TAPANGEÁ, tapangele, s. f. (Înv.) Lovitură dată cu palma; palmă, calcavură. – Din tc. tabanca „pistol”.

TAPANGEÁ, tapangele, s. f. (Înv.) Lovitură dată cu palma; palmă, calcavură. – Din tc. tabanca „pistol”.

TAPANGEÁ, tapangele, s. f. (Învechit) Lovitură dată cu palma; bleandă. Era nevoită, biata mamă... să ne dea cîteva tapangele la spinare. CREANGĂ, A. 40.

tapangeá (înv.) s. f., art. tapangeáua, g.-d. art. tapangélei; pl. tapangéle, art. tapangélele

tapangeá s. f., art. tapangeáua, g.-d. art. tapangélei; pl. tapangéle

TAPANGEÁ s. v. palmă.

tapangeá (-éle), s. f. – 1. Ciomăgeală, bătaie. – 2. (Olt.) Pistol. Tc. tapance (Șeineanu, II, 348). Este probabil cuvînt identic cu rapanghel, s. n. (lovitură, bătaie), format după pl. tapang(h)ele (schimbarea inițialei nu este clară; der. din ngr. παραγγελία „ordin”, propusă de Bogrea, Dacor., III, 735, nu pare posibilă, cf. Gáldi 246).

tapangeá, tapangéle, s.f. (reg.) 1. lovitură dată cu palma; calcavură. 2. (la pl.) bătaie. 3. pistol.

tapangeà f. 1. Mold. calcavură: să ne dea câteva tapangele la spinare CR.; 2. (Oltenia) pistol: la picere cu curele și la piept cu tapangele POP. [Turc. TAPANDJA, palmă, pistol].

tapangeá f., pl. ele (turc. tabanca și tap-, palmă aplicată, pistol; sîrb. tapanğe, pistol. V. tupăngesc. Cp. cu capange). Fam. Pl. Loviturĭ, bătaĭe, tupăngeală: ĭ-a dat cîteva tapangele. „Un fel de curele late ce le puneaŭ haĭduciĭ pe pĭept” (Cod. 72). V. rapanghele, calcavură.

tapangea s. v. PALMĂ.