tangenta definitie

26 definiții pentru tangenta

TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct. 2. S. f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 3. S. f. Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. – Din fr. tangent.
TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relație, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.
TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangente (2) la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe, care atinge suprafața într-un singur punct. 2. S. f. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzând momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă. 3. S. f. Funcție trigonometrică egală cu câtul dintre funcția sinus și funcția cosinus. – Din fr. tangent.
TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relație, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.
TANGÉNT, -Ă, tangenți, -te, adj. (Despre drepte) Care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ (Despre planuri) Care conține tangentele la toate curbele care trec printr-un punct al unei suprafețe.
TANGÉNTĂ, tangente, s. f. 1. Linie dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. Am numit tangentă la un cerc o dreaptă care nu are decît un singur punct comun cu cercul. GEOMETRIA P. 66. ◊ Loc. adv. În (sau prin) tangentă = tangențial. ◊ Expr. A scăpa prin tangentă = a se eschiva de la un lucru prinzînd momentul potrivit; a scăpa cu greu dintr-o situație dificilă; a scăpa ca prin urechile acului. 2. Funcție trigonometrică a cărei valoare este egală cu raportul dintre lungimea unui segment tangent la una dintre extremitățile unui arc de cerc (cuprins între această extremitate și punctul în care segmentul este intersectat de raza cercului care trece prin cealaltă extremitate a arcului) și lungimea razei cercului.
TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente; atingere, contact.
tangént adj. m., pl. tangénți; f. tangéntă, pl. tangénte
tangéntă s. f., g.-d. art. tangéntei; pl. tangénte; abr. tg
tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe
tangént adj. m., pl. tangénți; f. sg. tangéntă, pl. tangénte
tangentá vb., ind. prez. 1 sg. tangentéz, 3 sg. și pl. tangenteáză
tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe
TANGÉNT, -Ă adj. (Despre drepte, planuri) Care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau altă figură geometrică, fără a o tăia. [Cf. fr. tangent, lat. tangens].
TANGÉNTĂ s.f. Dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. ♦ Funcție trigonometrică a unui unghi egală cu câtul dintre sinusul și cosinusul acelui unghi. ◊ (Fig.) În (sau prin) tangentă = tangențial. [< fr. tangente].
TANGÉNȚĂ s.f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ (Fig.) Atingere, legătură, contact. [< fr. tangence].
TANGÉNT, -Ă I. adj. (despre drepte, plane) care atinge într-un singur punct o linie, o suprafață sau o altă figură geometrică, fără a o tăia. II. s. f. 1. dreaptă care atinge o curbă într-un singur punct. 2. funcție trigonometrică, câtul dintre sinus și cosinus. ♦ (fig.) în (sau prin) ~ = tangențial. (< fr. tangent/e/, lat. tangens)
TANGENTÁ vb. tr. 1. a atinge tangent. 2. a scăpa prin tangență, a schimba brusc subiectul. (< tangent)
TANGÉNȚĂ s. f. 1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente. 2. atingere, legătură, contact. ◊ (fig.) relație trecătoare. (< fr. tangence)
TANGÉNT ~tă (~ți, ~te) (despre drepte, planuri, linii) Care atinge într-un singur punct o lunie curbă sau un plan fără a le intersecta. /<fr. tangent, germ. Tangente
TANGÉNTĂ ~e f. mat. 1) Dreaptă care vine în contact cu o curbă într-un singur punct, fără a o intersecta. 2) Funcție trigonometrică a unui unghi, egală cu raportul dintre funcția sinus și funcția cosinus a aceluiași unghi. /<fr. tangente, germ. Tangente
TANGÉNȚĂ ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local și trecător. Punct de ~. /<fr. tangence
tangentă f. Geom. linie dreaptă ce atinge o curbă într’un singur punct fără a o tăia.
tangență f. contactul a două linii sau a două planuri.
*tangént, -ă adj. (lat. tángens, -éntis, d. tángere, a atinge. V. con-tingent). Geom. Care atinge: un plan tangent uneĭ sfere, o linie tangentă. S. f., pl. e. Linie dreaptă care atinge o curbă fără s’o taĭe. Fig. A scăpa pin tangentă, a scăpa de o belea numaĭ trecînd pe lîngă ĭa, a eluda argumentele.
*tangénță f., pl. e (d. tangent). Geom. Situațiunea liniilor tangente. Punct de contact.

tangenta dex

Intrare: tangență
tangență substantiv feminin
Intrare: tangentă
tangentă substantiv feminin
tg simbol
Intrare: tangenta
tangenta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: tangent
tangent adjectiv