tandur definitie

9 definiții pentru tandur

TANDÚR, (1) tandure, s. n. (Înv.) 1. Scaun sau masă pătrată, acoperite cu covoare, sub care se punea un vas cu mangal pentru a încălzi picioarele celor care ședeau. 2. Fig. Lene. – Din tc. tandur (lit. tandir).
TANDÚR, (1) tandure, s. n. (Turcism înv.) 1. Masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se așeza un vas cu mangal pentru a încălzi pe cel ce ședea. 2. Fig. Lene. – Din tc. tandur (lit. tandır).
TANDÚR, tandure, s. n. (Turcism învechit) Scaun pătrat acoperit cu covoare, sub care se așeza un vas cu mangal, cu scopul de a încălzi pe cel ce ședea acolo. Șede toată ziua pe tandur. ALECSANDRI, T. I 196. ♦ Fig. Lene. Tandurul, adecă lenea, această drăgălașă divinitate, nu romană dar romînească. ALECSANDRI, S. 65.
tandúr s. n., (mobile) pl. tandúre
TANDÚR s. v. indolență, lene, lenevie, puturoșenie, trândăveală, trândăvie.
tandúr (-re), s. n.1. Scaun sau masă cu mangal dedesubt. – 2. Adăpost care servește ca stînă sau ca ocol. – Var. tandîr. Tc. (arab.) tandur (Șeineanu, II, 348), cf. ngr. ταντοῦρι, bg. tandr, sb. tandur.
tandur n. un fel de masă pătrată, acoperită cu covoare, sub care se pune un mangal de încălzit picioarele (după moda turcească): a sta pe tandur, a nu face nimic: șede toată ziua pe tandur AL. [Turc. TANDUR].
tandúr n., pl. urĭ (turc. tandyr, tandur, d. ar. tannur; bg. tandyr, sîrb. tandur). Mangal aprins pus supt o masă pătrată acoperită c’un covor ale căruĭ marginĭ se ĭaŭ pe genunchiĭ celor ce șed în prejur și care-șĭ încălzesc așa picĭoarele (obiceĭ la Orientalĭ).
tandur s. v. INDOLENȚĂ. LENE. LENEVIE. PUTUROȘENIE. TRÎNDĂVEALĂ. TRÎNDĂVIE.

tandur dex

Intrare: tandur
tandur substantiv neutru