TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.

ȚAR, țari, s. m. (în Evul Mediu și în epoca modernă, la bulgari, sârbi și ruși) Titlu dat monarhului; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

ȚÂR1 interj. 1. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. 2. (Cu „r” prelungit) Cuvânt care redă sunetul produs de o sonerie, de un clopoțel, de un telefon. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

ȚÂR2, țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsíros.

ȚÂRC interj. v. țâr1.

TAR, taruri, s. m. Veche unitate de măsură pentru greutăți, egală cu 125 de ocale. ♦ Sarcină, povară. – Din magh. tar.

ȚAR, țari, s. m. Titlu purtat în trecut de monarhii unor state slave; persoană care purta acest titlu. – Din rus. țar.

ȚÂR1 interj. Cuvânt care imită zgomotul intermitent produs de greier și de alte insecte sau de un lichid care se scurge picurând de undeva. [Var.: țârc interj.] – Onomatopee.

ȚÂR2, țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

ȚÂRC interj. v. țâr1.

TAR, tari, s. m. Veche unitate de măsură cîntărind 125 de ocale.

ȚAR, țari, s. m. Titlu dat împăraților Rusiei și regilor Bulgariei și ai Muntenegrului de la începutul evului mediu.

ȚÎR1 interj. (Și în forma țîrc; adesea repetat) Onomatopee care redă zgomotul intermitent produs de laptele care țîșnește din uger la muls, de apa care se scurge picurînd de undeva etc. Mulge laptele țîrîind: țîrc!... țîrc!... țîrc! ȘEZ. II 137. – Variantă: țîrc interj.

ȚÎR2, țîri, s. m. 1. Mică scrumbie de mare, care se mănîncă mai ales sărată și uscată. Stroe Vardaru străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie, de scorțișoară, năut, piper și tahîn, năvălind buzna spre a doua ușă din fund. C. PETRESCU, A. R. 64. Dac-ai fi bun, mai bine un pahar de vinișor, mîncai niște afurisiți de țîri. CARAGIALE, M. 318. 2. Fig. Om foarte slab. Mai bine era de-mi dam fetița după țîrul ăla de Georgescu de la percepție? BASSARABESCU, la CADE.

ȚÎRC interj. v. țîr1.

tar (înv.) s. n., pl. táruri

țar s. m., pl. țari

țâr1/țâr-țấr interj.

țâr2 s. m., pl. țâri

țâr-țấr v. țâr

țârc interj.

tár s. n., pl. táruri

țar s. m., pl. țari

țâr/țâr-țâr interj.

țâr s. m., pl. țâri

țârc interj.

TAR s. v. greu, greutate, încărcătură, povară, sarcină.

ȚÂR interj. pic. (Apa se prelinge și face: ~!, ~!)

ȚAR s. m. titlu dat vechilor împărați ai Rusiei și vechilor suverani ai sârbilor și bulgarilor. (< rus. țar)

tar (-ruri), s. n. – 1. Greutate, încărcătură. – 2. Plută, bac. Mag. tar, din sl. tovarŭ (Tiktin). Înv. și Trans., cf. tărhat.

țar (-ri), s. m. – 1. (Înv.) Împărat. – 2. Monarh slav. Sl. carĭ, din mgr. ϰαισαρ. – Der. țarevici, s. m. (fiu de țar), din rus. carevič; țarină, s. f. (nevastă de țar, împărăteasă rusă), din rus. carica; Țarigrad, s. m. (Constantinopol), înv., din sb. Carigrad.

țîr interj. – Imită scîrțîitul, țiuitul. – Var. țîra (-țîra), țur. Creație expresivă, cf. sfîr, sl. cureti „a alerga”, ngr. τσιρίζω „a piui”, sp. chirriar, germ. zirpen. – Der. țîr, s. n. (arcul capotei la birjă; daltă), cf. țiu; țîră (var. țiră), s. f. (bucățică, fărîmă, pic; Trans., fîșie, zdreanță); țîrfă, s. f. (Trans., nisip; Banat, argilă amestecată cu paie), cf. tîrlă după Diculescu, Elementele, 490, din gr. σύρφος); țîrfoli, vb. (a dichisi), în Mold. (după Scriban, în legătură cu a picura, a prelinge; mag. corholni „a răzui”); țîrîi (var. țurui, ciurui, țîrlîi), vb. (a cînta greierii; a cînta din vioară), care s-a explicat greșit prin sl. suriti (Miklosich, Slaw. Elem., 52), prin sb., cr. curiti „a fugi” (Cihac, II, 435), prin bg. cărkam (Conev 95); țîrîit, s. m. (țiuit; cu țîrîita, picătură cu picătură); țîrîitor, adj. (care țiuie; s. m., obleț, Alburnus lucidus); țîrîitură, s. f. (țîrîit); țîrloi, s. m. (Trans., ciocîrlie; țeavă, tub); țîrc, interj. (imită țîrîitul laptelui muls); țîrcîi (var. țîrcăi, Trans. țîrcoti), vb. (a mulge; refl., a picura; refl., a fi zgîrcit; cu țîrcîita, picătură cu picătură); țîrcavă, adj. f. (se zice despre oile cu lînă puțină sau cu lînă scurtă); țurloi (var. rară țurlui), s. n. (țeavă, tub; fluierul piciorului, tibia), cf. țîrloi; țurțur (var. țu(r)țur(e), țuțuroi), s. m. (sloi mic și subțire de gheață ascuțit la un capăt), formă reduplicată a interj. țur (cf. Giuglea, Dacor., I, 250); țurțura, vb. (a atîrna ca țurțurii). Tîrcav, adj. (sterp, fără vegetație; oaie cu păr scurt; Olt., lepădat, eșuat, frustat) pare a fi var. a lui țîrcav; caz în care rut. tyrkavyi, pe care Candrea îl propune ca etimon, trebuie să provină din rom.; der. tîrcăvi, vb. refl. (a da greș). – Din rom. provine mag. cire (Treml, Magyar Nyelv., XXVII, 323). Cf. țurcă.

țîr (-ri), s. m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. țir. Ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.

TAR1 ~i m. (în trecut) Unitate de măsură a greutății (egală cu 125 de ocale). /<ung. tár

TAR2 ~uri n. rar Instrument muzical constând dintr-o cutie de rezonanță cu gât lung și cu coarde care produc sunete prin ciupire. /<ung. tár

ȚAR ~i m. ist. (în Rusia și în alte state slave; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; monarh; suveran; împărat; rigă; rege. /<rus. țar, sl. țaru

ȚÂR1 interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce țârâie). 2) (se folosește, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se folosește, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.

ȚÂR2 ~i m. 1) Pește marin, de talie mică, cu corp lunguieț, de culoare albastră, care se consumă sărat și uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

tăr, tări, s.m. (reg.) sergent de stradă.

scrumbie f. 1. (de mare) peștișor de mare, se usucă primăvara și se aduce în comerț sub numele de țâr (Scomber scombrus); 2. (de Dunăre), pește ce trăiește în cârduri în Marea-Neagră, se vinde proaspăt, sărat sau afumat (Clupea pontica). [Și scumbrie = gr. mod. SKOMBRI].

tar n. povară de porumb (cât duce un cal de tarniță). [Ung. TÁR, depozit].

Țar m. titlul împăratului Rusiei, al regilor Bulgariei (dela 1908) și Muntenegrului (dela 1910). [Nume de aceiaș origină cu Cezar].

țăr int. ce imită sgomotul picurării încete și cântecul monoton al greierilor. [Onomatopee].

țâr m. scrumbie sărată și uscată: slab ca un țâr. [Gr. mod. TZÍROS].

pováră f., pl. erĭ și (vechĭ) ărĭ (vsl. povora, și podŭvora, targă). Vechĭ. O veche măsură de greutate (125 de ocale) numită și tar, tovar și sarcină (Iorga, Negoț. 227). Sumă de o mie de galbenĭ. Azĭ. Greutate, sarcină, încărcătură: povara uneĭ căruțe, unuĭ cal, uneĭ corăbiĭ, (și fig.) a anilor, a bătrînețiĭ. – Și povoară și (vechĭ) pohoară, pl. orĭ și (vechĭ) oare. Și povăr (Prav. Gov. 133) n. fără pl. V. tar și tărhat.

tar n., pl. urĭ (ung. tár, depozit, magazie. V. tarniță și tăroasă). Vechĭ. Sarcină, povară. O măsură de greutate. Azĭ. Mold. Rar. Persoană plicticoasă, belea: ce tar de copil!

țar m. (rus. carĭ, d. got. káisar, care vine de la lat. Caesar, care se pronunța Káisar în ainte de Hr. V. chesar). Împărat rusesc.

2) țîr, interj. care arată zgomotu apeĭ care țîrîĭe, al greĭerilor care țîrîĭe și al celor ce șuĭeră din șuĭerătorĭ care țîrîĭe: ce tot țîr-țîr toată ziŭa la urechea mea, măĭ băĭete? V. țur.

1) țîr m. (ngr. tziros). Un fel de scrumbie maĭ mică din apele greceștĭ. (Se spintecă, se înșiră pe ață, se usucă, se pune în butoaĭe și se exportează. În România se consumă mulțĭ țîrĭ, făcuțĭ salată cu mărar). Fig. Om foarte slab: ce țîr!

țîrc, interj. care redă zgomotu mulsuluĭ (al lapteluĭ cînd țîrîĭe).

țâr/țâr-țấr interj.

tar s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. POVARĂ. SARCINĂ.

ȚÎR interj. pic. (Apa se prelinge și face: ~!, ~!)

tar, taruri, s.n. – (reg.) 1. Greutate, sarcină, încărcătură: „…Iar eu în acela ceas aș purcede în tar și ne-am pierde capul” (Dariu Pop, 1938: 50; Fericea). 2. Sac cu grăunțe dus la moară; vipt. 3. Unitate de măsură echivalentă cu două berbințe: „La împărțitul laptelui între sâmbrași se dă după fiecare cupă de lapte mulsă o bărbânță, iar după două, un tar (două berbințe)” (Morariu 1937: 72). – Din magh. tar „depozit, magazie” (Șăineanu, Scriban; Tiktin, cf. DER; DEX, MDA) < sl. tovarǔ (Tiktin).

tar, -uri, s.n. – 1. Greutate, sarcină, încărcătură: „…Iar eu în acela ceas aș purcede în tar și ne-am pierde capul” (Dariu Pop 1938: 50; Fericea). 2. Sac cu grăunțe dus la moară; vipt. 3. Unitate de măsură echivalent cu două berbințe: „La împărțitul laptelui între sâmbrași se dă după fiecare cupă de lapte mulsă o bărbânță, iar după două, un tar (două berbințe)” (Morariu 1937: 72). – Magh. tar (DEX, DER).

ȚAR, mold., 1751 (Sur VII 238). < subst.

ȚÎR subst., cf, și subst. țîră (puțin). 1. Țîr (Moț). 2. Țără, Gr.; Țăra b. (Băl II; 17 B II 77; 17 A III 69). 3. Țira (Dm); Radul (16 B VI 35); – ard., act. (Nepos). 4. Țărul (17 A V 212); -escu, act. 5. Țirîu (Moț); Țîrău, Ioan (SurVIII). 6. + -lea: Țirlea (Ard; acte Filip. de Pădure); Țîrlești (Mus). 7. Țîrlic, popa (Isp II2). 8. + -oiu: Țăroiu, Lupu, mold. (Sd VI 104). 9. + -oga: Țăroga b. (16 B VI 248); – Oprea megiaș (AO XVIII 132).

a da o ratare / un țâr expr. (adol.) a apela scurt pe cineva de pe un telefon mobil, fără a-i lăsa timp persoanei respective să răspundă.

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.