taică definitie

2 intrări

18 definiții pentru taică

TÁICĂ s. m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. sb. tajko.
TÁICĂ s. m. (Pop.) 1. Tată. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adresează cineva unui om mai în vârstă; termen afectiv cu care se adresează un părinte copilului său, un om mai în vârstă unuia mai tânăr etc. 2. (Determinat prin „părinte” sau „popă”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tată (după maică). Cf. scr. tajko.
TÁICĂ s. m. 1. Tată. Bietul taica mi se pare că se duce în noaptea asta. GALACTION, O. I 184. Au sărutat fiecare mîna taichii și maichii și și-au luat rămas bun de la Ileana, și-au plecat tustrei călări. CARAGIALE, O. III 104. De ce muri bietul taica și nu trăi draga maica. PANN, P. V. I 93. Sărmanu-s, doamne, sărman, Fără taică, fără maică, Fără nici un ban în tașcă. ȘEZ. VII 162. ♦ (La vocativ, cu nuanță afectivă) Nume întrebuințat de un bătrîn la adresa celor mai tineri, de un părinte la adresa copilului său etc., indicînd totdeauna un raport de familiaritate și simpatie. Tata se uită la noi și ne spune: Măi copii, a venit molima în sat. Nu mai ieșiți, taică, din casă. STANCU, D. 79. Trebuie să găsim motive. – Părintele: Găsește-le, taică, de ce ești dumneata avocat. CARAGIALE, O. II 261. ♦ Termen afectiv cu care cineva se adresează unui om mai în vîrstă. Dar George-al nostru cum o duce? – Sub glie, taică, și sub cruce, Lovit în piept d-un iatagan. COȘBUC, P. I 101. ♦ (Popular) Dumnezeu. Taică, tăiculeanu nostru, Singurel binele nostru, Grijește-ne o lună, două, Să ne crească pene nouă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. 2. (Determinat prin «părinte» sau «popă») Nume dat preotului. Dacă-l întîlneam pe uliță, îi spuneam: sărut mîna, taică părinte! STANCU, D. 35. Dar poate taica popa V-a spus de prin gazeturi tot. El cum și-a dat juncanii? COȘBUC, P. II 60.
!táică (pop.) s. m., táica, g.-d. art. táichii/lui táica, voc. táică
táică-meu (-tău, -său) (pop.) s. m. + adj. pr.
*táică-miu (-tu,-su) (fam.) s. m. + adj. pr.
táică s. m., g.-d. art. táichii/lui táica
táică-meu (-tău, -său) s. m. + adj.
TÁICĂ s. v. bunic, părinte, tată, tată-mare.
táică s. m.1. Tată. – 2. (Arg.) Birlic. Bg. tajko, sb. tajko, tajka (Tiktin; Conev 98).
TÁICĂ m. invar. pop. 1) (și cuvânt de adresare a copilului către tatăl său) Bărbat considerat în raport cu copiii săi; tată. ◊ A scăpa de dracul și a da peste ~-său a ieși dintr-o încurcătură și a da peste alta (și mai mare). A trimite de la dracu la ~-său a amăgi, a înșela pe cineva; a duce de nas pe cineva. 2) (cuvânt de adresare a celor tineri către un om mai în vârstă) Bărbat respectat și apropiat cuiva; tată. [G.-D. taichii; Sil. tai-] /Din tată
taică m. formă mângâietoare pentru tată. [Serb. TAĬKO].
táĭcă m. fără pl., gen. al taĭchiĭ (est taĭcăĭ) saŭ al luĭ taĭca (sîrb. tajko. V. tată). Fam. Tată (maĭ ales ca chemare preuților și călugărilor).
tátă m., pl. tațĭ, gen. al tatăluĭ, fam. al tatiĭ saŭ al lu tata (lat. fam. tata = pater, tată; it. sp. pg. tata. D. rom. vine vsl. sîrb. ceh. pol. tata, bg. tate [dim. tatko, sîrb. tajko, de unde rom. taĭcă], ngr. tatás). Părinte, acela care dă vĭață unuĭ copil. Tatăl nostru, numele celeĭ maĭ însemnate rugăcĭunĭ creștineștĭ, care începe cu aceste cuvinte. A ști ceva ca pe „Tatăl nostru”, a ști foarte bine (pe de rost). – Forma art. tatăl e arhaică și literară. În vorbă se zice numaĭ tata, în est și tatu (Con. 274). Copiiĭ zic: vine tata, tată! Ca alintăturĭ: tataĭa (est), tăticu (vest), tătucă, tătucu, tătuța, tătuțu. V. tetea.
táică-meu (-tău, -său) s. m.
taică s. v. BUNIC. PĂRINTE. TATĂ. TATĂ MARE.
a fugi de dracul și a da de /peste ta-su / taică-su expr. a da dintr-un necaz într-unul și mai mare.
a-l învăța pe taică-său să facă copii expr. v. a învăța pasărea să zboare.

taică dex

Intrare: taică
taică substantiv masculin (numai) singular admite vocativul
Intrare: taică-meu
taică-meu substantiv masculin articulat (numai) singular
taică-tău substantiv masculin articulat (numai) singular
taică-său (numai) singular substantiv masculin articulat