TÁLER2, taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în Țările Române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.

TÁLER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla. 2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile; tas. 3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă ușor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic și metalic marcând ritmul sau cadența; talger. 4. Piesă subțire de metal, de lemn etc., de formă plată și aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte. 5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere1 (5). – Cf. bg. taler.

TÁLER2, taleri, s. m. Monedă de argint (austriacă) care a circulat în trecut și în țările române. ◊ Expr. Taler cu două fețe = om prefăcut, ipocrit, fals. [Pl. și: (n.) talere] – Din germ. Taller.

TÁLER1, talere, s. n. 1. Vas plat de lemn, de pământ ars, de metal, din care se mănâncă; talger, farfurie. ♦ Tavă, tabla. 2. Fiecare dintre cele două discuri sau vase ale unei balanțe, în care se pun fie obiectele de cântărit, fie greutățile; tas. 3. Fiecare dintre cele două discuri de alamă ușor concave, folosite în fanfară sau în orchestre, care, prin lovirea unuia de celălalt, produc un sunet puternic și metalic marcând ritmul sau cadența; talger. 4. Piesă subțire de metal, de lemn etc., de formă plată și aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrânte. 5. Disc de pământ ars sau de asfalt, care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. ♦ (La pl.) Probă sportivă din cadrul tirului care constă în trageri cu arme de vânătoare cu alice în talere1 (5). – Cf. bg. taler.

TÁLER1, taleri, s. m. (Învechit) Monedă de argint (mai ales austriacă), care a circulat în trecut și în țările romîne. Au pieptul ele Alb de taleri și mărgele. COȘBUC, P. I 95. O mie de taleri, sau trei sute de galbeni, îi mai tot una. KOGĂLNICEANU, S. 102. Semnul în care ținte... nu era mai mare decît un taler. DRĂGHICI, R. 152. ◊ Expr. Taler cu două fețe v. față (II 1). – Pl. și: (n.) talere (BĂLCESCU, O. II 276).

TÁLER2, talere, s. n. 1. (Astăzi rar) Vas întins (de lemn, de pămînt ars, de porțelan sau de metal) în care se mănîncă sau care se folosește la bucătărie; talger. V. farfurie. Cumpărau din obor talere de lemn. PAS, Z. I 170. Îi puse talerul dinainte și privi cu plăcere pe Ionuț cum rupe cu dinții albi și tari ca de oțel, dintr-un picior de găină friptă. SADOVEANU, F. J. 339. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere de aur greu, cu mîncăruri din care se ridicau aburi de deosebite mirodenii. CARAGIALE, P. 141. Maică-sa i-o fi dat Astă-seară de cinat Dintr-un taler nespălat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ Expr. A mînca pîine și sare dintr-un (rar pe un) taler cu cineva v. pîine. ♦ Tavă, tabla, talger. ◊ Expr. A umbla cu talerul = a umbla să strîngă bani, a face chetă, colectă. A cere cu talerul = a cerși. A îngropa (pe cineva) cu talerul = a înmormînta pe cineva cu fonduri strînse prin colectă publică. 2. Disc, platou, talger de balanță. ◊ Fig. Nu vezi cum s-agață dimonii de talerul drepților? DELAVRANCEA, la CADE. 3. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două discuri de alamă întrebuințate într-o fanfară sau o orchestră pentru a marca (prin lovirea unuia de celălalt) ritmul sau cadența; talger. 4. Piesă subțire de metal, de lemn sau de alt material, de formă aproximativ rotundă, cu gura foarte largă și cu marginile drepte sau răsfrînte. Zăceau acolo, amestecate în stive nesfîrșite, cazane de locomotivă... blocuri, șasiuri... cu talerele pătrunse unu-n altul. GALAN, B. I 23.

táler1 (monedă veche) s. m., pl. táleri

táler2 (vas, talger) s. n., pl. tálere

táler (monedă) s. m., pl. táleri

táler (vas) s. n., pl. tálere

TÁLER s. 1. v. farfurie. 2. disc, platan, platou, talger, tas, terezie, (înv. și reg.) scăfă, (reg.) taier. (~ al unei balanțe.) 3. v. talger. 4. (SPORT; la pl.) skeet. (A câștigat proba de ~e, la tir.)

táler (-ri), s. m. – Veche monedă germană. – Mr. taler. Germ. Thaler (Borcea 214). Sec. XVI.

táler (-re), s. n. – 1. Farfurie de lemn, castron, tavă. – 2. Platou, disc de balanță. – 3. Piesă de protecție cu diverse utilizări. – Var. talger. Mr. talir. It. tagliere sau germ. Teller (Miklosich, Fremdw., 131; Cihac, II, 399; REW 8542), cf. pol. talerz, rut. talir, ngr. ταλέρι, sb. taljer (› Trans., tăer(iu), Olt. taer), sb. tanjir (› Banat tăneriu). Var. talger nu a fost explicată.

TÁLER2 ~i m. Monedă austriacă de argint cu circulație și în țările române. ◊ ~ cu două fețe om fățarnic; ipocrit; prefăcut. /<germ. Taler

TÁLER1 ~e n. 1) Vas plat (de metal, de lut sau de lemn) din care se mănâncă; farfurie plată. 2) Fiecare dintre cele două discuri ale unei balanțe. 3) mai ales la pl. Instrument muzical de percuție, alcătuit din discuri de alamă puțin concave, care, fiind lovite unul de altul, marchează ritmul sau cadența într-o orchestră. 4) Disc de argilă arsă care servește ca țintă mobilă în tirul sportiv. 5) la pl. Probă sportivă care constă în trageri cu arma de vânătoare în astfel de discuri. /<germ. Taller

linge-talere m, lingău. [Modelat după germ. Tellerlecker].

taler m. 1. veche monedă de argint, în valoare de 52 bani; 2. monedă germană prețuind 3 lei 75 bani. [Nemț. (JOACHIMS) THALER, monedă bătută în valea sf. Ioachim din Boemia, v. ioachim].

taler n. 1. disc lătăreț: a umbla (cere) cu talerul; cu talerul, cu bani strânși din pomană: sgârcitul pe care îl îngropară cu talerul pârliții de mahalagii CAR.; 2. disc de balanță; 3. farfurie: taler întins, adânc; fig. taler cu două fețe, ipocrit. [Nemț. TELLER, printr’un intermediar slav (v. talger)].

linge-tálere m., pl. tot așa. Lingăŭ.

1) táler m. (germ. thaler, vechĭ Ioachimsthaler, taler bătut în valea sfîntuluĭ Ioachim, în Bohemia. V. dolar). O veche monetă austriacă de argint (sec. 17-18 și maĭ încoace) în valoare de 133 de banĭ apoĭ de 52, apoĭ de 40 de așpri. (La 1600 trebuĭaŭ 80 de bănuțĭ noĭ de argint p. un taler. Ĭorga, Negoț, 219). Se numea și ioachim. În Germania, pînă după războĭu mondial, pĭesa de treĭ mărcĭ (3 fr. 75).

2) táler n., pl. e (d. germ. teller, pin mijlocirea unuĭ cuv. slav, ca nsl. taljer, rut. talir, taril. Ngr. taléri, d. it. tagliere [d. tagliare, a tăĭa], fund de tăĭat carne [de unde s’a dezvoltat înț. de „farfurie”, care poate fi și un simplu fund], de unde vine germ. teller. Pol. talerz, de unde vine mold. talger). Vest. Farfurie întinsă. Conținutu uneĭ farfuriĭ: un taler de colivă. Fig. Taler cu doŭă fețe, om ipogrit. Disc (de adunat baniĭ contribuitorilor, de umblat cu cheta): a umbla cu taleru, a fi îngropat cu taleru (adică „cu discu, pin chetă publică”). Disc, terezie tas (de balanță). Disc supțire de alamă care se izbește de alt disc ca să sune în fanfară (chinval). – În Ban. Olt. Serbia táĭer (ung. tányer). V. bild.

linge-talere s. v. PARAZIT.

TALER s. 1. farfurie, talger, (reg.) tipsie, (Transilv., Ban. și Olt.) taier. (Mănîncă din același ~ amîndoi.) 2. disc, platou, talger, tas, (înv. și reg.) scafă, (reg.) taier. (~ al unei balanțe.) 3. (MUZ.) cimbal, talger, (înv.) chimval.

táler, talere, s.n. – (reg.) Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroana se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea, 1906); „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu, 1990: 137). – Din germ. Taller „monedă” (sec. XVI) (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).[1]

táler, -e, s.n. – Monedă de argint (austriacă / germană), care a circulat în țările românești: „Ban vechiu, valora 25 de grițari, adică 50 de fileri. Coroane se numește tăleriță, mai ales în satele de munte, unde conservatorismul poporului e mai puternic” (Țiplea 1906); „C-o vândut asară boi / Și-o căpătat talere noi / Și mi-o dat și mie doi” (Bilțiu 1990: 137). – Din germ. Taller, magh. tallér.

a fi taler cu două fețe expr. a fi ipocrit / fățarnic.

taler cu două fețe expr. om ipocrit / fățarnic.