Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

9 defini╚Ťii pentru tandur

TAND├ÜR, (1) tandure, s. n. (├Änv.) 1. Scaun sau mas─â p─âtrat─â, acoperite cu covoare, sub care se punea un vas cu mangal pentru a ├«nc─âlzi picioarele celor care ╚Öedeau. 2. Fig. Lene. ÔÇô Din tc. tandur (lit. tandir).
TAND├ÜR, (1) tandure, s. n. (Turcism ├«nv.) 1. Mas─â p─âtrat─â, acoperit─â cu covoare, sub care se a╚Öeza un vas cu mangal pentru a ├«nc─âlzi pe cel ce ╚Öedea. 2. Fig. Lene. ÔÇô Din tc. tandur (lit. tand─▒r).
TAND├ÜR, tandure, s. n. (Turcism ├«nvechit) Scaun p─âtrat acoperit cu covoare, sub care se a╚Öeza un vas cu mangal, cu scopul de a ├«nc─âlzi pe cel ce ╚Öedea acolo. ╚śede toat─â ziua pe tandur. ALECSANDRI, T. I 196. ÔÖŽ Fig. Lene. Tandurul, adec─â lenea, aceast─â dr─âg─âla╚Ö─â divinitate, nu roman─â dar rom├«neasc─â. ALECSANDRI, S. 65.
tand├║r s. n., (mobile) pl. tand├║re
TAND├ÜR s. v. indolen╚Ť─â, lene, lenevie, puturo╚Öenie, tr├ónd─âveal─â, tr├ónd─âvie.
tand├║r (-re), s. n. ÔÇô 1. Scaun sau mas─â cu mangal dedesubt. ÔÇô 2. Ad─âpost care serve╚Öte ca st├«n─â sau ca ocol. ÔÇô Var. tand├«r. Tc. (arab.) tandur (╚śeineanu, II, 348), cf. ngr. ¤ä╬▒╬Ż¤ä╬┐ß┐Ž¤ü╬╣, bg. tandr, sb. tandur.
tandur n. un fel de masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se pune un mangal de încălzit picioarele (după moda turcească): a sta pe tandur, a nu face nimic: șede toată ziua pe tandur AL. [Turc. TANDUR].
tand├║r n., pl. ur─ş (turc. tandyr, tandur, d. ar. tannur; bg. tandyr, s├«rb. tandur). Mangal aprins pus supt o mas─â p─âtrat─â acoperit─â cÔÇÖun covor ale c─âru─ş margin─ş se ─şa┼ş pe genunchi─ş celor ce ╚Öed ├«n prejur ╚Öi care-╚Ö─ş ├«nc─âlzesc a╚Öa pic─şoarele (obice─ş la Oriental─ş).
tandur s. v. INDOLEN╚Ü─é. LENE. LENEVIE. PUTURO╚śENIE. TR├ÄND─éVEAL─é. TR├ÄND─éVIE.

Tandur dex online | sinonim

Tandur definitie

Intrare: tandur
tandur substantiv neutru