TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ Atingere, legătură, contact. ♦ Fig. Relație, legătură trecătoare, indirectă. – Din fr. tangence.

TANGÉNȚĂ, tangențe, s. f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente; atingere, contact.

tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe

tangénță s. f., g.-d. art. tangénței; pl. tangénțe

TANGÉNȚĂ s.f. Poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ (Fig.) Atingere, legătură, contact. [< fr. tangence].

TANGÉNȚĂ s. f. 1. poziție, stare a două figuri geometrice tangente. ♦ linie de ~ = linie de-a lungul căreia două suprafețe sunt tangente; punct de ~ = punct în care două linii sau suprafețe sunt tangente. 2. atingere, legătură, contact. ◊ (fig.) relație trecătoare. (< fr. tangence)

TANGÉNȚĂ ~e f. mat. 1) Stare a două figuri geometrice care au un singur punct de contact. 2) fig. Contact local și trecător. Punct de ~. /<fr. tangence

tangență f. contactul a două linii sau a două planuri.

*tangénță f., pl. e (d. tangent). Geom. Situațiunea liniilor tangente. Punct de contact.