Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

18 defini╚Ťii pentru tambura

TAMB├ÜR─é, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asem─ân─âtor cu mandolina, dar cu g├ótul mai lung dec├ót al acesteia. ÔÇô Din tc. tambur.
TAMB├ÜR─é, tambure, s. f. Vechi instrument muzical cu coarde de metal, asem─ân─âtor cu mandolina, dar cu g├ótul mai lung dec├ót al acesteia. ÔÇô Din tc. tambur.
TAMBURÁ, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate ușor și ritmic în ceva. Căpitanul Klapka începu într-un tîrziu să tambureze ușor cu degetele pe masă. REBREANU, P. S. 57.
TAMB├ÜR─é, tambure, s. f. Vechi instrument muzical asem─ân─âtor cu mandolina, av├«nd coarde de metal, cutia de rezonan╚Ť─â bombat─â ╚Öi g├«tul lung. Toat─â vremea, pe drum, l-a ├«ngrijit c─âpitanul ca un frate, ziua ╚Öi noaptea, c├«nt├«ndu-i din gur─â ╚Öi cu tambura manele turce╚Öti ╚Öi c├«ntece de palicari. CARAGIALE, O. III 49. C├«ntul ├«ncepu s─â devie din ce ├«n ce mai slab; tambura ├«i c─âzu din m├«ini ╚Öi frumoasa jun─â adormi. FILIMON, C. 67. Buzna-n cas─â n-oi da, S─â v─â c├«nt cu tambura. ╚śEZ. V 63.
TAMBUR├ü, tamburez, vb. I. Intranz. (Rar) A bate toba; p. ext. a bate u╚Öor ╚Öi ritmic ├«n ceva. ÔÇô Din tambur.
tamb├║r─â (instrument muzical) s. f., g.-d. art. tamb├║rei; pl. tamb├║re
tambur├í vb., ind. prez. 1 sg. tambur├ęz, 3 sg. tambure├íz─â
tamb├║r─â (mandolin─â) s. f., g.-d. art. tamb├║rei; pl. tamb├║re
TAMBURÁ vb. I. intr. (Italienism) A bate toba; (p. ext.) a bate ușor și ritmic în ceva; a tamburina. [< it. tamburare].
TAMBÚRĂ s.f. Mandolină cu gâtul lung și cu coardele de metal, obișnuită la popoarele arabo-persane. [< fr. tambourah].
TAMBUR├ü vb. I. tr. a lustrui suprafa╚Ťa pieselor cu un abraziv. II. intr. a bate ├«n tob─â; (p. ext.) a bate u╚Öor ╚Öi ritmic ├«n ceva; a tamburina. (< it. tamburare)
tamb├║r─â (-re), s. f. ÔÇô L─âut─â. ÔÇô Var. tambur. Mr. t─âmb─âr─â, megl. tambur─â. Tc. (per.) tambur (╚śeineanu, II, 347; Lokotsch 2015; Ronzevalle 67), cf. ngr. ¤ä╬▒╬╝¤Ç╬┐¤ů¤ü߿¤é, bg., sb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, sp. atambor. ÔÇô Der. tamburin─â, s. f., din fr. tambourin; tambur, s. n., din it. tamburo; tambur-major, s. m., din fr. tambour major.
A TAMBUR├ü ~├ęz intranz. rar 1) A bate toba. 2) A lovi u╚Öor ╚Öi ritmic ├«ntr-un obiect tare, produc├ónd sunete ca de tob─â. /Din tambur
TAMBÚRĂ ~e f. (în Orient) Instrument muzical asemănător cu mandolina, dar cu gâtul mai lung, prevăzut cu trei coarde metalice duble, care produc sunete fiind atinse cu un plectru. /<ngr. tampúras, turc. tambura
tambur─â f. mandolin─â cu g├ótul lung ╚Öi cu coardele de metal: sub alba ta m├ón─â tamburÔÇÖa t─âcut BOL. [Turc. TAMBUR, ghitar─â cu coarda lung─â].
1) tamb├║r (vech─ş) n., pl. e, ╚Öi tambur─â f., pl. e (turc. tambur, pers. tembur, d. vgr. t├Żmpanon ╚Öi t├Żpanon, tob─â, timpin─â; ngr. tamb├║r─ş, bg. s├«rb. tambura, it. tamburo, fr. tambour, tob─â. V. tambur 2). Vech─ş. Un fel de mandolin─â cu g├«tu foarte lung ╚Öi cu coardele de metal. V. ╚Öi mandor─â.
tambură, instrument de coarde popular din familia lautei*, răspândit în Bulgaria. Poate avea până la 12 coarde, dintre care unele purtătoare ale melodiei, iar altele, de tipul burdonului (II, 2), servesc pentru acompaniament* și sunt acordate (2) în cvarte* și în cvinte*.
TAMBUR─é subst. 1. ÔÇô olt. (Sd XXII). 2. T├«mbur(i) b., mold.; -e╚Öti s.

Tambura dex online | sinonim

Tambura definitie

Intrare: tambur─â
tambur─â substantiv feminin
Intrare: tambura
tambura verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Tambur─â
Tambur─â