TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinare înnăscută într-un anumit domeniu; capacitate deosebită, înnăscută sau dobândită, într-o ramură de activitate, care favorizează o activitate creatoare. ◊ Loc. adj. De talent = talentat. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini remarcabile. – Din fr. talent, lat. talentum.

TALÉNT, talente, s. n. Aptitudine, înclinație deosebită într-un anumit domeniu (mai ales în literatură și artă); capacitate deosebită într-o ramură de activitate, destoinicie, pricepere. Avea știință de carte și talent la predare. CARAGIALE, O. III 24. Dobîndise un talent muzical extraordinar pe clavir. GHICA, S. 42. Cantemir-vv. era domn bun, înzestrat cu mari talente ostășești. BĂLCESCU, O. I 187. ◊ Loc. adj. De talent = (despre persoane) talentat; (despre creații) produs al talentului, de virtuozitate. Operă de talent. ▭ În trăitorii de astăzi sînt oameni vrednici, de talent, de inimă și giudecată. RUSSO, S. 66. ◊ Fig. Greierii, lăutari fără de talent, îngheață de frig și de sărăcie. DELAVRANCEA, T. 62. ♦ Persoană înzestrată cu aptitudini speciale. Cîte talente n-au stat ascunse în lumea muncitoare, pentru că n-au avut prilej să se manifeste. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 8/1. – Pl. și: (învechit) talenturi (KOGĂLNICEANU, S. 42) s. n.

talént s. n., pl. talénte

talént s. n., pl. talénte

TALÉNT s. 1. v. aptitudine. 2. v. măiestrie. 3. v. îndemânare.

TALÉNT s.n. Aptitudine, înclinație naturală deosebită într-un anumit domeniu. ♦ De talent = talentat. ♦ Persoană care are o asemenea aptitudine deosebită. [Pl. -te, -turi. / < fr. talent, it. talento, lat. talentum – lingou, ban].

TALÉNT s. n. aptitudine, capacitate deosebită într-un anumit domeniu. (p. ext.) cel care are o asemenea aptitudine. (< fr. talent., lat. talentum)

TALÉNT ~e n. 1) Aptitudine deosebită cu care este înzestrat cineva; dar. ◊ De ~ a) talentat; înzestrat; dotat; b) care vădește talent; de virtuozitate. 2) Persoană înzestrată cu capacități deosebite într-un domeniu de activitate creatoare. /<lat. talentum, fr. talent, germ. Talent

talent n. 1. greutate, la Grecii antici, care varia după țări; 2. monedă greacă de argint în valoare de 5560 lei; 3. fig. aptitudine distinsă, abilitate naturală sau dobândită: talentul vorbirii; 4. om de talent: un talent de prima ordine.

*talént m. (lat. talentum, d. vgr. tálanton, balanță, greutate cam de 26 kg., talant). Talant. Fig. S. n., pl. e. Aptitudine, aplicațiune, calitate intelectuală: acest copil are talent la matematică, la muzică. Persoană talentată: acest tînăr e un talent extraordinar.

TALENT s. 1. aplecare, aplicație, aptitudine, atracție, chemare, dar, har, înclinare, înclinație, înzestrare, pornire, predilecție, predispoziție, preferință, vocație, (livr.) propensiune, (pop.) tragere, (înv.) aplecăciune, plecare. (Și-a demonstrat din plin ~ pentru pictură.) 2. artă, dibăcie, iscusință, îndemînare, măiestrie, meșteșug, pricepere, știință. (Obiect făcut cu mult ~.) 3. abilitate, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusință, isteție, istețime, îndemînare, pricepere, știință, ușurință, (pop.) meșteșug, meșteșugire, (înv. și reg.) meșterie, (reg.) apucătură, pricepuție, (înv.) iscusire, marafet, practică. (Demonstra un mare ~ în mînuirea...)

TALENT. Subst. Talent, har, dar, vocație, înclinație (fig.), înclinare (fig.), aplecare (fig.), predispoziție, predispunere (rar), predilecție; înzestrare (fig.), dotare, capacitate. Geniu, genialitate. Pricepere, iscusință, artă, îndemînare, dibăcie, dexteritate, abilitate, virtuozitate, măiestrie; vrednicie, destoinicie; agerime, perspicacitate, sagacitate (livr.), istețime, isteciune (înv.); ingeniozitate, inventivitate. Talent, capacitate, geniu; artist (fig.), maestru, virtuoz. Adj. Talentat, de talent, cu har, cu vocație; dotat, înzestrat (fig.); capabil, chemat, înclinat (fig.); genial, de geniu. Priceput, iscusit, îndemînatic, dibaci, abil; vrednic, destoinic; isteț, ingenios, ager, perspicace, sagace (livr.), inventiv. Vb. A fi talentat, a avea talent, a avea har, a fi dotat, a fi înzestrat, a avea vocație, a avea stofă, a avea înclinație (pentru ceva); a fi genial; a se simți atras de ceva, a se apleca. A fi priceput (iscusit, dibaci), a se iscusi (înv.). A înzestra, a dota (fig.). Adv. Cu talent; cu îndemînare, cu iscusință. V. artă, artist, imaginație, inteligență, iscusință, succes.

a face talente expr. a fi exagerat de pretențios.