TALIÁN, taliane, s. n. (Reg.) Năvod mare fixat cu ancore și cu piloți, folosit la prinderea în cantități mari a peștilor migratori. [Pr.: -li-an] – Din rus. dial. taliian, ngr. taliáni.

TALIÁN, taliane, s. n. (Reg.) Năvod mare fixat cu ancore și cu piloți, folosit la prinderea în cantități mari a peștilor migratori. [Pr.: -li-an] – Din rus. dial. taliian, ngr. taliáni.

TALIÁN, taliane și talianuri, s. n. (Regional) Năvod mare fixat cu ancore și piloți, folosit mai ales la prinderea scrumbiilor. Cei mai mari învățau să dreagă plășile talianelor. DUMITRIU, P. F. 220.

talián (reg.) (-li-an) s. n., pl. taliáne

talián s. n. (sil. -li-an), pl. taliáne

talián, -ă (= italian) s. m. și f., adj., pl. talieni, -e

talián (năvod) s. n., pl. taliane

talián (-ne), s. n. – Năvod. Tc. talian (Scriban), cf. ngr. ταλίανι, rus. talijan (Candrea).

talián s.n. (reg.) 1. loc îngrădit de ape (râu, mare) pentru pescuit. 2. năvod mare.

talian n. unealtă mare de pescuit pe coastele Mării Negre. [Origină necunoscută].

*italián, -că s., pl. ienĭ, ience. Locuitor din Italia. Adj. -ian, -iană, pl. ienĭ, iene (rar iane): limba italiană. – Pop. Talian (sîrb. Talijan, turc. Talian, alb. Talĭan, ung. Talián d. ven. Taliano, sic. Talianu). – În cronicĭ și Ital (ngr. Italós). V. broscar.

1) talián, -că s. V. italian.

2) talián și dalián n., pl. e (turc. dalian, ĭaz, loc îngrădit în rîŭ saŭ în mare de pescuit; ngr. taliáni; rus. taliĭán). Dobr. Năvod marin fixat cu ancore și cu piloțĭ și în care peștele intră ca într’o capcană.

talián, talieni, s.m. – Italian. ♦ (top.) Dealul Talianului, în Săcel (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Talian, Tallian, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din etnonimul italian, prin afereză; cf. srb. Talijan, alb. Talian, magh. Talián (Scriban).