taifas definitie

10 definiții pentru taifas

TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.
TAIFÁS, taifasuri, s. n. Conversație familiară, intimă, pe teme minore; flecăreală, pălăvrăgeală plăcută; taifet. – Din ngr. taïfás.
TAIFÁS, taifasuri, s. n. (Mai ales la sg., construit cu verbele «a sta», «a ședea», «a se pune») Conversație familiară, convorbire intimă, amicală; sfat, palavrageală plăcută. Acolo am găsit pe primar și pe notar fumînd și stînd la taifas cu gospodarii cei doi. SADOVEANU, B. 194. Acasă, seara, cu ușa închisă, cu perdelele trase, amîndoi bătrînii ședeau la taifas. BART, E. 272. Cafeaua aducea totdeauna taifasul ce se învîrtea neschimbat în jurul sănătății. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. Nu cumva ai pofti oare să te pui la taifasuri cu dumnezeu? CREANGĂ, P. 315. – Pronunțat: tai-.
taifás s. n., pl. taifásuri
taifás s. n., pl. táifasuri
TAIFÁS s. sfat, (fam.) taclale (pl.). (Stă la ~ toată ziua.)
TAIFÁS ~uri n. pop. Conversație plăcută pe teme minore; taclale. A sta (sau a se pune, a ședea) la ~ cu cineva. /<ngr. taïfás
taifas n. 1. sindrofie, conversațiune familiară: după masă se puseră la taifas AL.; 2. pl. vorbe goale, palavre: șed la taifasuri pe divan AL. [Gr. mod. TAIFÁS, ceata, sindrofie, de unde convorbire (cf. cuvânt)].
taĭfás n., pl. urĭ (ngr. taĭfás, ceată, d. turc. ar. taĭfa, ceată, echipaj de corabie; sp. taifa. Cp. cu cetărez, cuvînt, vorbă). Fam. Vorbă (conversațiune) lungă și fără grijă: a te pune, a ședea la taĭfas. V. tală și iliș.
TAIFAS s. sfat, (fam.) taclale (pl.). (Stă la ~ toată ziua.)

taifas dex

Intrare: taifas
taifas