TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.

TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.

TANDRÉȚĂ s. f. v. tandrețe.

TANDRÉȚE, tandrețe, s. f. Afecțiune plină de duioșie, de gingășie. Zău, Ioano, mă gîndesc uneori la dumneata, nu numai cu tandrețe. BARANGA, I, 163. Mai multe nu știa să spună. Nu era om pentru condoleanțe și tandrețe. C. PETRESCU, Î. II 47. Dar ești prea aspru – E felul meu de tandrețe. La 16 ani e singurul fel de tandrețe care se suportă bine. SEBASTIAN, T. 134. – Variantă: tandréță s. f.

TANDRÉȚĂ s.f. v. tandrețe.

*tandréță f., pl. e (fr. tendresse. V. tinereță). Fam. Iron. Gingășie, dragoste: pe cînd eraŭ eĭ în tandreță.