tapă definitie

2 intrări

20 definiții pentru tapă

TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec.
TAPÁ, tapez, vb. I. 1. Tranz. (Fam.) A obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără intenția de a-i restitui. 2. Tranz. și refl. A (se) pieptăna în așa fel, încât să poată da părului o formă înaltă, înfoiată. – Din fr. taper.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură, tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămâne în trunchiul unui copac când tăietorul lovește cu toporul o dată pieziș și altă dată orizontal. – Et. nec.
TAPÁ, tapez, vb. I. Tranz. (Argou) A obține de la cineva bani, de obicei cu titlul de împrumut, dar fără intenția de a-i înapoia; a împrumuta bani (prin dibăcie, prin insistențe). Îl caută și acum comisionarii de la amicii tapați cu cinci poli. C. PETRESCU, C. V. 211.
TÁPĂ, tape, s. f. Scobitură sau tăietură care se face la capătul lemnelor de construcție pentru a le putea îmbina unele cu altele. ♦ Tăietură care rămîne în trunchiul unui copac, cînd tăietorul lovește cu toporul, o dată pieziș și altă dată orizontal.
tapá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 tapeáză
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe
tapá vb., ind. prez. 1 sg. tapéz, 3 sg. și pl. tapeáză
tápă s. f., g.-d. art. tápei; pl. tápe
TÁPĂ s. v. canea, cep, vrană.
TAPÁ vb. I. tr. (Franțuzism) 1. A bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. 2. tr., refl. A(-și) aranja într-un anumit fel părul. 3. tr. (Argotic) A împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe). [< fr. taper].
TÁPĂ s.f. 1. (Mar.; tehn.) Capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. Tăietură făcută la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. ♦ Scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, făcută pentru a le putea îmbina. [< fr. tape].
TAPÁ vb. I. tr. (fam.) a împrumuta, a lua de la cineva bani (prin vicleșug, prin insistențe), fără intenția de a-i restitui. II. intr. a bate la mașina de scris, a lovi clapele de la pian etc. III. tr., refl. a(-și) aranja într-un anumit fel părul. (< fr. taper)
TÁPĂ s. f. 1. (mar.; tehn.) capac cu care se acoperă o deschizătură, gura unui tun. 2. tăietură la baza arborilor pentru a le orienta direcția de cădere la tăiere. 3. scobitură la capătul elementelor de construcție din lemn, pentru a le putea îmbina. (< fr. tape)
tapá (-péz, -át), vb. – A obține bani sub formă de împrumut cu intenția de a nu-i înapoia. Fr. taper.
A TAPÁ ~éz tranz. 1) (butoane, clape, claviaturi) A bate cu degetele (producând zgomot). 2) (părul) A pieptăna de la vârf spre rădăcină (pentru a înfoia, dând o formă anumită). 3) (persoane) A stoarce de bani (sub pretext de împrumut). /<fr. taper
tapá, tapéz, vb. I (reg.) a cresta un copac înainte de a-l tăia.
ta s. v. CANEA. CEP. VRANĂ.
tapa, tapez v. t. a obține de la cineva bani cu titlu de împrumut, dar fără a avea intenția de a-i restitui

tapă dex

Intrare: tapă
tapă substantiv feminin
Intrare: tapa
tapa verb grupa I conjugarea a II-a