tanin definitie

12 definiții pentru tanin

TANÍN, (2) taninuri, s. n. 1. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci piele, cu utilizări în industrie; acid tanic. 2. Sortiment de tanin (1). – Din fr. tanin.
TANÍN, taninuri, s. n. Produs vegetal cu gust astringent, solubil în apă, care are proprietatea de a tăbăci pielea, cu întrebuințări în industrie; acid tanic. – Din fr. tanin.
TANÍN, taninuri, s. n. Substanță tanantă vegetală, cu constituție chimică neunitară, care se întrebuințează la tăbăcitul pieilor, ca mordant în vopsitorie etc.
tanín s. n., (sorturi) pl. tanínuri
tanín s. n., pl. tanínuri
TANÍN s. (CHIM.) acid tanic.
TANÍN s.n. Substanță organică de origine vegetală, folosită în special la tăbăcirea pieilor. [< fr. tanin].
TANÍN s. n. tanat organic natural, astringent, din stejar, la tăbăcirea pieilor și fabricarea cernelurilor negre; acid tanic. (< fr. tanin)
TANÍN ~uri n. Substanță organică de origine vegetală, sub formă de praf cu gust astringent, întrebuințată în medicină, la fabricarea coloranților și, în special, la tăbăcirea pieilor. /<fr. tanin
tanin n. substanță ce se află în coaja stejarului si cu care se argăsesc pieile.
*tanín n., pl. urĭ (fr. tanin, d. tan. V. tanic). O substanță astringentă care se află în coaja stejaruluĭ, castanuluĭ și altor copacĭ și care servește la tăbăcit și ca tonic în medicină.
TANIN s. (CHIM.) acid tanic.

tanin dex

Intrare: tanin
tanin substantiv neutru