tarabă definitie

14 definiții pentru tarabă

TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. De tarabă = de calitate inferioară; p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.
TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Un fel de masă pe care negustorii (ambulanți) își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = de calitate proastă, p. ext. mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Din tc. tarab.
TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vînd marfa la tîrguri, în piețe sau pe străzi; masă pe care se așază mărfurile într-un magazin (v. tejghea). Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și, în același timp, pe-o tarabă în fața chioșcului, rahat, caramele, susan. PAS, Z. I 164. Cîrnați uscați atîrnați în cuie și cu teancuri de pastramă pe tarabă. DELAVRANCEA, O. II 271. ◊ Loc. adj. (Depreciativ) De tarabă = care poate face obiectul unei tîrguieli, unei tocmeli. Chestie de tarabă, onorabile! daraveri de clopotniță, stimabile! CARAGIALE, O. I 142. 2. Masă, tejghea (de cîrciumă) unde stă negustorul. În crîșma goală și zăvorîtă, vînzătorul de otrăvuri, la lumina sarbădă a lămpii, își socotea pe tarabă banii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 184. Își face loc... prin înghesuiala prăvăliei și ajunge pînă la taraba de marmoră. CARAGIALE, O. II 81. Doritor... de a părăsi mai degrabă altarul pentru ca să se ducă la taraba crîșmei. ALECSANDRI, S. 6. – Pl. și: tărăbi (SADOVEANU, O. VII 143, CREANGĂ, A. 85, EMINESCU, O. I 130).
TARÁBĂ, tarabe, s. f. 1. Masă improvizată pe care negustorii ambulanți își expun și își vând marfa la târguri, în piețe sau pe străzi. ◊ Loc. adj. (Depr.) De tarabă = mahalagesc, trivial. 2. Tejghea (de cârciumă) la care stă negustorul. – Tc. tarab.
tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe
tarábă s. f., g.-d. art. tarábei; pl. tarábe
TARÁBĂ s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)
tarábă (tắrăbi), s. f. – Tejghea, masă de expus mărfurile. Tc. tarab, din arab. darabah (Șeineanu, II, 348). – Der. tarabagiu, s. m. (negustor de la tarabă); tărăbuță, s. f. (bagaje, catrafuse) se folosește mai ales la pl.
tarabă f. 1. masă de lucru sau de întins marfa: scaunele măcelarilor și tarabele gelepilor OD.; 2. prăvălioară, magherniță: umbla pe la tărăbile jidovești Cr.; fig. ramul dicanicesc, o tabără unde se vinde sfânta dreptate cu dramul și cu vurta AL. 3. ușă culcată pe o gaură de beciu; 4. oblon ce se ridică și se lasă. [Turc. TARAB, tejghea].
tarábă f., pl. e și tărăbĭ (turc. tarab [Șăĭn.], d. ar. darabah, tarabă; bg. sîrb. taraba, scîndură. Cp. cu tarapana). Masă de expus marfa. Cînd o vede pe tarabă, gîndește că-ĭ otravă, se zice despre un ghĭorlan care se uĭtă mirat la un fel de mîncare ne maĭ văzut de el. Tejghea. Fig. Întreprindere neonestă: acest ziar e o tarabă.
TARA s. masă, tejghea, (prin Transilv.) pudli, (Transilv. și Ban.) pult, (Bucov.) șinc, (înv.) comptoar, sarghie. (Pune marfa pe ~.)
a scoate taraba în stradă expr. (prst.) a ieși pe stradă la acostat clienți.
a-și bate taraba de cineva expr. a-și bate joc de cineva, a lua peste picior pe cineva.
tarabă, tarabe s. f. (er., prst.) vagin.

tarabă dex

Intrare: tarabă
tarabă substantiv feminin