tandrețe definitie

16 definiții pentru tandrețe

TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.
TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tandresse.
TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.
TANDRÉȚE s. f. Afecțiune plină de duioșie, de delicatețe, de gingășie. [Var.: tandréță s. f.] – Din fr. tendresse.
TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.
TANDRÉȚE, tandrețe, s. f. Afecțiune plină de duioșie, de gingășie. Zău, Ioano, mă gîndesc uneori la dumneata, nu numai cu tandrețe. BARANGA, I, 163. Mai multe nu știa să spună. Nu era om pentru condoleanțe și tandrețe. C. PETRESCU, Î. II 47. Dar ești prea aspru – E felul meu de tandrețe. La 16 ani e singurul fel de tandrețe care se suportă bine. SEBASTIAN, T. 134. – Variantă: tandréță s. f.
tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței
tandréțe s. f., art. tandréțea, g.-d. art. tandréței
TANDRÉȚE s. gingășie. (~ lui am simțit-o cu emoție.)
Tandrețe ≠ cruzime
TANDRÉȚĂ s.f. v. tandrețe.
TANDRÉȚE s.f. Dragoste plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. [Var. tandreță s.f. / < fr. tendresse].
TANDRÉȚE s. f. afecțiune plină de delicatețe, de duioșie, de gingășie. (< fr. tandresse)
TANDRÉȚE f. 1) Atitudine plină de gingășie, finețe și delicatețe față de cineva; drăgălășenie. 2) Caracter tandru. [G.-D. tandreții; Sil. tan-dre-] /<fr. tendresse
*tandréță f., pl. e (fr. tendresse. V. tinereță). Fam. Iron. Gingășie, dragoste: pe cînd eraŭ eĭ în tandreță.
TANDREȚE s. gingășie. (~ lui am simțit-o cu emoție.)

tandrețe dex

Intrare: tandreță
tandreță
Intrare: tandrețe (g.-d. -țe)
tandrețe g.-d. -țe substantiv feminin
Intrare: tandrețe (g.-d. -ți)
tandrețe g.-d. -ți