v. antricot, cotlet.
tar├íc (-ci), s. m. ÔÇô Pr─âjin─â, st├«lp, pilon. ÔÇô Var. mold. tara╚Ö, t─âra╚Ö. Mr. t─ârac─â. Tc. tarak ÔÇ×piepteneÔÇŁ (Tiktin; Lokotsch 2826), cf. ngr. ¤ä╬▒¤ü╬Ȥ░╬╣ ÔÇ×brid─âÔÇŁ, bg. tarak ÔÇ×grebl─âÔÇŁ, rus. tarak ÔÇ×pr─âjin─âÔÇŁ (Vasmer, III, 77). Var. mold. se explic─â prin rut. tara┼í (Candrea), pol., ceh. tara┼í ÔÇ×terasareÔÇŁ (Cihac, II, 401; dup─â Tiktin ╚Öi Byck-Graur, BL, I, 24, de la pronun╚Ťarea mold. a pl. taraci). Ot─ârac, s. m. (Olt., crevace, pies─â ├«ncovoiat─â la scheletul luntrei) pare a fi acela╚Öi cuv├«nt.
TAR├ü╚ś ~i m. St├ólp scurt b─âtut ├«n p─âm├ónt, servind ca element de sus╚Ťinere la o construc╚Ťie (pod, z─âgaz, gard). /<turc. tarak, ucr. taras
tarac m. st├ólp ce sprijin─â un gard sau coastele prispelor (la o cas─â ╚Ť─âr─âneasc─â). [Turc. TARAK].
taraș m. Mold. V. tarac. [Formă abstrasă din pl. tanaci].
tarác m. (cp. cu turc. tarak, peptene, grapă). Sud. Țăruș, par. Bulamac, stîlp. V. taraș.
taráș m. (rut. tarás [Cdr.]. Cp. cu tarac). Est. Stîlp, bulamac, ștenap (de telegraf ș. a.). Tarac.
tarac s. v. ANTRICOT. COTLET.
TARAC subst. 1. T─âr─âceni = T─âriceni s. (BCI XI 53). 2. T─âr─âcil─â, N., mold., act. 3. T─âr─âcinul, St. (17 B III 238).

Tarac dex online | sinonim

Tarac definitie

Intrare: tarac
tarac substantiv masculin
taraș
Intrare: Tarac
Tarac