TALÁNCĂ s. f. v. talangă.

TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s. f.-] – Cf. balangă.

TALÁNCĂ s. f. v. talangă.

TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. Clopot care se atârnă la gâtul vitelor și al oilor; balangă; sunetul produs de un astfel de clopot. [Var.: taláncă s. f.] – Cf. balangă.

TALÁNCĂ s. f. v. talangă.

TALÁNGĂ, tălăngi, s. f. 1. Clopot mic de metal care se pune la gîtul vitelor sau al oilor. Sunetul moale al tălăngilor răzbătea din vreme în vreme ca dintr-o depărtare nesfîrșită. SADOVEANU, O. III 319. Sunet de tălăngi se-ngînă. TOPÎRCEANU, P. 128. Tot mai rar se desprindea din depărtări un lătrat de cîne, un sunet de talangă, un glas de bucium. HOGAȘ, M. N. 132. ◊ (Glumeț) «Junimea» începe; talanga mă cheamă. CARAGIALE, O. VII 291. ◊ (Poetic) Plîng tilingi, tălăngi răspund. Soarele apune, Glas de bucium sună-n fund Ca o rugăciune. IOSIF, P. 52. 2. Sunet produs de o talangă (1). De departe tare, abia se auzea talanga de la o turmă care se apropia. SADOVEANU, O. VII 207. Nu se auzeau decît tălăngile din ce în ce mai depărtate ale turmelor. GALACTION, O. I 167. Pătrunză talanga Al serii rece vînt Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture creanga. EMINESCU, O. I 216. – Pl. și: talange (EMINESCU, O. IV 128). – Variantă: taláncă (CREANGĂ, A. 38, CONTEMPOERANUL, VII 102) s. f.

talángă s. f., g.-d. art. tălắngii; pl. tălắngi

talángă s. f., g.-d. art. tălăngii; pl. tălăngi

TALÁNGĂ s. balangă, clopot, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (Transilv.) țoangă. (~ atârnată de gâtul vitelor.)

talángă (-ắngi), s. f. – Balangă, clopoțel. – Var. talancă. Creație expresivă, cf. bălăngăni, tilincă. Uneori se folosește ca interj., talang, pentru a imita sunetul tălăngii. – Der. tălăngi (var. tălăngăni, tălăncăni), vb. (a agita, a bate talanga).

TALÁNGĂ tălăngi f. 1) Clopot de dimensiuni reduse care se atârnă la gâtul vitelor. 2) Sunet produs de un asemenea clopot. [G.-D. tălăngii] /Din talang

talancă (talangă) f. clopot mare la gâtul vacilor: cu talanca dela oi CR. saud pe valuri vânturi, din munte talanga EM. [Onomatopee, după sunetul ei tanga-langa!].

talángă și -ncă f., pl. e și tălăngĭ, -ncĭ (ca și balangă, dalangă. V. telincă și tilincă). Un fel de clopot supțire care sună dogit și care se atîrnă de gîtu vitelor ca să le auzĭ cînd se rătăcesc pin pădure. – Și teleancă, pl. encĭ (Mold. sud), și telincă (Mold.). V. acĭoaĭe, harang, izvon.

TALANGĂ s. balangă, clopot, (Mold., Transilv. și Maram.) țingălău, (Transilv.) țoangă. (~ atîrnată de gîtul vitelor.)

talangă (it. campanaccio; fr. cloche de vache; germ. Kuhglocke), instrument de percuție idiofon fabricat din aramă, având forma unui trunchi de con turtit. În orch. simf. se folosesc mai multe tipuri de t.: cow bell, o t. fără limbă, fixată pe un suport și având o lungime de 10-15 cm. Sunetul se obține lovind instr. cu o baghetă (2) sau două din metal sau de tobă mică*. Almglocken, o t. originară din Alpii Bavariei. Ca formă nu diferă de cow bell doar că este mai mare (20-40 cm). În orch. se utilizează două asemenea t. de dimensiuni diferite; t. carpatină, o t. cu limbă, fără dimensiune precisă; sunetul se obține prin mișcare (instrumentul fiind ținut de o curea).