tapa definitie

28 definiții pentru tapa

TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec.
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec.
TAPÁ, tapez, vb. I. Tranz. (Argou) A obține de la cineva bani, de obicei cu titlul de împrumut, dar fără intenția de a-i înapoia; a împrumuta bani (prin dibăcie, prin insistențe). Îl caută și acum comisionarii de la amicii tapați cu cinci poli. C. PETRESCU, C. V. 211.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.
tapá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapeáză
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe
tapá vb., ind. prez. 1 sg. tapéz, 3 sg. și pl. tapeáză
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe
TÁPĂ s. v. canea, cep, vrană.
TAPÁ vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper].
TÁPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].
TAPÁ vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper)
TÁPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape)
tapá (-péz, -át), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper.
A TAPÁ ~éz tranz. 1) (butoane, clape, claviaturi) A bate cu degetele (producând zgomot). 2) (părul) A pieptăna de la vârf spre rădăcină (pentru a înfoia, dând o formă anumită). 3) (persoane) A stoarce de bani (sub pretext de împrumut). /<fr. taper
tapá, tapéz, vb. I (reg.) a cresta un copac înainte de a-l tăia.
țấpă s.f. (reg.) un dans popular.
Tapa f. veche localitate în Dacia, în valea Timișului, unde Romanii repurtară o victorie asupra Dacilor (88 d. Cr.).
țapă f. Mold. V. țeapă.
țápă, V. țeapă.
țeápă f., pl. țepe, (ca ceapă-cepe) și țepĭ (vsl. cĭepa, despicătură. V. țep, țeapcă, proțap, oțapoc). Vîrf, parte ascuțită (a unuĭ par, a uneĭ sulițe). Par ascuțit în care se înfigea trupu celuĭ destinat torturiĭ și care apoĭ se înțepenea în pămînt. A lua în țeapă, a lua în fiulă, a lua pin înfigere, în suliță saŭ în coarne. În est țapă, pl. țăpĭ: țăpĭ ascuțite (Dos.).
țî́pă f., pl. e și ĭ (d. a țipa, adică „a șuĭera”). Trans. (Săliște). Șuĭerătoare (de salcie saŭ de plumb).
ta s. v. CANEA. CEP. VRANĂ.
țâpá, țâp, (țipa), vb. intranz. – 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar, 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar, 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea, 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER, MDA).
țâpá, țâp, (țipa), vb. intranz. – (înv.) 1. A arunca, a azvârli, a trânti, a da jos: „Numa-o mână mi-o țâpa, / Tri și patru mi-oi afla” (Calendar 1980: 75). 2. A alunga, a îndepărta: „De la munte m-o țâpat / La hotar nu m-o lăsat” (Calendar 1980: 32). În textele vechi apare mai frecvent forma a țipa: „C-a mere la vlădicie / Și m-a țipa din popie” (Bârlea 1924: 28). – Et. nec. (DEX, DER).
tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui

tapa dex

Intrare: tapă
tapă substantiv feminin
Intrare: tapa
tapa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: țâpă
țâpă
Intrare: țâpa
țâpa
Intrare: țapă
țapă
Intrare: Tapa
Tapa