tain definitie

11 definiții pentru tain

TAÍN, tainuri, s. n. 1. Porție de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostașilor pământeni, subalternilor, de către domn sau boieri; p. gener. rație de alimente. ♦ Sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu rația lor alimentară. ♦ Provizie. 2. Porție de nutreț care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp. 3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. – Din tc. tayin.
TAÍN, tainuri, s. n. 1. Porție de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor, ostașilor pământeni, subalternilor, de către domnitor sau boieri; p. gener. rație de alimente. ♦ Sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu rația lor alimentară. ♦ Provizie. 2. Porție de nutreț care se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp. 3. Parte care îi revine cuiva în urma unei repartizări, a unei împărțeli etc. – Din tc. tayin.
TAÍN, tainuri, s. n. 1. Rație de alimente sau de băutură care se dă cuiva pentru un timp determinat în schimbul unor servicii prestate (completînd salariul, solda, simbria etc.). Gheorghieș a intrat argat, cu simbrie, tain și opinci. C. PETRESCU, R. DR. 194. Așa că dumineca și în celelalte sărbători, cînd își iau tainurile, Artemie dă jumătate din țuică lui Averchie, iar Averchie îi dă în schimb, lui Artemie, jumătate din tainul său de vin. STĂNOIU, C. I. 6. Avea cîte douăzeci de parale de copil pe lună și mai avea și de la biserică tain de mălai, de fasole și de lemne. GHICA, S. A. 74. ◊ Fig. [La balamuc] după ce i-au tras... vreo cincizeci de vine de bou, l-au închis într-o colivie zăbrelită; și pe urmă trei săptămîni de-a rîndul același tain în fiecare zi. CARAGIALE, O. III 76. ♦ Provizie. Aici... au stat în gazdă ucenicii catichetului. Erau băieți de la munte, voinici și veseli. Dormeau pe lăiți așternute cu lăicere aspre, făceau cu rîndul mîncare pentru toți din tainul adus de părinți. SADOVEANU, E. 115. ◊ Fig. Pescuitorii au tainul lor de glume, cîntece și povești. DELAVRANCEA, la CADE. ♦ Mîncare, hrană; ospăț. Și-n ascunzătoare și tain ți-oi găti, și apă ți-oi aduce. POPA, V. 88. Pînă voi că mi-eți sosi, Eu tainul voi găti, Șepte buți oi destupa. TEODORESCU, P. P. 679. 2. Porție de nutreț (orz, ovăz etc.) care se dă cailor. V. mertic. Caii oștenilor lui Soliman-beg erau legați la stîlpii caselor din Voineasa și stăteau neclintiți, așteptînd dimineața apropiată cu tainul ei de orz. SADOVEANU, F. J. 747. 3. Sumă echivalentă du rația alimentară ce i se cuvine unui angajat; hrană în bani. Îl opri în Țarigrad cu leafă din haznaua împărătească și peste cîteva luni îi mai adăugă și douăzeci aspri tain pe zi. ODOBESCU, S. A. 156. 4. Parte care-i revine cuiva în urma unei repartizări, împărțeli (de produse sau de venituri comune). V. cotă.
taín s. n., pl. taínuri
taín s. n., pl. taínuri
TAÍN s. v. aliment, cotă-parte, cotitate, hrană, mâncare, porție, rație.
taín (-nuri), s. n. – Rație, porție. – Mr. tăine, megl. tain. Tc. (arab.) tayan (Șeineanu, II, 345; Roesler 603; Lokotsch 1994), cf. ngr. ταïνι, bg., sb. tain. – Der. taingiu, s. m. (furier), înv., din tc. tayinci.
TAÍN ~uri n. 1) Porție de nutreț ce se dă animalelor într-o anumită perioadă de timp; mertic. 2) Rație alimentară dată cuiva pentru un anumit timp în schimbul unor servicii prestate. 3) Parte care revine cuiva la împărțirea sau distribuirea unui bun comun. /<turc. tayin
tain n. 1. od. cantitate de pâine, carne, etc. ce se da ienicerilor sau ostașilor pământeni: am spus pandurilor că oștenii lui Ispilant au câte 30 lei pe lună și tain îmbelșugat de carne, pâine și vin FIL.; 2. întreținere zilnică acordată înainte de Domni și de boieri subalternilor lor: rămâi aici, să zic să-ți dea tainuri, voiu să te fac om GHICA; 3. subsidiu de hrană: douăzeci aspri tain pe zi OD.; 4. azi, porțiune anumită, mertic: dascălul Stan avea și dela biserică tain de mălaiu, de fasole și de lemne GHICA; 5. În special, bani de pâine zilnică ce se dau slugilor afară de simbrie; 6. porțiune de orz sau ovăz: am obosit ca un cal de poștă ce nu are tainul la vreme AL.; 7. fig. previziune: pescuitorii au tainul lor de glume. [Turc. TAYIN, proviziune zilnică, porțiune].
taín n., pl. urĭ (turc. taĭin, d. ar. ta’yyin, [pl. -nat], specificare, porțiune; ngr. taini). Vechĭ. Porțiune zilnică (ĭenicerilor, ostașilor pămîntenĭ, subalternilor din partea domnuluĭ, a boĭerilor). Azĭ. Porțiune anumită (pe lîngă altele): tain de pîne, de carne, tainu unuĭ cal. Banĭ de pîne saŭ alte avantaje unuĭ servitor pe lîngă leafă (în casele în care nu se dă pîne). – Și tainát (ar. ta’yynat, pl. d. ta’yyin), pl. urĭ (Rev. ist. 1918, 17).
tain s. v. ALIMENT. COTĂ-PARTE. COTITATE. HRANĂ. MÎNCARE. PORȚIE. RAȚIE.

tain dex

Intrare: tain
tain substantiv neutru